Tilsit, apogeul imperiului napoleonian
Acordul de la Tilsit reprezintă apogeul stăpânirii napoleoniene asupra Europei Occidentale. În urma Bătăliei de la Friedland, Napoleon dictează practic graniţele statelor şi impune sau destituie monarhi. Tratatul supunea Prusia la pierderi umilitoare din punct de vedere teritorial, financiar și militar, iar Franța devenea aproape exclusiv stăpâna Europei, fiind secondată de Rusia, noua ei aliată în lungul conflict cu Marea Britanie.
Prusia schilodită...
Învinsă, Prusia trebuie să accepte condițiile lui Napoleon. Teritoriul îi este înjumătățit, este nevoită să plătească un tribut care variază la 100 de milioane de franci pe an, iar armata îi este redusă la 40.000 de oameni. La toate acestea se adaugă umilința supremă:noul regat al Westphaliei format din teritorii rupte din Prusia era recunoscut de către Frederick William al III lea. Noua entitate politică avea să fie condusă de către Jerome, unul dintre frații lui Napoleon. Conform tratatului, Majestatea Sa, Regele Prusiei recunoaşte pe Majestata Sa, prinţul Jerome ca rege al Westphaliei;mai mult, regele prusac renunţa la toate drepturile asupra fostelor teritorii pentru el şi urmaşii săi. Această situaţie va accentua antagonismul faţă de Franţa, mulţi soldaţi prusaci dezertând din armata franceză în timpul Campaniei din Rusia. Situaţia disperată a Prusiei se poate observa în gestul reginei care îl imploră pe Napoleon să facă dreptate Prusiei. Împăratul răspunde calm:„Nimic nu întrerupe o scenă tragică mai bine. Când oamenii stau jos, tragedia devine comedie. „[1]
Ducatul Varşoviei
Ultima împărţire a Poloniei a lăsat poporul polonez sub conducerea prusacilor, austriecilor şi a ruşilor. Napoleon reface doar o parte din Polonia, ducatul devenind un stat satelit care urmează strict politica împăratului. Ducatul este condus de către aliatul lui Napoleon, regele Saxoniei, şi de către conducătorul Legiunilor poloneze, prinţul Jozef Poniatowski. Deşi durata Ducatul avea să fie efemeră, sfârşind odată cu Napoleon, scurta refacere a unei frânturi din Polonia medievală va trezi spiritual naţional la scurt timp după Primul Război Mondial.
Ţarul şi Napoleon
Încă de la primul întâlnire, Napoleon a simţit că îl poate manipula pe Alexandru. De asemenea, el se declara încântat de personalitatea ţarului:„Este un amiabil şi plăcut partener, un erou al romantismului.”[2]
Cei doi convin asupra termenilor, Napoleon tratându-l pe Alexandru ca pe un aliat, nu ca pe un învins. Desigur, împăratul francez îşi impune principalele cereri, iar Alexandru o acceptă pe cea supremă:aderarea Rusiei la blocada continentală menită să submineze economia Marii Britanii, țară cu care Franţa se afla în conflict. Relaţiile celor doi monarhi se vor strica însă în timpul Congresului de la Erfurt.
Ţările Române
Rusia este de accord cu retragerea trupelor din principate, dar această situaţie va fi de scurtă durată. Franţa acceptă controlul rusesc asupra Valahiei şi Moldovei. Această promisiune nu se face în scris. Principatele Dunărene erau interesante pentru Franţa doar din prizma folosirii lor ca pioni în jocul diplomatic cu Austria şi Rusia.
Sistemul Continental
Înfiinţat încă din 1806, sistemul continental consta într o blocadă menită să paralizeze comerţul Marii Britanii. Aderarea Rusiei era o mare lovitură dată Albionului, iar industria engleză are de suferit. În final însă, blocada se va dovedi un eşec total, deoarece superioritatea maritimă a englezilor şi dezastruasa campanie franceză din Rusia va duce la destrămarea sistemului.
Noua Europă
După Tilsit, Europa este condusă practice de Napoleon Bonaparte şi familia sa. Joseph devine regele Spaniei, Louis conduce Olanda, Murat devine regale Neapolului, iar Jerome, rge al Westphaliei. Singurul care putea să pună la îndoială puterea Franţei pe continent era ţarul Alexandru. Acesta acceptă pentru moment conducerea lui Napoleon, aşteptând momentul prielnic de a-şi recăpăta teritoriile pierdute la Tilsit.
Cosecinţele Tratatului de la Tilsit
Austria, nemulţumită de noua ordine, atacă Franţa în timp ce aceasta era ocupată cu războiul peninsular început în 1808 în Spania. Aflându-se într o situaţie critic, Napoleon apelează la ţar, invitându-l la Congresul de la Erfurt în 1808. Însă Ţarul, influenţat şi de Talleyrand, refuză să acorde ajutor Franţei.
După ce învinge trupele austriece la Wagram, Napoleon dictează o pace în termeni duri împăratului Francisc. În acelaşi timp, se aliază cu acesta printr o căsătorie cu arhiducesa Maria Luiza.
Efectele Tratatului de la Tilsit au fost de scurtă durată datorită încercării împăratului francez de a impune Franța ca prima putere europeană. Napoleon a încercat să distrugă echilibriul marilor puteri, ceea ce va duce în final la destrămarea imperiului. Franța va trebui să suporte sancțiunile dure impuse prin Tratatul de la Paris din 1815, toate cuceririle obținute de la revoluția franceză până în 1814 sunt pierdute, iar Bourbonii revin la putere. Așadar, în doar opt ani toate efectele tratatului sunt eliminate.
Dominația lui Napoleon asupra Europei a fost relativ scurtă, dar efectele ei se pot vedea chiar și astăzi, deoarece reformele și modelul francez impregnat în teritoriile cucerite vor schimba Bătrânul Continent pentru todeauna.
[1]Emil, Ludwig, Napoleon, George Allen &Unwin Ltd, London, 1927, pg 146
[2]idem