Templo de Debod – o bijuterie a Egiptului Antic care poate fi admirată la... Madrid
Ajungând la Madrid, te aștepți să descoperi simboluri ale regalității spaniole (precum Palacio de Oriente – Palatul Regal, cel mai mare din Europa –, Catedrala Almundera, Campo del Moro sau Grădinile Sabatini), muzee păstrătoare ale capodoperelor culturale (Prado, Thyssen-Bornemisza, Reina Sofia, Muzeul Național de Arheologie) sau locuri ale istoriei urbane (Plaza Mayor, Parcul Retiro, Plaza de Toros, cu celebra arenă de coridă Las Ventas Retamosa, Poarta Alcala, stadionul Santiago Bernabeu, Fântânile Cibeles, Gran Via, Plaza de España etc.), însă cu siguranță nu te aștepți să descoperi un templu egiptean autentic pe care îl poți vizita… gratuit.
Templo de Debod (în traducere, Templul de la Debod) este un templu egiptean antic care se află astăzi în Madrid, Spania. Construit inițial acum peste 2.000 de ani, templul a fost ridicat în Egipt, lângă Aswan (sau Assuan), în onoarea zeilor egipteni Amun și Isis. Structura a fost donată Spaniei în 1968 de către guvernul egiptean, ca un gest de mulțumire pentru ajutorul oferit în salvarea și relocarea templelor de la Abu Simbel, amenințate de crearea barajului de pe Nil.
Templul a fost dezasamblat piatră cu piatră, transportat și reconstruit în Madrid, într-un frumos parc din apropierea Pieței Spaniei (Plaza de España), numit Parque del Oeste – Parcul de vest, spațiu verde prelungit și contopit cu zona campusului universitar Moncloa. Amplasarea sa, pe cea mai înaltă colină a parcului, oferă o panoramă deosebită asupra orașului, mai ales la apus, când lumina creează reflexii spectaculoase în apa care înconjoară templul.
Este unul dintre puținele monumente egiptene antice care pot fi vizitate în afara Egiptului, iar în interior, vizitatorii pot vedea basoreliefuri și inscripții originale. Templo de Debod este nu doar un punct de atracție culturală, ci și un simbol al legăturii internaționale și al eforturilor de conservare a patrimoniului mondial, iar pentru mine o curiozitate legată de istoria recentă petrecută în Egipt cu ocazia ridicării barajului de la Aswan, poveste pe care o veți descoperi în partea secundă a acestui articol.
Cum a apărut templul și istoria sa
Originea Templului de la Debod datează din perioada 195-185 î.Hr., când Adikhalamani, regele kușit din Meroe, situat în actualul Sudan, a ordonat construirea unei capele în satul nubian Debod, la 25 de kilometri sud de prima cataractă a Nilului. Construcția avea un plan rectangular și o singură intrare dinspre est. Pereții interiori erau complet decorați cu scene care îl înfățișau pe rege oferind daruri zeilor, dispuse în două registre.
Scenele, sculptate în relief, au fost mai târziu pictate în culori vii, iar plafonul era decorat cu stele și vulturi. Decorația exterioară era limitată la ușa de intrare, iar pe terasa templului sunt expuse astăzi doar câteva blocuri.
Capela era dedicată celor doi zei: Amun de la Debod, un zeu nubian, și zeița Isis, soția lui Osiris și mama zeului Horus, al cărei sanctuar principal era situat pe insula Philae, la 20 km nord de Debod.
Regele Adikhalamani are o piramidă nubiană atribuită lui în cimitirul regal din Meroe – capitala regatului Kușit, totuși, cu excepția unui fragment de stelă găsit la Philae, capela lui Adikhalamani din Templul de la Debod reprezintă principalul martor al domniei acestui monarh meroitic până în prezent. Ca o mică paranteză în lunga și complicata istorie a Egiptului Antic, Regatul Kuș (sau Kușit) a fost un regat antic în Nubia, la sud de Egipt, situat la confluența Nilului Albastru cu Nilul Alb și râul Atbara, acolo unde sunt acum Sudan și Sudanul de Sud. Cușiții au avut un impact direct asupra vecinilor egipteni, întrucât după dezintegrarea Noului Regat al Egiptului (1550-1070 î.Hr. perioadă considerată a fi cea imperială, cea mai înfloritoare epocă, cu cei mai faimoși conducători), urmează epoca cușită, întrucât acești vecini de la sud reușesc cucerirea Egiptului, în sec. VIII î.Hr., și impun faraonii din dinastia celei de a douăzeci și cincea dinastii a Egiptului, până când au fost alungați de asirienii conduși de Assarhaddon. După acest eveniment, kușiții se retrag în zona de baștină, iar în antichitatea clasică, capitala cușită imperială a fost situată la Meroe, iar regatul lor a persistat până în secolul al IV-lea d.Hr, când a fost cucerit de către Regatul african Aksum.
Un templu ptolemeic
Revenind la templul de pe malul Nilului, în anul 172 î.Hr., faraonul de origine greco-macedoneană Ptolemeu al VI-lea (180-145 î.Hr.) a construit a doua poartă a Templului de la Debod, dedicată zeiței Isis. Este probabil ca acest faraon să fi fost, de asemenea, responsabil pentru extinderea templului în jurul capelei inițiale, construite de Adikhalamani cu câțiva ani mai devreme.
Vechea capelă a devenit o încăpere în interiorul noii construcții, amplasată între vestibulul sau sala de intrare și Sanctuar. Urmând modelul Templului zeiței Isis de la Philae, aflat în apropiere, noul Templu de la Debod a fost prevăzut cu trei sanctuare în partea din spate a acestuia, două săli, pe lângă capela construită anterior de Adikhalamani, precum și camere de depozitare și cripte. O scară ducea la o terasă care adăpostea o capelă, probabil folosită în cadrul ritualurilor legate de renașterea zeului Osiris.
Pe parcursul acestei perioade, templul și-a păstrat dedicația neobișnuită dublă pentru Amun de Debod și zeița Isis. Faraonul Ptolemeu al VIII-lea (145-116 î.Hr.) a comandat construirea unui altar în onoarea zeiței, care a dispărut în secolul al XIX-lea. Ptolemeu al XII-lea (80-51 î.Hr.) a comandat un alt altar, ceva mai mic, sculptat pentru Amun de Debod, care este expus în prezent în sanctuarul principal al templului. Cele două altare au fost sculptate din blocuri monolitice de granit din Aswan.
Perioada romană în Debod
După cucerirea Egiptului de către romani în anul 30 î.Hr., granița dintre Egipt și Meroe a fost stabilită în Nubia Inferioară. Următoarele decenii au adus o perioadă de prosperitate în regiune, care a dus la construirea și extinderea numeroaselor temple. Modificările din perioada romană aduse Templului de la Debod au fost realizate în mare parte de împăratul Augustus, concentrându-se pe vestibul și pe fațada principală, care a fost decorată cu reprezentări ale împăratului făcând ofrande înaintea zeilor Amun de Debod și Isis, alături de Osiris și Mahesa, printre alții. Acesta din urmă, Mahesa, pare să fi avut o importanță deosebită în acea perioadă la Debod, fiind reprezentat frecvent (în Sala, pe fațadele principală și posterioară) alături de Amun de Debod.
Împăratul roman Tiberiu, succesorul lui Augustus, a continuat decorarea vestibulului, deși reliefurile înfățișându-l pe el au fost distruse în secolul al XIX-lea. Mammisiul, capela nașterii copilului-zeu atașată de vestibul, datează de asemenea din perioada romană, la fel ca Prima Poartă și, posibil, a Treia, cea mai apropiată de templu, care a dispărut la începutul secolului al XX-lea. De asemenea, drumul pe unde se făcea procesiunea de odinioară și terasa de pe malul râului, care nu au fost salvate în campania din 1960, au fost lucrări din perioada romană.
Din Nubia la Madrid
Construcția barajului de la Aswan a început în 1960 și amenința să inunde Nubia Inferioară, împreună cu satele și monumentele sale, sub un rezervor de apă, de peste 500 de kilometri lungime. UNESCO, în colaborare strânsă cu guvernele Egiptului și Sudanului, a făcut apel la comunitatea internațională pentru a contribui la salvarea acestui patrimoniu istoric, prin mutarea templelor și monumentelor în locuri îndepărtate de pericolul inundațiilor. Templul de la Debod a fost unul dintre monumentele ce urmau să fie donate unei țări străine, care ar fi oferit un sprijin deosebit pentru proiectul de salvare.
Templul a fost primul care a fost demontat, iar blocurile și pietrele sale au fost depozitate pe insula Elephantine, în Aswan. În 1968, statul egiptean l-a donat Spaniei, în semn de recunoștință pentru ajutorul oferit la salvarea templelor de la Abu Simbel. Doi ani mai târziu, blocurile au fost transferate la Alexandria, pentru a fi apoi transportate către noua lor destinație.
Reconstrucția templului a început la Madrid, în 1970. În lunile următoare, grădinile din jur au fost amenajate pentru a proteja mai bine monumentul. Templul și-a deschis porțile pentru prima dată pe noul amplasament în iulie 1972 și a devenit unul dintre punctele de atracție ale capitalei Spaniei, alături de alte monumente autohtone.
Barajul de la Aswan și lupta pentru salvarea patrimoniului antic
Barajul de la Aswan sau mai corect spus „Barajul Înalt de la Aswan”, construit în apropierea primei cataracte a fluviului Nil în sudul Egiptului, reprezintă una dintre cele mai importante realizări inginerești din secolul al XX-lea. Construcția a început în 1960, cu sprijinul tehnologic și financiar al URSS, și s-a finalizat în 1970, când a fost inaugurat de președintele Gamal Abdel Nasser. Având o înălțime de 111 metri și o lungime de aproximativ 3,8 kilometri, barajul are capacitatea de a reține peste 132 de miliarde de metri cubi de apă în lacul său de acumulare, Lacul Nasser, care se întinde de-a lungul a 500 de kilometri și ajunge până în Sudan. Barajul consta de fapt din două baraje diferite: un baraj vechi, terminat în 1902, situat în partea inferioară, și un baraj nou, cel inaugurat în 1970.
Această infrastructură imensă a fost concepută pentru a îndeplini funcții multiple, inclusiv controlul inundațiilor Nilului, furnizarea de apă pentru agricultură și generarea de energie electrică.
Unul dintre scopurile principale ale construcției Barajului Înalt a fost prevenirea inundațiilor anuale ale Nilului, care aveau consecințe devastatoare asupra terenurilor agricole și a comunităților locale. În același timp, barajul permite stocarea apei în Lacul Nasser, asigurând un flux constant de apă pentru irigații, necesar dezvoltării agriculturii din Egipt. Această rețea de irigații extinsă a transformat terenuri aride în suprafețe cultivate, contribuind astfel la securitatea alimentară a țării. Totodată, Barajul de la Aswan este esențial pentru stabilitatea economică și alimentară a Egiptului, o țară în care agricultura este unul dintre pilonii economiei naționale.
Pe lângă beneficiile agricole, barajul de la Aswan este un producător major de energie hidroelectrică. Barajul alimentează 12 turbine, fiecare având o capacitate de 175 MW, puterea totală a energiei produse fiind de 2,1 GW. Producerea energiei a început în 1967.
„The greatest archaeological rescue operation of all time”
În ciuda beneficiilor sale economice și sociale, Barajul de la Aswan a avut și numeroase efecte negative asupra mediului și a patrimoniului cultural. Deși la început producțiile agricole au explodat, acumularea de sedimente în Lacul Nasser a dus la reducerea fertilizării naturale a solurilor din delta Nilului, reprezentând provocări ecologice majore și pe termen lung.
Inundația creată a dus la relocarea a peste 60.000 de mii de oameni și la inundarea multor situri arheologice valoroase din Nubia, printre care și celebrele templele de la Abu Simbel și Philae, dar și cele mai puțin cunoscute, precum cel de la Debod. În acest context, UNESCO a lansat o campanie internațională de salvare a monumentelor amenințate. Datele arată amploarea acestei campanii de salvare: 22 de situri arheologice, inclusiv celebrul Abu Simbel, erau amenințate cu inundația, 20 de ani de derulare a campaniei (1960-1980), 50 de țări implicate și costuri de peste 80 de milioane de dolari (la nivelul anului 1960).
Intenția campaniei a devenit aceea de a efectua un sondaj arheologic masiv al regiunii, iar a doua a fost salvarea templelor și siturilor prin realizări inginerești remarcabile. Nivelul activității de teren pentru acest proiect nu fusese realizat anterior la o scară sau durată echivalentă, motiv pentru care mulți au lăudat campania ca o performanță în domeniul arheologiei.
Macheta cu pozitia originală a templelor din Nubia inferioara
Rezultatele sunt de-a dreptul uluitoare. Două temple au fost mutate în apropiere de locurile originale: Abu Simbel (pe un deal creat artificial cu 65 de metri mai înalt decât amplasarea originală) și Philae (pe insula Agilkia, în apropiere de fosta insulă unde era templul). Alte 11 temple au fost demontate și mutate în trei locuri sigure deasupra nivelului apei, unde au fost reconstruite. Acestea sunt: Templul de la Amada (aprox. 1400 î.Hr.), Templul de la Derr (aprox 1200 î.Hr.), Mormântul lui Pennut din Aniba, Templul din Kalabsha (30 î.Hr), Templul din Gerf Hussein (aprox 1200 î.Hr), Kiosk-ul din Qertassi (0-100 d.Hr), Templul din Beit el-Wali (aprox 1200 î.Hr), Templul din Dakka (200 î.Hr-100 d.Hr.), Templul din Maharraqa (0-100 d.Hr.), Templele din Wadi es-Sebua (1400-1200 î.Hr.). Toate acestea pot fi văzute azi după cum urmează – primele trei în Noua Amada, următoarele patru în Noua Kalabsha și ultimele trei în Noua Wadi es-Sebua. Și pentru că am enumerat doar zece situri, pentru realizarea amplasamentului de la Noua Kalabsha a fost nevoie de demolarea și reamplasarea Templului lui Dedwen, vechiul zeu șarpe de aur al nubienilor.
Alte șapte situri au fost plasate în două muzee: Muzeul Nubian din Aswan, respectiv Muzeul Național din Sudan, iar patru temple și o poartă de intrare în templul Kalabsha au părăsit Egiptul ca daruri în semn de recunoștință pentru ajutorul acordat în campania de salvare: Templul din Debod – care a ajuns în Madrid, Templul din Dendur – ajuns la Metropolitan Museum of Art din New York, Templul din Taffeh – ajuns la Rijksmuseum van Oudheden, Leiden, Olanda, Templul of Ellesyia – ajuns la Museo Egizio, Torino, Italia și Poarta Templului Kalabsha, ajunsă în Germania, la Berlin, în Muzeul Antichităților Egiptene. Doar orașul și situl de la Qasr Ibrim au rămas în locația inițială.
Această operațiune de proporții nu a fost lipsită de controverse. Se pare că la un moment dat o parte a oficialităților egiptene ar fi considerat că acțiunea UNESCO nu este în beneficiul patrimoniului antic egiptean. De asemenea, aceleași voci au afirmat atunci că Egiptul ar fi capabil să își protejeze patrimoniul important, fapt destul de puțin probabil, văzând azi scara la care s-au derulat activitățile. De asemenea, se pare că acesta a fost unul dintre motivele pentru care cele șapte situri adăpostite în muzee nu au fost reamplasate.
Trecând peste momentele tensionate ale acelei perioade, acțiunea UNESCO de la Aswan a însemnat enorm pentru prezervarea patrimoniului din Egiptul Antic, iar elemente ale acestei istorii milenare pot fi admirate azi chiar și la mii de kilometri distanță, precum Templo de Debod din Madrid.
Articolul face parte din textul cu același nume, publicat în numărul 275 al revistei „Historia” (revista:275), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 noiembrie - 14 decembrie, și în format digital pe platforma paydemic.
Credit foto: Ciprian Plăiașu, Turism Istoric