Teosofia germanică, un avatar al ideologiei naziste

Naţional-socialismul nu este nicidecum o ideologie originală, ci mai degrabă o politizare a unor curente culturale în vogă deja din secolul al XIX-lea, dintre care multe se concentrau asupra ideii de recuperare a unui trecut glorios în vederea purificării prezentului degenerat. Gândirea de extremă dreapta îşi trage mare parte din seva sa dintr-un mit fondator care plasează strămoşii arieni, asimilaţi unei presupuse populaţii germanice unitare, în vârful piramidei ierarhice a omenirii.

Austriacul Guido von List, unul dintre teoreticienii ariosofiei, încercarea de a oferi dimensiuni spirituale rasismului şi în special arianismului, propovăduia că vechii germani, “teutonii”, ar fi practicat o religie gnostică ce se axa pe iniţierea omului în misterele naturii. A numit noua “religie” wotanism, după numele principalului zeu din panteonul nordic. Vechile scrieri islandeze care portretizau într-un mod foarte colorat mitologia nordică au fost receptate drept nişte epopei ale refugiaţilor wotanişti din calea persecuţiilor creştine. Eddele cu alte cuvinte ar fi ilustrat într-un mod foarte realist credinţele vechilor germani. Wotan, dincolo de calităţile sale războinice, apărea în poeme şi cu rolul de magician sau necromant, ceea ce îi determină pe cărturarii secolului al XIX-lea să întrevadă valenţe şamanice în poveştile despre sacrificiile pentru cunoaştere cărora li se supune zeul şi prin care dobândeşte întelegerea runelor. Wotan ar fi dobândit capacitatea de autoregenerare, controlul asupra elementelor naturii şi chiar secretul nemuririi. Sacrificiul unui ochi pentru cunoaştere este un mit cu care List îşi asocia propria orbire temporară şi căutările sale oculte de la începutul secolului al XX-lea.

List a fost cel care a oferit şi o interpretare ocultă a runelor, care oricum erau creditate cu proprietăţi magice şi divinatorii, fiecare având un nume şi un anumit simbolism. List însă creează legături între alfabetul cu 18 litere futhark şi vrăjile rostite de Wotan în poemul Havamal, atribuind câte o rună fiecărui vers precum şi semnificaţiile oculte aferente. Prin motto-urile pe care le formulează, autorul işi revendică redescoperirea vechii credinţe germanice. Motto-uri tipice erau de pildă “cunoscându-te pe tine, vei cunoaşte totul”, “omul şi zeii sunt una”, “îmbrăţişează universul şi îl vei domina”, “unitatea este rădăcina rasei ariene” etc. Aşadar, în centru se află puterea interioară a spiritului uman şi identificarea sa cu forţele superioare. Wotanismul sublinia importanţa uniunii mistice dintre om şi univers, dar totodată şi pe cea a puterilor sale magice.

Doctrina descrie universul într-un proces permanent de transformare printr-o cosmologie ciclică care are în spate legi primordiale. Omul ca parte integrantă a cosmosului nu trebuia să urmărească decât un singur precept:acela de a trăi în armonie cu natura. Numai că în accepţia gânditorilor din cercurile ariosofice, natură însemna şi popor şi rasă, într-o accepţie foarte spiritualizată. O identificare cu comunitatea reprezenta consecinţa logică a legăturii strânse cu universul. Doctrina practic duală a sinelui magic şi a uniunii mistice în toată această idee de Wotanism reflecta şi contradicţiile secolului romantismului, la rândul său o reacţie la schimbările sociale şi culturale care se petreceau în Europa. Pe de o parte avem o nevoie de individualism, de scufundare în propriile emoţii, dar pe de altă parte o nevoie de identificare cu un organism mai măreţ decât propria fiinţă. List de pildă se întoarce la materialul arhaic, căruia practic în transpune o gnoză cât se poate de contemporană, dar pe care îl consideră fundamentul unei religii pan-germanice. 

Scrierile teosofice* ale unor autori precum Sebaldt von Werth sau Moritz von Egidy au avut şi ele o influenţă în elaborarea ideii de superioritate spirituală teutonică. Cel de-al doilea, în lucrările 'Wanidis'şi 'Sexualreligion', descrie inclusiv practicile sacre eugenice ale arienilor prin care îşi asigurau puritatea rasei. Nu întâmplător lucrările i-au fost publicate de Wilhelm de Leipzig, pasionat si el de teosofie, iar ilustraţiile care le însoţeau se foloseau din plin de svastică. Nici Sebaldt nu s-a lăsat mai prejos, întrucât în Genesis insistă şi el asupra legăturii dintre rasă şi sexualitate.

Autorii combinau în esenţă doctrina rasială cu noţiuni oculte care derivau din propria lor imaginaţie cu privire la mitologia “teutonică”. Sporadicele elemente pe care le deţinem despre mitologia nordică devin sursă de simbolism metafizic şi de speculaţii privind trecutul vechi. Potrivit lui Sebaldt, cosmologia ariană se definea prin actul de creaţie a zeului Mundelföri, care a zămislit universul din haos. Apoi s-a produs o polaritate de principii, materie vs. spirit, masculin vs. feminin. Eugenia era esenţială pentru superioritatea ariană, întrucât doar o uniune între contrariile pure putea genera energie primordială şi deci urmaşi excepţionali.

List sugera în articolul “Germanischer Lichtdienst” publicat într-una din multele reviste afiliate mişcării pan-germanice, că ritualurile păgâne de la solstiţiul de vară reprezentau o reiterare a naşterii soarelui şi alegea ca simbol pentru acest lucru svastica, considerat un element sacru ce deriva din flacăra cu care Mundelföri a modelat la începuturi universul. “Die Gnosis” îi publică încă o contribuţie, în care acesta, pornind de la Sebaldt, discuta despre o cosmogonie mistică cu mai multe faze pe care le nota cu diverse hieroglife sau rune şi despre nemurirea sufletului arian păstrat pur prin reguli sexuale stricte. Totodată vorbea şi despre întâietatea iniţiaţilor în “Germania antică”. Zeii aşa-numiţi teutonici, Wotan, Donar sau Loki, erau şi ei mai mult simboluri pentru diverse calităţi ariene.

În anii următori, din ce în ce mai influenţat de scrieri teosofice precum cele semnate de Madame Blavatsky (traducerea in germană:'Die Geheimlehre') sau William Scott-Elliot ('The Lost Lemuria') care descriau continente scufundate şi civilizaţii dispărute, List nici nu îi mai denumeşte pe strămoşi “germanici” sau “trib” sau “popor”, ci “ario-germanici”, o rasă cu rădăcini divine. Preoţii wotanişti de existenţa cărora acesta era foarte sigur, deveneau şi ei în această concepţie o castă gnostică, Armanenschaft, care jucau rolul unor adevăraţi hierofanţi. 'Die Rita der Ario-Germanen' refolosea ideile teosofice despre zeităţile care se manifestau ca energie vie şi universul produs de respiraţia divină, forţa care se manifesta prin legile naturii.

Apare o religie germanică populată cu fiinţe nemaipomenite şi structuri ciclopice, o civilizaţie atlanteeană care se află pe o dimensionalitate evoluată. Mitologia nordică se încadra şi ea în teoria ciclurilor cosmice, autorii străduindu-se să găsească corespondenţe numerice între ghicitorile din texte precum Grimsnismalşi anii din Kaliyuga, cea mai scurtă şi decadentă epocă dintre cele hinduse. În altă lucrare a lui List, 'Die Bilderschrift der Ario-Germanen', apar chiar analize astrologice şi o detaliere a sistemului său cosmogonic:manifestările divine aveau loc în stadii consecutive de foc, aer, apă şi pământ, corespunzătoare tărâmurilor mitice Muspelheim, Asgard, Vanaheim şi Midgard, populate de diverse rase. Ario-Germanii ar fi fost rasa dominantă în ciclul curent, celelalte rase erau numite după uriaşi mitici. Atlanţii antediluvieni erau poporul lui Bergelmir, iar înaintea lor trăiseră lemurienii, primii care s-au înmulţit sexuat întrucât primele două rase, cele ale lui Ymir şi Orgelmir, corespundeau raselor astrală şi hiperboreană din teosofia lui Blavatsky.

Germanizarea teoriilor mistice din epocă era expusă chiar şi în tabele complexe, care descriau filiaţii în toate ciclurile şi creau legătura dintre rasele primordiale şi germanicii mitologici. Logosul divin era asimilat lui Allvater, care se manifesta prin triada zeilor Wotan, Vili şi Ve. Stadiile evoluţiei cosmice se notau cu simboluri precum svastica sau triskelion, care combinate creau sigilii complexe ce aminteau şi de crucea malteză sau hexagramă. Toate erau considerate sacre, pentru că reprezentau cele două forţe antitetice ale creaţiei:pe de o parte multiplicitatea formelor, dar pe de altă parte reducerea acesteia la cultul faţă de forma supremă, omul ario-germanic.

'Die Ursprache der Ario-Germanen'continuă pe aceeaşi linie de glorificare a trecutului naţional. List elaborează hărţi cu continentele de origine ale raselor primordiale, stabilind că dintre toate doar arienii ar fi supravieţuit, desigur pe continentul european. Se încerca şi armonizarea perioadelor geologice cu cele vehiculate în teosofie. Fantezia lui List, deşi poate cea mai complexă, nu era singulară într-o epocă dominată de interesul pentru ocultism, ezoterism şi spiritism. Existau şcoli mistice precum cea a lui Alois Mailänder din Darmstadt, precum şi multe publicaţii de profil sau experimente cu “comunităţi” ariene precum Aryana de lângă Zürich. În fine, îl mai avem şi pe Lanz-Liebenfels, care preia şi dezvoltă teoria în sens dualist, a luptei dintre rasa ariană şi rasele inferioare. Astfel de concepţii s-au dovedit a fi atrăgătoare, pentru că permiteau întelegerea prezentului printr-o raportare la un trecut îndepărtat încărcat cu tot felul de idealuri culturale. Rasismul, magia şi elitismul reprezintă la urma urmei încercări de refuzare a modernităţii şi a noilor valori divorţate de tradiţionalism. Ofereau posibilitatea unui refugiu in faţa schimbărilor sociale care provocau o stare de angoasă şi un sens mitic într-o lume din ce în ce mai tehnologizată şi axată pe progresul imediat. Dar mai ofereau şi un puternic resort ideologic unor mişcări politice care aveau să transforme aceste rădăcini oculte în ideologie de stat.

*Teosofie – doctrină filosofico-religioasă conform căreia cunoaşterea lui Dumnezeu este revelată din natură şi omul luminat se transformă şi se uneşte cu divinitatea. Accent puternic pe sentiment, nu pe credinţă sau raţionament, se afirmă puterea intuiţiei, reîncarnarea, meditaţia, jertfa de sine.