Top 10 lucruri de ştiut despre... Universităţi

Universitatea este cea mai înaltă instituţie de învăţământ. Multe din invovaţiile societăţii de azi au început din cadrul universităţilor. Deci iată câteva lucruri despre aceste instituţii de învăţământ.

Instituţiile de învăţământ superior au existat încă din Antichitatea clasică, dar universităţile în sens propriu, de centre de formare a unor elite intelectuale şi de cercetare, sunt o instituţie medievală.

Pe măsură ce Imperiul Roman decădea, timp îndelungat singurele locuri de învăţământ au fost studia organizate pe lângă sediile episcopale urbane pentru învăţarea gramaticii şi ale retoricii, dar şi pentru învăţământul teologic.

Începând cu secolul al X-lea, în o parte din universităţi, un număr tot mai mare de profesori şi studenţi proveniţi din întreaga Europă au dat naştere, în diferite oraşe, unor grupuri de studiu, la început organizate spontan pe bază de naţionalitate, dar structurate curând în corporaţii de profesori şi de studenţi numite „universitates magistrorum et scholarium”.

Cea mai veche corporaţie de profesori şi studenţi datează din jurul anului 1088, de la Bologna, următoarea fiind înfiinţată la Paris, în 1170.

În secolele XII-XIII aceste universitatess-au înmulţit, în special în Italia, la Padova şi Neapole, în Franţa, la Montpellier, în Anglia, la Cambridge şi Oxford şi în Peninsula Iberică, în Salamanca şi Coimbra, unde au devenit o punte între lumea europeană şi cea arabă şi, pe această cale, un vehicul al redescoperirii culturii greceşti.

Similar corporaţiilor pe meserii, universităţile dispuneau de statute prorprii şi aveau autorităţi autonome de conducere, puteau angaja profesori, asigurau cazarea şi localul necesar cursurilor şi asigurau susţinerea intereselor în faţa autorităţilor.

Activitatea didactică era organizată într-un ciclu introductiv pentru profesiile intelectuale (cu frecvenţă de şase ani) urmat de cursurile din învăţământul superior din cadrul facultăţilor de drept, medicină (şase ani) şi teologie (opt ani).

Autonomia universităţilor a fost subminată, iniţial, de dorinţa suveranilor din noile state naţionale de a se afla în centrul acestei activităţi, punând universităţile existente sub directa lor autoritate, dar înfiinţând şi altele noi.

Universalitatea lor a fost pusă în discuţie de conflictele religioase provocate de reforma protestantă în secolele XVI-XVII:în universităţi a crescut simţitor prezenţa şi controlul exercitat de diferite autorităţi religioase, iar luteranii şi calvinii au trecut la întemeierea unor instituţii universitare controlate de ei.

Laicizarea culturii iniţiată de umanism şi de Renaştere a acordat o mai mare atenţie materiilor ştiinţifice alături de tradiţionalele materii filosofice.

În secolele XVIII-XIX, centrul mişcării universitare s-a deplasat în Europa centrală şi de nord, dând naştere marii tradiţii olandeze şi germane (din Amsterdam, Utrecht, Louvain, Konigsberg, Jena ş. cl.).

Începând cu epoca luminilor, aproape peste tot, universităţile trec în grija statului şi alte noi centre universitare apar în principalele capitale europene:Berlin, Madrid, Sankt Petersburg, Stockholm, Moscova.

În SUA, în acest timp, se afirma marea tradiţie auniversităţilor private, ca Harvard şi Yale.