Titanicul: o poveste de viaţă şi de moarte

Din cei 2.224 de oameni care s-au îmbarcat pe Titanic, 710 au supravieţuit naufragiului din noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. Câţiva au povestit cum au văzut moartea cu ochii.

Înainte de a pleca în larg, pe 10 aprilie 1912, căpitanul Edward Smith declara presei britanice:„Nu-mi imaginez în ce condiţii o navă de genul acesta ar avea probleme. Construcţiile moderne de vapoare au trecut de acest nivel".

Succesul preconizat al Titanicului era pe buzele tuturor, dar în mod bizar o persoană foarte importantă şi-a exprimat dubiile chiar înainte ca vaporul să fie construit: Thomas Andrews, directorul companiei „Harald and Wolff", care urma să construiască cele trei uriaşe vapoare ale armatorului „White Star Line" - Olympic, Titanic şi Britannic. „Nu aţi fost acolo la prima mea întâlnire cu Ismay (Proprietarul „White Star Line"-n.r.).

Primul lucru la care m-am gândit a fost «Iată un om care vrea să-i construiesc un vapor care se va scufunda». Trimitem ouă împodobite pe mare", declara Andrews după dezastru.

Primele zile ale călătoriei au fost fără evenimente deosebite. „Mă simţeam ca într-ovacanţă de vară la mare. Mă trezeam dimineaţa devreme pentru micul dejun, apoi mă întâlneam ca să joc squash, iar apoi înotam în piscină", a povestit un alt pasager, colonelul Archibald Gracie.

„Veniţi repede! Am lovit un aisberg!"

Cu câteva minute înainte de miezul nopţii, la ora locală 23.40, marinarul de serviciu a dat alarma:

„Veniţi rapid! Am lovit un aisberg. E CQD (Come Quick! Danger! - Veniţi repede! Pericol), bătrâne!". Edith Brown, una dintre ultimele supravieţuitoare de pe Titanic, care s-a stins din viaţă în 1997, povestea în biografia ei:„Tata ne-a spus să ne punem vesta de salvare şi ceva călduros. Totul, spunea el, era pentru precauţie. Lovisem un aisberg, dar nu era mare brânză. Stewardul ne-a spus că nu e nimic grav. Orchestra cânta melodii vesele, iar toată lumea spunea:«e insubmersibilă»".  

Curând, oamenii au început să fie urcaţi în bărcile de salvare. Prioritate aveau femeile, copiii şi pasagerii de lux. „Un bărbat a sărit într-o altă barcă, îmbrăcat în haine de femeie. Am vâslit departe de Titanic, dar încă mai auzeam orchestra cântând, de data aceasta imnuri triste", îşi mai amintea Edith Brown.

Vacarmul iscat şi ţipetele celor care se înecau nu au putut fi descrise în cuvinte, au mai declarat supravieţuitorii. Şi totuşi, în timp ce groaza se instalase în sufletele şi pe buzele tuturor, de pe puntea Titanicului răsunau acorduri line. „Multe lucruri curajoase au fost făcute în acea noapte, dar niciunul nu a depăşit ce au făcut membrii orchestrei. Au cântat minut după minut, în timp ce nava se ducea la fund", a declarat Lawrence Beesley despre acele momente.

Ca infernul lui Dante

Scena scufundării a fost asemănată de colonelul Archibald Gracie cu Infernul lui Dante. „Noi, cei ce am supravieţuit, nu vom putea uita niciodată ţipetele disperate dinaintea morţii din mii de gâtlejuri, bocetele, gemetele şi ultimele încercări de a găsi o gură de aer înainte de momentul când se duceau la fund", a povestit Gracie. Şi totuşi, ceva a fost chiar mai groaznic. „Liniştea care a urmat celei mai înspăimântătoare «muzici» a fost terifiantă", a spus Eva Hart, o altă supravieţuitoare. 

După scufundare, în linişte, a urmat aşteptarea apăsătoare. „Deodată, am văzut în zare o lumină, iar apoi alta sub ea. Părea prea incredibil, ca să fie adevărat", a povestit Lawrence Beesley, un pasager norocos. Lumina era de fapt nava RMS Carpathia, care a răspuns apelului SOS. Unul dintre eroii zilei de 15 aprilie 1912 a fost căpitanul acesteia, Arthur Rostron. 

El a povestit comisiei care investiga incidentul imaginea de groază care l-a întâmpinat. „Când a venit ziua, am văzut gheaţa pe lângă care trecusem toată noaptea. M-am cutremurat de frică şi m-am gândit că, în acea noapte, probabil Dumnezeu a condus vaporul meu, şi nu eu. Am văzut 20 de aisberguri, de 45-60 de metri înălţime", a spus acesta. 

Rostron a avut o stăpânire de sine extremă. Ajuns la faţa locului, a început să manevreze nava pentru a colecta bărcile de salvare. „Până la 8.30 cred că luasem toţi pasagerii. Erau foarte puţine urme ale Titanicului. Câteva mici fragmente, dar nimic masiv", a descris Rostron locul dezastrului.

Cutremurătoarea dramă a familiei Straus

Una dintre cele mai emoţionante poveşti este cea a cuplului Straus (foto). Isidor Straus era patronul lanţului de magazine „Macy's" şi s-a îmbarcat pe Titanic împreună cu soţia sa, Ida, menajera acesteia şi valetul său. Povestea lor a rămas în legenda tragediei. Ida Straus a reuşit să-şi găsească loc într-una dintre bărcile de salvare, dar când a aflat că Isidor nu poate să vină cu ea s-a întors pe vapor. 

„Am trăit împreună mulţi ani. Nu mă voi despărţi de soţul meu acum. Cum am trăit, aşa vom muri: împreună", a spus Ida. Nu numai ea a dat dovadă de curaj. Isidor Straus a primit acceptul de a se îmbarca la bordul unei bărci, datorită vârstei, dar a spus „Nu. Nu vreau să mi se acorde un privilegiu pe care altora nu l-aţi acorda". Singura care a supravieţuit a fost menajera, Ellen Bird, care i-a luat locul doamnei Straus în barca de salvare.

Bogaţii, privilegiaţi în faţa morţii

Pasagerii milionari de la bordul Titanicului au fost avantajaţi în faţa morţii. Cei înstăriţi s-au salvat în număr mai mare, iar săracii au murit pe capete.  Diferenţa dintre numărul pasagerilor morţi la clasa I şi cei decedaţi din rândul săracilor se poate vedea în tabelul de mai jos. La bordul transatlanticului s-au urcat printre cei mai bogaţi oameni ai momentului. John Jacob Astor IV (foto dreapta) era cel mai înstărit.

Acesta s-a urcat la bordul Titanicului împreună cu soţia sa, Madeleine, care era însărcinată şi voia să nască în SUA. Astor a urcat-o pe soţie într-o barcă de salvare, a întrebat dacă poate să urce cu ea, dar când a fost refuzat a rămas demn.

Un alt pasager cu stare era Benjamin Guggenheim, fiul unor magnaţi din domeniul minier. Acesta a rămas celebru pentru faptul că a spus, înainte de a muri: „Ne-am îmbrăcat cu cele mai bune costume şi ne vom scufunda ca nişte domni". 

Printre supravieţuitorii de la clasa I s-au mai aflat Bruce Ismay, proprietarul West Star Line, Contesa de Rothes, milionara americană Molly Brown, latifundiarul britanic Cosmo Duff Gordon, Dorothy Gibson-actriţă de filme mute-, şi tatăl jurnalismului de investigaţie, William Thomas Stead.