TOP 10 cele mai misterioase descoperiri arheologice din toate timpurile / FOTO
Descoperirile arheologice ne reamintesc cât de creativi sunt strămoșii noștri. De-a lungul timpului arheologii și specialiștii ne încântă cu descoperirile pe care le fac, unele dintre ele trezindu-ne mai multe întrebări decât răspunsuri.
Iată cele mai misterioase descoperiri arheologice din toate timpurile care i-au intrigat pe specialiști și pe oamenii de pretutindeni.
10. Manuscrisul lui Voynich
Manuscrisul lui Voynich este supranumit și cel mai misterios manuscris descoperit din toate timpurile. A fost descoperit în nordul Italiei în anul 1912. Autorul manuscrisului este necunoscut,iar limba în care a fost scris rămâne până în prezent un mister pentru specialiști. Unii dintre aceștia afirmând, în urma încercărilor eșuate de a-l descifra că nu este decât o farsă. Se crede că o parte dintre pagini lipsesc, în prezent rămânând 240 de pagini. Textul este scris cu litere necunoscute și abundă de desene diverse care reprezintă oameni, fenomene cosmice și plante care nici ele nu au putut să fie identificate.
9. Gheara Moa
În urma unor excavări într-o peșteră din Nouă Zeelandă, un grup de arheologi au descoperit un picior gigant care părea a fi piciorul unei păsări. Ulterior s-a constatat faptul că membrul aparținea unei păsări dispărute, numită Moa. Gheara s-a conservat foarte bine, mușchii și pielea fiind încă prezente.
Pasărea putea ajunge la înălțimi de peste 3 metri și cântarea aproximativ 250 de kilograme. A fost vânată până la extincție de primii oameni. Gheara există și în prezent și poate fi admirată la muzeul de istorie din Noua Zeelandă.
8. Fortăreața Sacsayhuaman
Fortăreața este compusă dintr-un complex de pereți și este localizată în Machu Picchu, Peru. Construcția a început în anul 1440, la ordinele Împăratului Pachacuti, și fost finalizată după mai bine de o sută de ani. Pereții sunt realizați din diferite tipuri de rocă incluzând blocuri de diorit, calcar și adezit. Zidul se întinde pe o lungime de 600 de metri și este construit în zig zag. Fiecare bloc cântărește sute de tone.
7. Liniile Nazca
Liniile Nazca sunt localizate în deșertul Sechura din Peru și reprezintă o serie de linii albe care pot fi observare din avion. La o analiză mai atentă se pot observa o serie de aproximativ 300 de animale și plante. Arheologii cred că structurile au fost create de către indienii Nazca, rămânând intacte pentru aproximativ 2000 de ani. O comunitate mare de oameni consideră că aceste structuri au fost realizate de către ființe extraterestre.
6. Gobekli Tepe
Gobekli Tepe este cel mai vechi sit arheologic din lume situat în Turcia. Această construcție ne reamintește de pasiunea și munca asiduă la care au fost supuși strămoșii noștri pentru a ridica frumusețile pe care le admirăm și care ne intrigă și astăzi. Stâlpii de piatră de var cântăresc între 15 și 20 de tone. În urma expedițiilor, arheologii au găsit 200 de astfel de piloni. Se crede că această construcție a fost un loc de adunare sau un templu.
5. Armata de Teracotă
Este considerată una dintre cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului al XX-lea și una dintre minunile lumii. Soldații au fost descoperiți în anul 1974, din întâmplare de către niște săteni, ulterior descoperirea a fost introdusă de către UNESCO în patrimoniul cultural universal. În urma escavării, s-au găsit pe lângă soldați și numeroase arme. Statuile se deosebesc între ele prin expresia facială. Este cunoscut faptul că urechea umană este unică, cercetătorii au concluzionat în urma cercetărilor că soldații nu posedă doua urechi identice. Se crede că templul are o vechime de aproximativ 2200 de ani.
4.Statuile Moai din Insula Paștelui
Statuile Moai din Insula Paștelui sunt una dintre cele mai misterioase descoperiri arheologice din toate timpurile. Aceste statui sunt principala atracție a Insulei Paștelui. Există în total 288 de statui de diferite mărimi cântărind aproximativ 80 de tone. Locuitorii au folosit pentru realizarea statuilor roci din vulcanul inactiv al insulei. Acestea au fost sculptate între anii 1250 -1500.
3.Stonehenge
Stonehenge este un monument neolitic aflat în Anglia și are o vechime de aproximativ 5000 de ani. Monumentul este realizat dintr-o multitudine de pietre de diferite mărimi. Scopul monumentului a rămas până în prezent necunoscut. Stonehenge a fost construit între anii 3000 Î.Hr. și 2000 Î.Hr.
2. Marile Piramide
Piramidele sunt cele mai mărețe structuri antice pe care le putem vedea pe pământ. Chiar dacă numeroase civilizații au construit piramide, cele egiptene sunt unice. Marea piramidă din Giza este inclusă în lista marilor minuni ale lumii antice. Se estimează că egiptenii au început construcția acestora în jurul anului 2700 î.Hr. Scopul principal al acestora a fost de mormânt pentru faraoni. Piramidele au fost construite în așa fel încât să conserve cât mai eficient pentru o perioadă lungă de timp mumiile.
Marea piramidă din Giza este cea mai înaltă și cea mai veche piramidă din Egipt având o înălțime de aproximativ 147 de metri. Se crede că finalizarea construcției a durat aproximativ 20 de ani. În interiorul piramidelor regăsim comorile celor înmormântați și diverse picturi și inscripții.
1. Atlantida
Mitul Atlantidei a fascinat umanitatea timp de mai bine de două milenii, de la relatările lui Platon despre continentul dispărut în apele mării. Încă din Antichitate, opiniile despre Atlantida au fost împărțite, mulți filozofi considerând că relatarea lui Platon este o ficțiune, în timp ce alții considerau că este bazată pe un fapt real. De atunci, continentul misterios a fost ”descoperit” de zeci de ori, în diferite locuri din toată lumea.
Teoria care a prins avânt în ultimele decenii susține că miturile despre Atlantida au fost inspirate de civilizația minoică din Creta, care a precedat civilizația elenă în Marea Egee. Întreaga civilizație a dispărut din cunoștințele oamenilor până la începutul secolului XX. Odată cu redescoperirea marelui palat de la Knossos, gloria civilizației minoice a renăscut.
Mulți arheologi consideră că relatarea dezastrului care ar fi scufundat Atlantida ar putea fi inspirată de o catastrofă reală de mari proporții: erupția vulcanului Thera aflat în insula grecească Santorini (circa 1600 î. Hr.). Cercetările arheologice începute pe insulă în anul 1967, sub conducerea Spyridon Marinatos, au scos la iveală o civilizație spectaculoasă. În situl arheologic de la Akrotiri au fost descoperite fresce foarte bine păstrate (foto), case cu mai multe etaje și o așezare foarte bine organizată. Sistemul de alimentare cu apă sugerează că locuitorii cetății aveau acces atât la apă rece, cât și la apă caldă, apa caldă fiind asigurată de vulcanul care le-a adus pierirea.