Ţara nu mai are bani - tăierile bugetare din vremea regelui Carol I

 Această idee, exprimată în diferite variante cu acelaşi sens, a apărut mai mereu după evenimentele post-decembriste. Se discută despre lipsa de interes a cadrelor didactice, despre lipsa manualelor şi a dotărilor performante şi chiar de închiderea şcolilor pentru reducerea cheltuielilor.

Se ştie că orice birocraţie a fost, este şi va fi capabilă de enormităţi. Tăierile bugetare sunt efectuate mai mereu pentru a evita apariţia crizelor sau în vremuri de criză economică. Aceasta este justificarea politicienilor. Dacă se analizează trecutul României, parlamentarii erau permanent într-o goană pentru umplerea tezaurului ţării, dar, ca un făcut, acesta părea ca un fel de butoi fără fund.

Proiectul de buget pe anul 1901 era dezbătut tocmai într-o epocă de restrişte financiară şi bugetul învăţământului, care nu atingea 30 de milioane de lei pierdea brusc 4.767.483 lei. Admirabilă precizie guvernamentală! Se vede că se tăia tocmai de la viitorul ţării, dar nu învăţătorii erau principala problemă a statului.

Răul pleca tocmai de la birocraţie, mulţimea de funcţionari fiind capabilă să arunce sume enorme în investiţii fără sens. Nici nu mai discutăm despre corupţia atât de obişnuită pe plaiurile româneşti şi de faptul că existau mari proprietari de imobiliare ocoliţi de legi şi de fisc.Bani sunt, dar depinde unde se duc.

Exista atunci o pasiune deosebită pentru investiţii în armată, dar preţurile plătite pentru armele aduse de peste graniţă erau cu mult umflate în raport cu utilitatea lor. Bugetul a fost votat cu 125 de bile albe pentru una singură neagră şi şcoala a trebuit să se descurce cum a putut. Era firesc ca ţara să stea bine la analfabetism cu astfel de politici financiare.

Bibliografie minimală

Bulei Ion, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984.