Tancul în al Doilea Război Mondial. De la Tiger la T-34 și M4 Sherman
Tancul a cunoscut adevărata glorie pe câmpurile de luptă ale celui de-Al Doilea Război Mondial. În septembrie 1939, tancurile și infanteria motorizată, sprijinită de aviaţie, au atacat Polonia, reușind să o ocupe în mai puţin de o lună. Era un nou tip de război, rapid, fără pregătire prealabilă de artilerie, în care cooperarea interarme și folosirea unui sistem modern de comunicaţii erau decisive.
Cu toate astea, deși s-a bazat pe mobilitate, în această campanie nu a fost pus în aplicare principiul gândit de Guderian, acela al atacului folosind o grupare de tancuri care să pătrundă mult în interiorul liniilor inamice. Deși cavaleria poloneză (probabil cea mai bună din lume, dar o relicvă a istoriei) a atacat cu săbiile trase tancurile germane, blindatele au fost mai degrabă un sprijin al diviziilor motorizate. În 1940, însă, un alt geniu al tacticii, generalul Erich von Manstein, a conceput un plan de atac împotriva Franţei și al Ţărilor de Jos, în care rolul esenţial aveau să-l deţină armatele de tancuri. În ciuda opoziţiei unor generali din conducerea superioară, Guderian a reușit să-și impună tactica, iar rezultatul a fost o victorie strălucită, obţinută în cinci săptămâni.
În 1941, iniţial în Balcani și apoi în Uniunea Sovietică, atacurile blindatelor germane s-au dovedit imposibil de oprit. În ciuda aparenţelor, blindatele germane erau, în bună măsură, inferioare celor aliate, franceze îndeosebi și cu siguranţă nu se puteau compara cu tancul mijlociu sovietic T-34. Concepţia tactică, binomul tancavion, comunicaţiile – iată reţeta de succes a celui de-al Treilea Reich. Dar blindatele s-au lovit de un impediment major – vremea. Condiţiile atmosferice din apropierea Moscovei au pus capăt asaltului german, care avea să fie reluat în primăvara viitoare.
Tancul a debutat și într-un alt spaţiu ostil – deșertul, iar generalul Erwin Rommel a folosit atuurile strategice ale oceanului de nisip în avantajul său. Mulţi specialiști susţin că Rommel, un general aflat mereu în prima linie, extrem de agresiv și cu iniţiativă, a fost poate cel mai capabil comandant de tancuri din război. Era extrem de apropiat de oamenii săi și se spune că nu se dădea înapoi de la nicio sarcină; uneori participa la scoaterea minelor din nisip. Tancul în deșert poate fi o imagine familiară pentru contemporani, martori la două campanii în Irak și una în Afganistan, dar în 1941 era o noutate – iar Rommel a dus la rang de artă războiul mobil în deșert. Un alt mediu ostil în care tancul a acţionat a fost jungla, insulele din Pacific fiind martorele unor încleștări teribile între trupele americane și cele japoneze. În 1942, germanii au lansat un nou atac pe Frontul de Est, de această dată concentrându-se asupra flancului sudic. Dar Aliaţii adoptaseră, la rândul lor, concepţiile germane, iar resursele umane și materiale de care dispuneau erau net superioare.
Înfrângerea de la Stalingrad a fost un moment de cotitură în război, dar fără să încline balanţa decisiv. Situaţia strategică s-a modificat în vara anului 1943, după debarcarea aliată din Sicilia și în urma bătăliei de la Kursk. Trâmbiţată mult timp ca fiind „cea mai mare bătălie de tancuri din istorie”, cercetări recente au dezvăluit că cifrele au fost mult exagerate de propaganda sovietică. Însă dincolo de controverse, tancul a deţinut un rol esenţial în marile confruntări de pe Frontul de Est. Blindatele au cunoscut o dezvoltare extraordinară în anii războiului, iar germanii au reușit să deţină o superioritate tehnică care însă s-a dovedit insuficientă. Tancurile sovietice au străbătut Europa până la Berlin, iar în Vest, în timpul bătăliei din Ardeni, americanii au reușit să ţină piept, într-un teren dificil și pe o vreme ostilă, tancurilor grele dotate cu tunuri de mare calibru. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, tancul a fost factorul decisiv pentru cucerirea teritoriului, chiar dacă aviaţia și bombardamentele strategice au avut rolul lor în victoria Aliaţilor.