Tâlharul Tomescu, „un hoţoman de codru care bagă în răcori de moarte pe negustori şi pe oamenii de bani gata”
Vasile Tomescu (în unele surse apare în mod eronat cu prenumele Victor), om fără multă şcoală, a fost fiul unui ţăran simplu din satul Cucuteni (în prezent, în comuna Moţăieni), din judeţul Dâmboviţa. A dezertat de pe front în timpul Primului Război Mondial, alegând să folosească în cu totul alte scopuri cunoştinţele căpătate în armată despre armele de foc şi uniformele militare.
Ani la rând a hălăduit prin pădurile şi munţii din apropierea satului natal, având principala ascunzătoare într-o peşteră din codrul Horoaia (actuala comună Râu Alb), de unde ieşea pe furiş pentru a tâlhări vreun bogătaş sau vreun turist care mergea spre băile din apropiere, de la Vulcana. Abia în anul 1924, după ce l-a jefuit pe moşierul satului, potera i-a dat de urmă, reuşind să-l prindă. A fost condamnat la zece ani de închisoare, fiind încarcerat la puşcăria „de maximă siguranţă” de la Mărgineni.
Dar, numai după o lună, cu o pânză de bomfaier pe care reuşise să o ascundă în gulerul hainei, a tăiat treptat, timp de şase zile, gratiile ferestrei care dădea în stradă şi, coborând pe o funie improvizată din propriile sale haine, a dispărut fără urmă. Evadarea avea să stârnească un mare scandal public, şefii puşcăriei şi gardienii „incompetenţi” fiind destituiţi ca urmare a presiunilor presei şi ale opoziţiei politice. A fost momentul în care, dintr-un tâlhar de notorietate locală, Vasile Tomescu a început să fie cunoscut de toată România.
„Un hoţoman de codru care bagă în răcori de moarte pe negustori şi pe oamenii de bani gata”
Odată evadat, Tomescu și-a format o bandă, reluându-și activitatea prin județul Dâmbovița, dar și prin Muscel. Preluând informații din presa de la București, revista ardeleană „Unirea Poporului” descria, la 6 iulie 1924, unul dintre modurile de operare ale tâlharilor: „Prin judeţele Muscel şi Dâmboviţa din vechiul regat îşi face de cap de-o vreme încoace un hoţoman de codru care bagă în răcori de moarte pe negustori şi pe oamenii de bani gata. Hoţomanul se numeşte Vasile Tomescu şi are doisprezece tovarăşi, tot atât de îndrăzneţi ca şi el, înarmaţi toţi până în dinţi. Temutul «căpitan» de haiduci trimite scrisori negustorilor bogaţi şi le cere bani cu cari zice că ajută pe săraci. Mai de curând a cerut dela un bogătaş din Câmpulung 20.000 lei, că cică are de înzestrat două fete sărace, cari n’au cu ce se mărita... Şi când nu primeşte banii, ceruţi cu vorbe frumoase, cade noaptea şi jefuieşte. S’au împănat pădurile cu jandarmi, cari îl caută ca pe ac pe «darnicul» hoţoman”.
În mod surprinzător, după ce a dat câteva lovituri răsunătoare în cele două județe, Tomescu a intrat ca în gaură de şarpe, fiindcă nimeni nu l-a mai văzut sau a mai auzit de el. În schimb, la începutul anului 1925, presa anunţa prinderea, la Bucureşti, după un schimb de focuri, a unui alt urmărit general, pe nume Nicolae Munteanu. Acesta operase îndeosebi în judeţele Olt, Romanaţi şi Vâlcea, şi era extrem de periculos, fiind căutat şi pentru omor, inclusiv asupra unor jandarmi, iar ancheta avea să ducă şi la arestarea a complicilor săi, Dudu, Stănoiu şi Cârlig.
Lumea putea fi acum liniştită: întregul grup infracţional fusese neutralizat, iar capul acestuia, tâlharul criminal Munteanu, rănit prin împuşcare în spate în lupta premergătoare arestării, a fost pus în lanţuri grele şi, sub pază severă, încarcerat la închisoarea Târgovişte.