Templu dedicat lui Asclepios, excavat în Grecia

📁 Grecia Antică
Autor: Redacția

Ministrul grec al Culturii a anunţat că arheologii au încheiat primul sezon de excavări la asclepion-ul, adică templul dedicat patronului sănătăţii şi vindecării, de pe sit-ul de la Feneos. Potrivit unui raport din International Business Times, cercetătorii au descoperit că cea mai timpurie parte a sanctuarului lui Asclepios datează din secolul al IV-lea a.Hr.

Templul a fost reconstruit în secolul al II-lea a.Hr., vreme în care sala principală s-a extins şi a fost decorată cu statui uriaşe ale zeului şi fiicei sale Hygeia. Un Asclepios şezând alături de fiica sa în picioare ar fi fost plasat pe un piedestal cu inscripţii. Camera dispunea de o podea mozaicată, decorată cu forme geometrice, meandre sau panglici întrepătrunse. Într-o a doua cameră s-au descoperit un podium şi o masă din marumură pentru ofrande, nu se cunoaşte însă scopul celei de-a treia camere. O rampă amplasată în curte, decorată şi gipsată cu un mortar colorat şi jgheaburi în formă de cap de leu, ducea către intrarea în sanctuar.

Sanctuarul a fost probabil distrus în secolul I a.Hr. în timpul unui cutremur. Totuşi, mai târziu s-a reconstruit şi dat în folosintă pentru cultul imperial.

sursa:Archaeology Magazine 

Mai multe