Superbele toamne muzicale enesciene. O retrospectivă
Ideea perpetuării moştenirii enesciene a fost promovată imediat după dispariţia marelui artist, în luna mai 1955. Consfătuirea guvernamentală din acel an a avut drept scop organizarea unei manifestări special închinate memoriei marelui artist, act de importanţă culturală majoră, extrem de util şi pentru consolidarea imaginii României pe plan internaţional.
La consfătuirea din 1955 au participat, în afara oficialităţilor, şi muzicienii George Georgescu, Ion Dumitrescu, Paul Constantinescu, Ioan Chirescu, Gheorghe Dumitrescu, Sabin Drăgoi, Tiberiu Brediceanu, Alfred Mendelssohn, George Breazul şi Iosif Prunner. Trei ani au durat pregătirile – şi ele au fost conduse cu deosebită precauţie, pentru a se ajunge la împlinirea ideii iniţiale într-un context politic şi financiar dificil pentru România.
Gongul inaugural, din 5 septembrie 1958, marca un succes important al culturii muzicale româneşti în context internaţional, ţara noastră aliniindu-se astfel la tradiţia marilor festivaluri europene (precum Bayreuth – „Wagner”, Salzburg – „Mozart”, Gstaad – „Menuhin”, Aldenburgh – „Britten”, Moscova – „Ceaikovski”, Baden-Baden, Besançon) sau americane (Tanglewood, Massachusetts, Boston, Aspen, Chicago). Acest debut a lansat cu succes manifestarea românească care, cu reuşite, dificultăţi, compromisuri, probleme complexe de organizare sau de conjunctură istorică, ideologică, a reuşit să traverseze ciclul fiecărei ediţii, depăşind, în anul 2005, momentul de cumpănă al împlinirii unei jumătăţi de veac de existenţă. Firesc, deci, să ne propunem, din această perspectivă, o succintă rememorare a suitei de Festivaluri închinate „Orfeului moldav”.
Prima ediţie a festivalului, o reuniune a elitei muzicale
Prezentarea în detaliu a acestei ediţii a fost necesară pentru a cunoaşte principiile de realizare a evenimentului, pe care se vor construi în succesiune următoarele ediţii – artişti invitaţi, performeri români şi internaţionali, ansambluri camerale şi simfonice, orizonturi repertoriale ale programelor. Vom observa astfel că, dincolo de artiştii mari care colaboraseră cu George Enescu, se adaugă mereu alte nume internaţionale importante, încep preocupările pentru prezenţe ale marilor orchestre ale lumii. Prima ediţie are loc, deci, în anul 1958, preşedintele comitetului de organizare fiind Traian Săvulescu, preşedintele Academiei R.P.R., iar vicepreşedinţi, Ion Pas, adjunct al ministrului Culturii, şi Mihail Jora, membru al Academiei R.P.R. Evenimentul s-a desfăşurat la Ateneul Român, Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti.
Mari interpreţi invitaţi: Claudio Arrau, Monique Haas, Halina Czerny Stefanska, Jakov Zak, André Gertler, Yehudi Menuhin, David Oistrah, dirijorii Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario, Carlo Zecchi.
Muzicienii români: Maria Fotino, Mândru Katz, Valentin Gheorghiu, Ion Voicu, Ştefan Gheorghiu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu; soliştii de operă, concert: Arta Florescu, Emilia Petrescu, Iolanda Mărculescu, Valentina Creţoiu, Elena Cernei, Zenaida Pally, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ladislau Konya, Valentin Teodorian, Nicolae Secăreanu, dirijorii Alfred Alessandrescu, Mircea Basarab, Constantin Bugeanu, Edgar Cosma, Mircea Cristescu, George Georgescu, Mircea Popa, Constantin Silvestri. Programele simfonice au fost asigurate permanent, de la prima ediţie, de Filarmonica din Bucureşti, ONR.
Invitaţi în juriile Concursului: Yvonne Astruc, Henry Gagnebin, Jean Absil, Pavel Serebreakov.
Creaţiile enesciene au dominat prima ediţie prin lucrări simfonice şi premiera românească a operei Oedipe – dirijor Constantin Silvestri, regia Jean Rânzescu, scenografia Roland Laub. Cu ocazia acestui eveniment a avut loc şi inaugurarea, în Palatul Cantacuzino, a Casei „Enescu”, astăzi Muzeul Naţional „George Enescu”.
Ecourile primei ediţii
Sir John Barbirolli: „Printre marii muzicieni ai vremii noastre, Enescu era poate cel mai complet… Marea sa lecţie aş numi-o lecţia entuziasmului pentru frumos. Fără acest entuziasm şi fără o autentică cunoaştere muzicală, nu se poate atinge nivelul superior în artă”.
Lord Yehudi Menuhin: „Este emoţionantă această mărturie a unei ţări întregi, la care s-au alăturat atâtea personalităţi marcante ale vieţii muzicale mondiale. Pot să vă spun că mă bucură prezenţa unora din aceste personalităţi în juriile Concursului şi a altora în cadrul concertelor date şi de amploarea şi admirabila organizare a întregului eveniment... Mă bucură sincer acest lucru şi îi felicit din toată inima pe cei care au contribuit la acest mare succes.”
David Oistrach: Festivalul şi Concursul constituie „evenimente de primă importanţă în viaţa internaţională, evenimente care vor contribui la popularizarea creaţiei şi stilului intepretativ al unui artist de anvergura lui George Enescu, unul din fiii cei mai glorioşi ai poporului român”.
Cu ediţia a II-a începe tradiţia Festivalului
Al doilea festival dedicat lui George Enescu a avut loc în 1961, preşedintele comitetului de organizare fiind Ion Pas, care ocupa şi funcţia de preşedinte al comitetului de stat de Radiodifuziune şi Televiziune. Noi nume interpretative de prestigiu care au urcat pe scenă au fost: Aldo Ciccolini, Annie Fischer, Sviatoslav Richter, Leonid Kogan, Henryk Szeryng. Între cântăreţi de operă şi concert remarcăm pe: Anton Dermota, Dimităr Uzunov, Ivan Petrov. Iar între dirijori întâlnim pe sir John Barbirolli, Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski.
Şi cea de-a doua ediţie a primit aprecierile marilor oameni de muzică din lume. Georges Auric spunea că festivalul este „din toate punctele de vedere o mare izbândă artistică”. Sviatoslav Richter: „Şi apoi, România înseamnă pentru mine şi George Georgescu, acest mare artist cu care este întotdeauna o desfătare să poţi cânta”. Aldo Ciccolini: „De la sosirea mea la Bucureşti, pentru mine a fost cu adevărat o experienţă extraordinară !”
Ediţia a III-a: debutul internaţional al Corului „Madrigal”
Începând cu anul 1964, preşedintele comitetului de organizare, pentru următoarele cinci ediţii ale Festivalului, a fost Ion Dumitrescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor.
Între muzicienii invitaţi să concerteze remarcăm pe: Monique Haas, Li Min Quiang, John Ogdon, Arthur Rubinstein, Henryk Szeryng, Gaspar Cassado, André Navara, cântăreţii Ayhan Baran, Kim Borg, Miroslav Ceangalovic. Principalii dirijori prezenţi au fost: André Cluytens, Herbert von Karajan, Zubin Mehta (dirijează, în memoria lui George Georgescu, Adagietto, Simfonia a V-a de Mahler), John Pritchard. Invitaţi în juriile Concursului au fost: Jean Absil, Guido Agosti, Nadia Boulanger, Aram Haciaturian, Magda Tagliaferro, Christo Brambarov, Antiochos Evanghelatos, Mark Reizen.
Principalele formaţii muzicale prezente la această ediţie au fost: Filarmonica din Viena, Baletul teatrului „Bolşoi” din Moscova, Corul de cameră „Madrigal” (debut într-un festival internaţional). Creaţiile muzicale enesciene domină repertoriul programelor: Poemul simfonic Vox Maris op.31, în primă audiţie absolută (Iosif Conta, Orchestra simfonică a Radioteleviziunii).
Ecourile acestei ediţii au reflectat în mare măsură evenimentele care au fost cap de afiş a celei de-a treia ediţii: Herbert von Karajan: „Sunt foarte mulţumit că am venit la Bucureşti, Orchestra s-a simţit în largul său încă din prima clipă.”; Nadia Boulanger: „În Franţa, Enescu este considerat un compozitor universal. Am auzit «Vox Maris» şi am fost foarte emoţionată şi impresionată.”; Andre Marescotti, compozitor elveţian: „Am ascultat cu plăcere programul prezentat de corul Madrigal, sub conducerea lui Marin Constantin. Este unul dintre primele ansambluri de o asemenea perfecţiune pe care le-am auzit. Totul a fost perfect. Vă invidiez pentru acest extraordinar succes”.
Ediţia a IV-a a Festivalului şi Simpozionul Internaţional de Muzicologie „George Enescu”
În cadrul festivalului din 1967, un accent important a fost din nou acordat promovării muzicii enesciene şi a creaţiei româneşti contemporane în general. A fost una dintre ediţiile în care s-au audiat cele mai multe lucrări din creaţia lui George Enescu, douăsprezece la număr. Această ediţie a adus, de asemenea, o primă audiţie mondială a creaţiei enesciene: Trio-ul în La minor pentru vioară, violoncel şi pian.
Dintre noii invitaţi ai programelor din 1967 îi amintim pe: Van Cliburn, Friedrich Gulda, Frida Bauer, Claire Bernard, Isaac Stern, Mstislav Rostropovici. Printre cântăreţi se remarcă: Marcela de Osma, Claire Watson, Jeanine Micheau, dirijorii Alberto Erede, Antal Dorati, Kurt Masur, Kiril Kondraşin. Invitaţi în juriile concursului au fost: Guido Agosti, De Gontaut Biron, Nadia Boulanger, Napoleone Anovazzi. Formaţii muzicale prezente în festival: Orchestra Filarmonică din Los Angeles, Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Moscova, Baletul Operei Mari din Paris, Nonetul Ceh, Cvartetul „Tatrai”,
Tot cu această ocazie are loc şi prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Muzicologie „George Enescu”. Manifestarea este, pentru conţinutul Festivalului dedicat marelui artist, o componentă importantă care, ediţie de ediţie, răspunde unei preocupări muzicologice de primă mărime.
Imaginea Festivalului Enescu era deja una consolidată în lumea muzicală, după cum observăm şi în ecourile acestei ediţii: Van Cliburn: „Chiar azi după-amiază am trăit clipe extraordinare, amintiri care vor rămâne de neuitat când m-am dus să vizitez casa nemuritorului George Enescu. E un loc extraordinar şi simţi o foarte mare emoţie”. Isaac Stern: „De ce voi cânta Sonata în caracter popular? Doar am venit la festivalul Enescu!”. Zubin Mehta: „Să concertezi într-un oraş plin de muzică, cu emblema lui Enescu, este un eveniment cu care nu ai de-a face de multe ori…” Alberto Erede: „L-am cunoscut personal pe compozitor, pe vremea când era profesor la Academia Chiggiana. Am admirat acum fără rezerve muzica lui”. Guido Agosti: „Nu exagerez şi nu vreau să flatez pe nimeni spunând că Bucureştiul găzduieşte una dintre cele mai importante manifestări muzicale europene”.
Ediţia a V-a, la 200 de ani de la naşterea lui Beethoven
Cu prilejul aniversării a două sute de ani de la naşterea lui Beethoven şi având în vedere afinităţile speciale cu Enescu, o caracteristică importantă a acestei ediţii a fost prezenţa masivă a creaţiei titanului de la Bonn: 12 lucrări interpretate în programele festivalului.
Între noii invitaţi ai programelor au fost: Paul Badura-Skoda, Gyorgy Czifra, Jörg Demus, Rudolf Buchbinder, Henryk Szeryng, Wolfgang Schneiderhan, Mstislav Rostropovici, Jean Pierre Rampal, Nikanor Zabaletta. De asemenea, printre noii cântăreţi de operă şi dirijori care au ajuns la Bucureşti cu această ocazie s-au numărat: Virginia Zeani, Nicola Rossi-Lemeni, Nicola Ghiuzelev, Paul Kletzki, André Previn.
Se remarcă conturul unei noi serii de personalităţi româneşti invitate în programele ediţiei a cincea: Dan Grigore, Radu Lupu, Marta Joja, Albert Guttman, Alexandru Hrisanide, Aurelian Octav Popa (clarinet), Marina Krilovici, Erich Bergel. Şi formaţii muzicale prezente în festival au fost unele dintre cele mai bune din lume: London Symphony Orchestra, Teatrul Academic de Operă şi Balet „Kirov” din Sankt Petersburg, soliştii Filarmonicii din Varşovia, Bach Orchester des Gewandhauses-Leipzig, Orchestra de cameră „Gasparo da Salo”, Cvartetul „Juilliard”, Cvartetul „Smetana”.
Aprecierile la adresa evenimentului nu au contenit să apară: Nikanor Zabaletta: „Pentru mine România a însemnat dintotdeauna ţara lui Enescu, compozitor pentru ale cărui opere păstrez o profundă veneraţie. În Franţa, Enescu era considerat un om mare, unul dintre cei mai însemnaţi muzicieni, a cărui perfecţiune ca dirijor, profesor, violonist, pianist şi, bineînţeles, compozitor impresiona. Sentimente pe care, cu ocazia vizitei de acum, le-am retrăit”. Henryk Szeryng spunea: „Mă simt legat în mod special de ţara dumneavoastră, am fost foarte bun prieten cu maestrul George Georgescu, cu care am debutat, şi toate aceste amintiri din copilărie şi tinereţe mă fac să vin la Bucureşti cu mult entuziasm”. Iar Magda Tagliaferro rememora: „În extrema mea tinereţe am avut ocazia – şi pentru mine această ocazie a fost o onoare – de a-l cunoaşte pe George Enescu; am avut prilejul să cânt cu el, într-o serie de turnee, acompaniindu-l la pian; acest eveniment înseamnă o reamintire plină de recunoştinţă şi emoţie despre această personalitate cu totul şi cu totul excepţională”. John Dernison, Anglia: „Nu mi-am putut imagina că există o lucrare compusă de Enescu, de asemenea valoare! Interpretarea operei Oedip este formidabilă! Mă refer în primul rând la rolurile principale şi consider că interpretarea lui Ohanesian şi a Elenei Cernei sunt de primă clasă”.
Ediţia a VI-a, sub semnul opresiunii politice
Începând din 1973, cu această ediţie a VI-a, se poate sesiza o curbă descendentă pe planul participărilor internaţionale, mai ales în privinţa selecţiei formaţiilor şi a personalităţilor invitate. Întreg programul a fost scurtat la doar o săptămână, dat fiind disconfortul autorităţilor politice, cărora un atare demers artistic li se parea o cheltuială materială de prisos.
Se remarcă, începând cu această ediţie, invitarea artiştilor pe considerente exclusiv politice, majoritatea aparţinând ţărilor socialiste sau simpatizante cu doctrina propagată de guvernul comunist. Dintre cele cinci orchestre internaţionale prezente în această ediţie, trei făceau parte din lagărul comunist: Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii sovietice, Ansamblul de cameră „Madrigaliştii din Praga”, Orchestra de cameră „Collegium Aureum”, Orchestra de cameră „Soliştii din Sofia”, Cvartetul de coarde „Zokyo”. Concursul a fost, de asemenea, suspendat şi va fi reluat abia în 1991.
Între invitaţi se mai găsesc încă nume importante de pe scena muzicală: Philippe Entremont, Hephzibah Menuhin, Leonid Kogan, Yehudi Menuhin, Radmila Bakocevici, Vladimir Atlantov; dirijorii Georges Prêtre, Samo Hubad. Cu prilejul acestui eveniment Leonid Kogan spunea despre Enescu: „Îi iubesc foarte mult creaţia, rapsodiile, sonatele pentru vioară.”
Începând cu Ediţia a VII-a dispare comitetul de organizare
În acest an, 1976, Festivalul nu a mai avut concurs şi comitet de organizare, Guvernul României asumându-şi acest rol. De asemenea, Simpozionul Internaţional de muzicologie n-a beneficiat de participarea cercetătorilor din străinătate, devenind astfel un simpozion naţional. Dintre puţinii invitaţi se remarcă: Pierre Cochereau (pian-orgă), Christian Ferras, Yuuko Shiokawa, Grace Bumbry, Victoria de Los Angeles, Elisabeth Schwartzkopf. Grace Bumbry declara: „Am fost fericită să-i am parteneri pe Nicolae Herlea, marele dumneavoastră bariton”.
Cum a ajuns Festivalul, la Ediţia a VIII-a, o a doua „Cântare a României”
Cu ediţia din 1979 devine din ce în ce mai vizibilă modificarea de orientare ideologică, în concordanţă cu noile programe economice. Organizatorii sunt toţi direct legaţi de puterea politică: Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi A.R.I.A. (Agenţia Română de Impresariat Artistic). Locul manifestărilor a fost completat cu Teatrul de Operetă, Studioul de concerte al Conservatorului, Palatul Sporturilor şi Culturii.
În pofida acestui neajuns, ediţia din acest an a avut câţiva oaspeţi cu adevărat remarcabili: Xie Dagiun, Nikita Magaloff, Mihai Erohin, Viktor Tretiakov, Sheila Armstrong, Raina Kabaivanska, Roberto Benzi dirijor. Acestora li se adaugă şi: Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Cehoslovace, Compania de balet „Alvin Ailey”, „Collegium musicum” din Iugoslavia, Deutsche Kammerakademie, Sextetul de suflători „Gabrieli Brass Ensemble”, Atelierul de muzică contemporană din Polonia, Trupa de dansuri tradiţionale „Miyagi Minoru”din Okinawa, Japonia.
Ecourile sunt reţinute şi oarecum orientate doar către artă. Raina Kabaivanska: „Echipa cu care colaborez – excepţionalul bariton Nicolae Herlea şi tânărul şi talentatul Ionel Voineag – îmi creează acea atmosferă stimulatoare de care are nevoie un artist pentru o cât mai bună reuşită”. Nikita Magaloff: „Un Festival la care sunt foarte bucuros să iau parte”. Alvin Ailey: „Prezenţa noastră în festival este foarte importantă pentru noi prin faptul că putem să contribuim prin arta noastră la proclamarea ideii generoase, a solidarităţii umane”.
Ediţia centenarului naşterii lui Enescu
Ediţia a IX-a, din 1981, ar fi trebuit să marcheze centenarul naşterii marelui compozitor, însă sumele alocate pentru acest eveniment au fost infime. Preşedintele comitetului de organizare, compus după modelul ediţiilor precedente, a fost Suzana Gâdea. În ciuda problemelor financiare, invitaţii veniţi au fost nume mari ale scenei artistice: Li Min Qiang, Annerose Schmidt, François Joel Thiollier, Georges Pludermacher, Vladimir Spivakov , Leo Brower (chitară), Ghena Dimitrova, Josefina Mendez, Pablo More (balerini), Mark Ermler, Emil Ceakarov, Isaac Karabtchewsky, Herbert Kegel (dirijori). De asemenea, formaţiile muzicale prezente în festival au fost dintre cele mai bune: Filarmonica din Dresda, „Fistulatores et tubicinatores” din Polonia, Teatrul „Bolşoi” din Moscova, Cvartetul „Bèrnede”, trupa „Eurythmeum”, compania „Lar Lubovitch”, Compania de balet „Sophianae”.
Declaraţia lui Li Min Qiang cu privire la eveniment aruncă o lumină asupra diferenţei dintre preţuirea care se acordă lui Enescu şi ceea ce ar merita de fapt: „Enescu a fost nu numai un mare muzician român, dar şi un mare om de cultură. Şi în acest sens el reprezintă un model – valabil şi în ţara mea”.
Ediţia a X-a, una aproape cu totul românească
În ediţia cu numărul zece s-a înregistrat un număr fără precendent de creaţii româneşti, interpretându-se în jur de 80 de lucrări contemporane, o cifră cu adevărat impresionantă, mai ales dacă ţinem seama că în program au figurat 76 de compozitori români. Numărul invitaţilor străini a fost, de departe, cel mai mic de la deschiderea festivalului: Viktor Tretiakov, Alberto Lissy, Ksenia Iankovic, Jose Muguel Moreno Agudo (chitară), Fernando Grillo (clarinet), Jean Perisson, Junţichi Hirokami (dirijor).
La nivelul formaţiilor muzicale internaţionale prezente în festival se remarcă doar trei: Teatrul de balet contemporan-Leningrad, Cvartetul „Dolezal”, Cvartetul „Brodsky”. Fernando Grillo încearcă să prezinte această situaţie sub o lumină pozitivă: „În atmosfera generoasă de delectări spirituale a Festivalului – am avut revelaţia unor faţete ale muzicii contemporane româneşti”.
Ediţia a XI-a şi centenarul Ateneului
Ediţia din 1988 s-a desfăşurat în anul centenarului Ateneului Român. De asemenea, tot atunci s-au sărbătorit 120 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii George Enescu. Ceva mai deschisă decât ediţia anterioară, acest eveniment aduce la Bucureşti pe: Alexandr Ardaki, Danielle Laval, Marius van Paasen, Georges Pludermacher, Michael Roll, Alexandr Rudin, Levon Ambarţumian, Maxim Fedotov, Mincio Minciev, Alexandr Rudin, Zurab Sotkilava; Françoise Legrand, Cem Mansur, Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, Vjeroslav Sutej, Alexandru Samoilă (dirijori).
Formaţii muzicale prezente în festivalul din 1988: Teatrul Academic de Operă din Chişinău, Cvartetul „Gabrielli”, Cvintetul „Praga”; pluralul orchestrelor de cameră româneşti în locul ansamblurilor internaţionale: „Quodlibet Musicum”, „Musica rediviva”, „Tescana”, „Ars Mundi”, Târgu Mureş, trio „Contraste”, „Pro Arte”, formaţiile „Ars Nova”, „Traiect”, „Archaeus”, cvartetele „Serioso”, „Philharmonia”, Teatrul „Fantasio”, Opera Română din Timişoara, Corul de cameră „Madrigal”, Corul „Preludiu” (debut în festival).
Pentru că interesul publicului, chiar şi după atâţia ani de opresiune, este încă viu pentru cultură şi pentru Enescu, Françoise Legrand va declara: „Este un fapt cu totul excepţional să se realizeze un festival de o asemenea calitate, în măsură să captiveze un public foarte larg”.
În 1991, prima ediţie a Festivalului Enescu după Revoluţie
Ediţia a XII-a, care a stat sub semnul aniversării a 110 ani de la naşterea muzicianului, a adus şi o schimbare în orientarea evenimentului. Noii organizatori – Ministerul Culturii, Ministerul Învăţământului şi al Ştiinţei, Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne, Primăria Capitalei, Radioteleviziunea Română, ARTEXIM, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Ambasadele Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Olandei, Poloniei, SUA, URSS – care l-au avut în frunte pe maestrul Ludovic Spiess, au reuşit să readucă strălucirea pierdută a Festivalului George Enescu.
După lunga perioadă de izolare, la ediţia a XII-a prezenţa muzicienilor străini de primă mână a fost covârşitoare. Amintim doar pe: Jean François Antonioli, Sebastian Benda, Gerard Fremy, Cyprien Katsaris, Gerhard Opitz, Viktor Pikaisen, Fiorenza Cosotto, Attila Kovacs, Marina Krilovici-Kostas Paskalis, Michiyoshi Inoue, Diego Masson, Carlos Païtra, Thomas Sanderling, Keneth Sillito, Gilbert Varga. Formaţiile muzicale prezente în festival au fost: Orchestra de cameră din Moscova, Orchestra „Academy St. Martin in the Fields”, Cvartetul de coarde din Mannheim, Ansamblul „Alternance”, Teatrul de balet din Kiev, Percuţioniştii din Haga, Concerto Avena, Rheinisches Baroktrio, Filarmonica din Chişinău.
Se reia, în acest an, şi Concursul Internaţional „George Enescu”, cu adăugarea secţiei de compoziţie.
Festivalul a fost un bun prilej de reînnodare a legăturilor între artiştii români şi străini, dar şi de revenire acasă a celor plecaţi în pribegie în timpul Epocii de Aur. Ecourile şi mărturisirile participanţilor la acest eveniment reflectă din plin toate acestea. Mihaela Martin spunea: „Sunt deosebit de emoţionată să particip la acest festival, alături de atâţia alţi mari artişti. În plus, am revenit în ţară, la prietenii mei de care mi-a fost dor”. Cyprien Katsaris: „Am primit cu o mare bucurie invitaţia de a participa la acest Festival şi sunt mai ales deosebit de impresionat şi onorat de a apărea chiar în concertul de deschidere. De asemenea, am emoţii în plus pentru că aceasta este prima mea vizită în România, primul contact direct cu publicul de aici”.
Ana Blandiana vedea revenirea Festivalului Enescu ca o întoarcere la un orizont de normalitate: „Festivalul este, înainte de orice, o revenire la normalitate pe care am visat-o fără speranţa de a o mai atinge, într-un fel, este o revenire la tinereţea noastră. Faptul că apar mari artişti români întorşi acasă adaugă un plus speranţei noastre pentru ca imaginea României în lume să devină aşa cum o dorim…”
Festivalul Enescu, vector de imagine pentru România post-decembristă
Fondurile financiare alocate, aproximativ 2 milioane de dolari, facilităţile de organizare şi nu în ultimul rând, dorinţa autorităţilor de a realiza o nouă imagine internaţională a României anilor ’90 au determinat organizarea ediţiei a XIII-a, din 1995, la standarde deosebit de înalte. Pe lângă sălile de concert folosite în ediţiile anterioare, se adaugă acum Sala mică a Parlamentului României, Sala mare „A.I. Cuza” a Parlamentului României şi Sala „Majestic” a Teatrului Odeon.
Invitaţii au fost pe măsură: Paul Badura-Skoda, Jean Philippe Collard, Therese Dussaut, Julien Musafia, Viktoria Postnikova, Lory Wallfisch, Georges Pludermacher, Michel Beroff, Alberto Lissy, Saşa Rojdestvenski, Atsuko Temma, Jean-Pierre Rampal, Maria Bieşu, Alexandru Munteanu, Malcom Walker, André Cognet, Jeffrey La Var, Alvy Powell, Elisabeth Platel; William Barkhymer, Rudolf Baumgartner, Roberto Benzi, Frederic Chaslin, Lorin Maazel, Lord Yehudi Menuhin, Agostino Orizio, Georges Prêtre, John Pritchard, Sergiu Comissiona, Iuri Temirkanov, Alexandru Samoilă (dirijori). Formaţiile muzicale prezente în festival au fost dintre cele mai cunoscute în întreaga lume: London Philarmonic Orchestra, Orchestra Radiodifuziunii bavareze, Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica din Israel, Orchestra Festivalurilor din Lucerna, Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart, Orchestra Radioteleviziunii din Madrid, Orchestra de cameră din Bergamo, Cvartetul Filarmonicii naţionale chineze, Baletul teatrului „Bolşoi” din Moscova, Opera din Chişinău, Teatrul Harlem din New York.
Impactul a fost deosebit de puternic, după cum se poate vedea şi în reacţiile participanţilor: Jean-Pierre Rampal: „Orchestra română a fost excelentă. A cântat foarte bine şi mi-a făcut foarte mare plăcere să colaborăm”; Saşa Rojdestvenski: „Este o plăcere să fiu aici să cânt în festivalul care poartă numele lui Enescu. Consider că a fost o şansă pentru mine să cânt în faţa publicului român, pentru că este un public talentat”; Roberto Benzi: „Părerea mea este că festivalul a fost organizat după criterii de foarte înaltă calitate şi pentru că au fost invitaţi mari maeştri. Eu cred că este un festival de înalt nivel european şi îi felicit pe organizatori”.
Şi David Ohanesian se arăta încântat că a participat la acest eveniment muzical: „Este realmente miraculos ce s-a realizat, trăim nişte zile minunate mai ales în mijlocul acestui aflux extraordinar de mari personalităţi din toate domeniile muzicii… Nu trebuie să pierdem momentul acesta unic de a face din muzica lui Enescu exponentul sufletului românesc în lume, al universalităţii acestui popor care intră şi prin Enescu, dar mai ales cu Enescu, în eternitate”.
La 40 de ani de la prima ediţie a festivalului
În 1998, la ediţia a XIV-a, s-au aniversat 40 de ani de la iniţierea primului Festival internaţional George Enescu. În paralel cu manifestarea internaţională au avut loc şi acţiuni complementare: recitalurile şi concertele desfăşurate în cadrul seriei „Muzica românească a secolului XX”. Preşedinte de onoare al acestei ediţii a fost nimeni altul decât elevul preferat şi prietenul lui George Enescu: lordul Yehudi Menuhin.
Dintre numele grele care au participat la această ediţie îi amintim pe: Pierre Laurent Aimard, Bruno Canino, Peter Donohoe, Pascal Roge, Peter Frankl, Salvatore Accardo, Saschko Gavriloff, Mark Kaplan, Gidon Kremer, Shlomo Mintz, Viktoria Mulova, Vladimir Spivakov, Chantal Juillet, Frank Peter Zimmermann, Misha Maisky, Barbara Hendricks, Teresa Berganza, Karan Armstrong, Monte Pederson, Philippe Fourcade, Matti Salminen, Csaba Airizer; Serge Baudo, Daniel Barenboim, Gary Bertini, Frederic Chaslin, Myung Whun Chung, Philippe Entremont, Lawrence Foster, Antoni Ros-Marba, Leonid Nikolaev, Yuri Botnar Günter Neuhold, Leonard Slatkin, Vladimir Spivakov, Yan Pascal Tortelier, sir Paul McCartney.
Formaţiile muzicale prezente în festival au fost: Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra simfonică Tonhalle-Zürich, Orchestra simfonică Gürzerich-Köln, Orchestra simfonică Radio Frankfurt, Orchestra simfonică din Ierusalim, Orchestra Simfonică din Chicago, Orquestra Simfonica de Barcelona, Kremerata Baltica, Virtuozii din Moscova, Orchestra simfonică BBC, Orchestra festivalului din Budapesta, Orchestra simfonică a Conservatorului din Moscova, Cvartetele Alban Berg, Sharon, Athenaeum Enesco, Orchestra Naţională a Academiei Santa Cecilia.
Faptul că festivalul şi-a recâştigat onoarea şi locul se poate observa din remarcile făcute de participanţi. Lawrence Foster spunea: „Cred că l-am reaşezat pe Enescu pe harta muzicală a lumii, acolo unde ar fi trebuit să fie. Să nu uităm că, odată, el fusese iubit şi cântat, mai ales în Europa. Tot mai mulţi dirijează astăzi Enescu”. Monte Pederson declara în timpul evenimentului: „Sub bagheta unor maeştri ca Lawrence Foster asistăm la o adevărată renaştere a muzicii lui Enescu. Este mare lucru că a putut fi adusă din străinătate şi prezentată în faţa publicului român o operă de valoarea celei pe care aţi urmărit-o. Oedipe este capodopera vieţii lui Enescu. Rolul principal este de o mare profunzime, solicită mult interpretul, în special din punct de vedere emoţional”.
Ediţia a XV-a, una remarcabilă
Ediţia din 2001 a fost cu siguranţă una dintre cele mai bogate şi mai strălucitoare în ansamblul tuturor celor 15 manifestări internaţionale de până atunci. Multe nume mari ale scenelor internaţionale au concertat pe scenele bucureştene în cele aproape trei săptămâni de festival. Dintre invitaţi amintim pe: Aldo Ciccolini, Boris Berezovski, Rudolf Buchbinder, Jean Philippe Collard, Hélène Grimaud, Maria Joao Pires, Viktoria Postnikova, Christian Zacharias, Piérre Amoyal, Sarah Chang, Isabele Faust, Leonid Kavakos, Kenneth Sillito, Hideko Udagawa, Maxim Vengherov, Maurice André, Grace Bumbry, Mariela Devia, Eliane Coelho, Georgina Lucacs Sonia Granassi, Mariana Lipovsek, Juan Diego Florez, Michael Roider, Denis O’Neill, Adam Zdunikowsk, Essa Ruuttunen, Roberto Scanduzzi, Alexandros Myrat, Christoph Eschenbach, Laurent Petitgirard, Sakari Oramo, Vasko Vassiliev, Kurt Masur, Seiji Ozawa, Michel Plasson, Gennadi Rojdestvensky, Vag Papian, Leopold Hager, Riccardo Muti, Emanuel Plasson, Paul Goodwin, Krzysztof Penderecki, Christian Zaharias, Daisuke Soga.
Şi la capitolul orchestre şi formaţii muzicale ediţia a XV-a a fost remarcabilă: Orchestre de Paris, London Philharmonic Orchestra, London Chamber Orchestra, Cappella din Rusia-Moscova, Orkester der Norddeutscher Rundfunk-Hamburg, Orchestre National du Capitole-Toulouse, City of Birmingham Symphony Orchestra, Penderecki Festival Orchestra-Varşovia, Staatsoper Wien, Filarmonica din Viena, Orchestra şi Corul de la Teatro alla Scala din Milano, Orchestre de Chambre de Lausanne, The Akademy of Ancient Music, Akademy of Saint Martin in the Fields, Ensemble des 20 Jahrhunderts Wien, Cvartetele „Sine nomine”, „Kodaly”, I musici di Roma, Wiener Sängerknaben.
Ecourile acestei ediţii: Kurt Masur: „Ieri seară am dirijat Filarmonica din New York. Astă seară sunt aici cu Filarmonica londoneză. Toată lumea cred că ştie ce s-a întâmplat la New York. De ce cântăm Beethoven? Mesajul său cel mai important pentru umanitate a fost Simfonia a IX-a. Acum gândul lui Beethoven este cel mai bun. De aceea începem cu Simfonia I, cântând-o pentru întreaga umanitate, pentru Pace”; Gennadi Rojdestvensky: „Am ales pentru program cele două lucrări româneşti pentru că îmi plac. Sunt un vechi admirator al lui George Enescu”; Michel Plasson: „Cunosc calitatea şi pofta de muzică a publicului românesc şi în special a celui de la Bucureşti şi mă bucur să vin. Sunt foarte emoţionat că voi fi din nou în acelaşi oraş de care mă leagă atâtea amintiri muzicale, atâţia prieteni…”; Sakari Oramo: „Cunosc muzica lui Enescu de mult timp, când am cântat în Finlanda Octetul. Am dirijat în Finlanda şi Marea Britanie Simfonia I. Pot spune că am o relaţie de mare durată cu muzica enesciană!”; Essa Ruuttunen: „Am sentimente profunde pentru România, deoarece am citit mult despre Enescu şi patria sa atunci când am interpretat Oedip. Aştept cu nerăbdare să colaborez cu muzicienii români şi voi încerca să fac tot ce este mai bine pentru a povesti alături de colegi istoria lui Oedip, într-o manieră cât mai emoţionantă, aşa cum a imaginat-o Enescu”.
Ediţia a XVI-a a readus în prim-plan creaţiile contemporane româneşti
Organizatorii ediţiei din 2003 a festivalului s-au concentrat pe promovarea creaţiei contemporane româneşti, prin ciclul de concerte intitulat „Muzica românească a secolului XX”, în care au putut fi ascultate lucrări semnate de majoritatea celor mai apreciaţi şi mai valoroşi compozitori români de astăzi.
Concursul Internaţional „George Enescu” a fost organizat cu o săptămână înaintea festivalului, permiţând includerea finalelor şi a concertului de gală în programul festivalului. La fel ca în ediţia precedentă, au continuat seriile „Concertelor de la miezul nopţii”, în acest an accentul căzând pe Ludwig van Beethoven. S-au adăugat şi manifestări în ţară, găzduite de Sala Filarmonicii „Transilvania” din Cluj, Sala Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Muzeul „Peleş” din Sinaia, Casa Armatei din Braşov etc.
Dintre soliştii, dirijorii şi formaţiile invitate să concerteze îi amintim pe: Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Ivo Pogorelich, Leonidas Kavakos, Sarajh Chang, Chryl Studer, Leontina Vaduva, Jean Jacques Kantorow, Dmitri Sitkovetcki, Viktor Tretiakov, Misha Maiski, London Symphony Orchestra dirijată de sir Colin Davis, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino sub bagheta lui Zubin Mehta, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia di Roma, Orchestra Sinfonica di Milano „Giuseppe Verdi” dirijată de Riccardo Chailly, Royal Stockholm Symphony Orchestra sub bagheta lui Alain Gilbert, Orchestra Filarmonicii din Helsinki, condusă de Leif Segerstam, Wiener Simfoniker dirijată de Vladimir Fedossev, Orchestra Filarmonică din Praga, dirijor Jiri Belohlavec etc.
Ediţia a XVII-a şi 50 de ani de la moartea lui George Enescu
Ediţia din 2005 s-a desfăşurat în contextul comemorării a 50 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor român. Printre obiectivele importante ale organizatorilor s-au numărat prezentarea şi promovarea creaţiei enesciene de către marii artişti invitaţi, promovarea creaţiei contemporane româneşti, includerea laureaţilor ediţiilor precedente în programele festivalului şi deschiderea către repertoriul de jazz.
În premieră, la această ediţie au fost prezentate trei importante integrale: a concertelor brandenburgice şi a suitelor pentru orchestră de Johann Sebastian Bach, realizate de Ansamblul King’s Consort, şi a concertelor pentru pian de Ludwig van Beethoven, cu Christian Zacharias ca solist.
Au mai participat: Ansamblul King’s Consort, Christian Zacharias, Orchestra Simfonică a Teatrului Kirov cu Valery Gergiev la pupitru, Orchestra Filarmonicii din Israel condusă de Zubin Mehta, Nigel Kennedy.
Ediţia a XVIII-lea, ediţia fără Oedipe
Surprizele plăcute ale ediţiei din 2007 au fost oferite de către Orchestra Filarmonicii din Oslo, condusă de Jukka-Pekka Saraste, de Murray Perahia, Martha Argerich, Trio Beaux Arts sau de violonistul Joshua Bell, care l-a înlocuit pe Maxim Vengherov, devenit indisponibil. Absenţa din programul festivalului şi de pe afişe a capodoperei enesciene Oedipe a suscitat numeroase comentarii critice.
Ca şi în ediţia precedentă, se poate remarca faptul că repertoriul este din ce în ce mai diversificat, marile hit-uri simfonice sau concertante fiind însoţite şi de alte nume, unele quasi-necunoscute publicului larg, fie din perimetrul muzicii vechi, fie din cel mai inovator al muzicii contemporane. Acest lucru se datorează, desigur, şi ansamblurilor invitate, unele dintre ele specializate fie în interpretarea repertoriului istoric, fie în redarea celui contemporan.
Ediţia a XIX-a, un eveniment de o dimensiune astronomică
Pentru ediţia din 2009, directorul artistic Ioan Holender a conceput întregul eveniment la dimensiuni grandioase: programul a cuprins peste 280 de lucrări (dintre care 24 opusuri enesciene), cuprinse în cadrul a 175 de evenimente la care au participat peste 1.800 de artişti străini şi peste 1.300 artişti români. Mai exact, 13 orchestre simfonice, 14 orchestre camerale din întreaga lume, 19 formaţii camerale, formaţii corale, peste 41 de solişti în concerte şi solişti în recital. Complexitatea repertorială caracteristică a ultimelor ediţii ale festivalului a atins un vârf în acest an.
Imaginea este edificatoare şi prin citarea celor mai mari ansambluri şi solişti care au luat parte la festival: Royal Concertgebouw (dirijor Mariss Jansons, solist Johannes Moser), Academy of Saint Martin in the Fields (solist şi dirijor Murray Perahia), Royal Philharmonic Orchestra London (dirijori Charles Dutoit şi Horia Andreescu, solist Joshua Bell), Orchestre de Chambre de Lausanne (dirijor Christian Zacharias), Philarmonia Orchestra sub conducerea lui Vladimir Ashkenazy (solist David Geringas), Symphonie Orchester des Bayerischen Rundfunks (dirijor Mariss Jansons), Orchestre Philarmonique Radio France (dirijor Dmitrij Kitajenko, solişti Remus Azoiţei şi Rudolf Buchbinder), Sankt Petersburg Symphonic Orchestra dirijată de Yuri Temirkanov (solişti Hélène Grimaud şi Nikolaj Zneider), precum şi artiştii prezenţi în programe: Elisabetha Leonskaja, Alexander Melnikov, Fredrik Ullen, Anna Ţifu, Giuseppe Andaloro, Clara Cernat, Therese Dussaut, Sergei Nakariakov, Konstantin Lifschitz, Eugene Ugorski etc. În cadrul ediţiei acestui festival a avut loc şi premiera operei „Celan”, dirijată de compozitorul lucrării – Peter Ruzicka.
Ediţia din 2011 şi pasul spre tradiţie
Numele lui George Enescu, devenit parte integrantă a culturii româneşti, este un atribut al excelenţei în muzica secolului XX. Festivalul Internaţional „George Enescu”, aflat în 2011 la an aniversar (ediţia cu numărul XX), a primit valenţe de tradiţie, unind concerte şi o impresionantă participare de tineri interpreţi în cadrul Concursului internaţional: compoziţie, pian, vioară, violoncel şi a Simpozionului internaţional de Muzicologie.
Programele ediţiei s-au desfăşurat la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, cu preluări televizate şi transmise pe Internet. Evenimentele principale ale ediţiei au fost întâlnirile cu Daniel Barenboim, dirijând Staatskapelle Berlin, Christian Zacharias şi Orchestre de Chambre de Lausanne, Murray Perahia (dirijor principal invitat al Academy of St. Martin in the Fields), Valery Gergiev şi orchestra Teatrului Mariinski, Israel Philharmonic Orchestra (condusă de Zubin Mehta), dar şi debutul Orchestrei Naţionale de Tineret sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Între spectacole lirice merită amintite: Lohengrin de Wagner (premiera inaugurală a Operei Bucureştene, dirijată acum 90 de ani de George Enescu), o nouă montare cu opera Oedipe de Enescu, spectacolul Operei Naţionale Bucureşti cu lucrări de Georges Balanchine şi Jiri Kylian, precum şi Gigi Căciuleanu cu Baletul din Chile.
Oare avem dreptate atunci când spunem că este pasionantă, din perspectiva istoriei Festivalului, activarea memoriei fiecăruia dintre noi, cei care am participat la derularea tuturor ediţiilor?