SUPPILULIUMA - “un adevărat Carol cel Mare al Orientului Apropiat”
Misteriosul Regat Hitit, care a deținut un rol important în istoria Orientului Apropiat, atinge apogeul în perioada 1380-1340, datorită prezenței pe tronul din capitala Hattushash (Bogazkoy, Turcia de azi), a celui mai de seama suveran hitit: Suppiluliuma. Succesor al regelui Hattusil al-II-lea, Suppiluliuma a reușit să tranforme “Țara Hatti”, într-o forță de prim rang în Orientul Apropiat și Mijlociu.
Acesta domnește în prima parte a Regatului Nou, beneficiind de o relativă stabilitate internă precum și de serviciile uneia din cele mai bune armate din epocă. Ca și pentru înaintașii săi, dominația asupra Halpei (Alep) și Karkemishului, ceea ce asigura capetele de pod spre câmpiile roditoare ale Mesopotamiei, au fost stimulentele războaielor purtate. În calea expansiunii regatului său stătea puterea crescândă a vechiului aliat al Regatului Hitit, Mitanni, forța considerabilă a Egiptului aspirant de peste un mileniu la cucerirea Asiei Anterioare și spre sfârșitul domniei sale, puterea statului Ahhijawa (țară întemeiată de populațiile de navigatori stabiliți în Cipru și-n vestul Asiei Mici, cel mai probabil de către aheeni unul din componenții “popoarelor mării”).
La urcarea sa pe tron, posesiunile hittiților erau grav amenințate la nord de către vecinii gazgaz, la sud de arzawieni și de isuwieni la est. Suppiululiuma reușește să supună populația gazgaz de pe malul Mării Negre și pe locuitorii din Hajasa (la N și E de statul hitit), asigurandu-și astfel granițele. După supunera acestora, se îndreaptă spre Siria de Nord cu orașele Halpa (Alep) și Karkemish, teritorii de importanță strategică pentru supravegherea traficului comercial între Mediterana și Orientul Mijlociu. După cucerirea Karkemishului, unde-l instalează ca rege pe un fiu de al său, Bigasil, urmează Halpa, unde înscăunează ca rege tot pe un fiu de-al său.
Consolidat la toate fruntariile își îndreaptă atenția asupra Regatului Mitanni al cărui ultim mare rege, Artatama, este învins de către suveranul hitit după lupte grele și istovitoare, desfășurate pe o perioadă îndelungată, un rol important jucându-l alianța hitiților cu asirienii aflați în plin process de consolidare și dornici de a-și însuși o cât mai mare parte din statul mitannian (care era în alianță strânsă cu Egiptul). Prezența militară excepțională a Suppiluliuma, coroborată cu forța asiriană în creștere, a accentuat tulburările interne legate de succesiune din cadrul Regatului Mitanni. Asasinarea regelui mitannian Tusrata, a redeschis acut problema succesiunii. Profitând de acestă situație, Suppiluliuma susține pe unul din fiii defunctului, Matiwaza, pe care-l însoară cu una din fiicele sale, face să înceteze războiul civil înscăunându-l rege pe acesta, fără a-i acorda însă puteri depline. Prin acest act, statul Mitanni dispare practic din istorie.
Hitiții se vedeau acum puși fața în față cu Egiptul, o fortă incomparabil mai puternică decât Mitanni, cu toată neglijența și dezinteresul faraonului reformator Amenhotep al-IV-lea, față de posesiunile egiptene din Asia Anterioară. În vederea viitoarei confruntări cu Egiptul, Suppiluliuma și-a atras ca aliați pe triburile din stepă (hapiru), care pătrundeau în direcția Siriei și Palestinei. Faraonul Amenhotep al-IV-lea pierde relativ ușor privinciile Siria, Fenicia și Palestina în favoarea aliaților lui Suppiluliuma. În acel moment statul hitit atinge maxima expansiune teritorială, întinzându-se de la Marea Neagră la râul Oronte (cel cu ape leneșe), din Anatolia până pe Eufratul Mijlociu. Astfel ia naștere, “o nouă alcătuire imperială” în Asia, format dintr-un nucleu anatolian și regate-satelit ce gravitau în jurul lui. Factorul de coeziune al acestui conglomerat de etnii și civilizații diferite, îl reprezenta armata hitită. Moștenind un sistem militar în care nobilimea și luptătorii liberi dețineau majoritatea, Suppiluliuma l-a transformat într-un puternic instrument de cucerire, structurat pe mari unități de care de luptă și pedestrime. Un brâu de cetăți, prevăzute cu ziduri înalte și groase, turnuri de apărare (tehnica ciclopică), prevăzute cu tuneluri pentru executarea contraatacurilor, garanta securitatea frontierelor.
Moartea faraonului Amenhotep al-IV-lea, instabilitatea internă ce i-a urmat morții acestuia, i-au permis regelui hitit nu numai să păstreze noile cuceriri ci și amestecul în treburile interne al Egiptului. Aceste intervenții hitite au fost favorizate și de către acțiunea văduvei lui Tutankhamon, Ankhotemnona, care în două rânduri îi cere insistent lui Suppiluliuma pe unul din fiii acestuia, pentru a se căsători cu el și de a-l înscăuna pe tronul Egiptului. Suppiluliuma întrevăzând posibilitatea alipirii Egiptului la restul posesiunilor sale, dă curs acestei cereri, dar fiul său este ucis înainte de ajunge la Teba de către complotiștii preoților egipteni și ai generalul Ai (care aspira la tron). Acesta acțiune provoacă mânia regelui hitit care pornește o mare expediție de pedepsire a Egiptului, zdrobind trupele generalului Ai și înaintând adânc spre sud pe Valea Nilului, amenințând Teba. Egiptul este salvat în acele momente critice de către o gravă epidemie care decimează armata hitită (de la prizonierii egipteni), aceasta fiind nevoită să se retragă, ducând molima până-n Regatul Hitit. A fost ultima perioadă de stălucire pentru Suppiluliuma, care cu armata și populația împuținată, este nevoit să renunțe la planurile sale expansioniste. Chiar regele împreună cu fiul său mai mare, Arnuwandas, sunt atinși de epidemie, căzându-i victime.
Războaiele cu Egiptul, vor fi continuate cu sorți schimbători de izbândă de către fiul lui Suppiluliuma, Mursil al-II-lea (1340-1315) și de către nepoții săi Muwatalis (1315-1285) și Hattushil al-III-lea (1285-1250). Acesta din urmă, diplomat tenace și general capabil, reușește să obțină de la Ramses al –II-lea, faraonul Egiptului, semnarea un tratat de pace și de asistență mutuală (primul tratat de pace cunoscut în istorie), împotriva amenințării puterii asiriene, aflatăîn plină ascensiune.
Loviturile asirienilor și ale “popoarelor mării” vor duce în cele din urmă la prăbușirea “zidului de fier al hitiților” în jurul anului 1200 î.e.n, aceștia reușind să se mențină până prin secolul VIII î.e.n în regatele Karkemishului și Malatiei, care vor fi cucerite în cele din urmă de regele asirian Assurnasirpal și tranformate în provincii asiriene.
Astazi singura construcție care mai amintește de măreția hitiților este monumentul de la Iazily Kaia (stânca cu inscripții) de lângă localitatea Bogazkoy de azi (Turcia) și ruinele Hattushashului, capitala hitită, cetate înconjurată cu ziduri în tehnică ciclopică.
Prin îmbinarea diplomației cu acțiunile militare puternice, Suppiluliuma s-a afirmat drept cel mai mare suveran hitit, “un adevărat Carol cel Mare al Orientului Apropiat”, după cum îl caracteriza istoricul britanic C.W. Ceram.