„Sudoarea engleză”, boala misterioasă care a cuprins Europa medievală
„Moartea Neagră”, adică ciuma bubonică, este cea mai cunoscută epidemie care a afectat Europa medievală. Dar au existat şi alte boli, mai puţin cunoscute, mai puţin grave, dar cu siguranţă mai uluitoare. Una dintre acestea este sudoarea engleză.
Ciuma bubonică a afectat 60% din populaţia Europei în Evul Mediu. Dar nu a fost singura care a secerat vieţile europenilor medievali. Alte câteva mii de oameni au murit de sudoare engleză. Dar, spre deosebire de ciumă, sudoarea engleză îşi omora victimele, în mai puţin de 24 de ore, într-un mod cel puţin curios: transpirau până mureau.
Cercetătorii au descoperit agentul patogen care cauza ciuma bubonică, iar astăzi aceasta este o boală ce poate fi tratată cu antibiotice. Dar nimeni nu ştie ce producea sudoarea engleză. Oamenii de ştiinţă de astăzi au luat în considerare doi patogeni, iar ambii încă sunt fatali omului.
Volumul „Holinshed’s Chronicles”, publicat în 1557, descria sudoarea engleză ca fiind „atât de puternică şi mortală încât nu s-a mai auzit de ceva asemănător”. Asta scriau oamenii ai căror bunici muriseră de ciumă bubonică. Boala începea abrupt, cu febră, dureri mari în gât, umeri şi extremităţi, precum şi dureri abdominale şi stări de vomă. Urmau frisoane puternice şi apoi transpiraţie abundentă. Aşa a căpătat boala denumirea simplă de „transpiraţie”. Moartea venea la scurt timp, după ce bolnavul era slăbit, i se tăia respiraţia, avea dureri toracice, îi creştea pulsul şi avea palpitaţii cardiace.
Henry Brandon (foto stânga), al doilea Duce de Suffolk, a murit în 1551 de sudoare engleză. Câteva ore mai tâziu, a murit şi fratele lui, Charles Brandon (foto dreapta), al treilea Duce de Suffolk.
Cele mai multe dintre epidemii au izbucnit pe teritoriul Angliei şi s-au înregistrat în verile anilor 1485, 1508, 1517, 1528 şi 1551. Apoi boala enigmatică a dispărut brusc. În această perioadă, totuşi, medicii s-au chinuit din răsputeri să înţeleagă cauzele bolii şi să găsească tratamente – s-au remarcat în acest sens Thomas Forrestier (1485) şi John Caius (1552).
Medicii de la Spitalul Militar Regina Astrid, din Bruxelles, au cercetat această boală şi au constatat că sudoarea engleză e adânc înrădăcinată în istoria Marii Britanii. Aceştia arată că prima epidemie ar putea fi strâns legată de lovitura de stat dată de Henry Tudor împotriva lui Richard al III-lea, în 1485. Semnele bolii apar prima dată în bătălia de la Bosworth, când Lordul Stanley a folosit-o ca pe o scuză convenabilă pentru a-şi retrage armata, pentru ca apoi să îl trădeze pe rege şi să se alăture lui Henry. Sudoarea engleză i-a urmat apoi pe soldaţii victorioşi ai lui Henry al VII-lea, în Londra, unde a ucis 15.000 de oameni în şase săptămâni.
Originea maladiei nu este cunoscută nici în prezent
Deşi a devenit cunoscută în Anglia, cercetătorii belgieni cred că nu aici are, de fapt, originea. „Există o menţiune că ar veni din Rodos”, declară profesorul Heyman. E posibil ca mercenarii lui Henry Tudor, angajaţi din Franţa pentru a da lovitura de stat, să fi purtat boala inconştient, după ce s-ar fi putut infesta în timpul campaniei împotriva Imperiului Otoman, în Rodos, în 1480.
O singură epidemie de sudoare engleză a traversat Canalul Mânecii. După ce au murit 2000 de oameni în Londra, în 1528, boala a fost transportată pe o navă până în Hamburg, Germania. Aici a ucis peste 1000 de oameni într-o lună. 3000 de oameni au murit în Danzig şi mulţi alţii înLübeck. Şi-apoi s-a tot extins, pe coasta baltică, până în Danemarca, Scandinavia şi Rusia.
Cercetătorii au concluzionat că un suspect pentru declanşarea bolii este hantavirus. Acesta e transmis de şoareci, şobolani sau şoareci de câmp, care nu dau niciun semn de boală, dar oamenii se infectează prin inhalarea aerosolilor venind de la urina sau fecalele animalelor. Un singur caz de transmitere a bolii de la o persoană la alta a fost înregistrat, în 1996, în Argentina.
Microbiologul Edward McSweegan consideră, însă, că vinovat ar fi antraxul, cauzat de bacteria Bacillus anthracis. În 22 de cazuri de inhalare de antrax în timpul atacurilor bioteroriste din 2001, care au rezultat cu cinci morţi, simptomele au inclus transpiraţii abundente, oboseală, cu instalarea bruscă a bolii. Pacienţii au nevoie de ventilaţie mecanică şi antibiotice, deşi, chiar şi aşa, rata de mortalitate în cazul inhalării de antrax este 45%.
Antraxul este mai des întâlnit la animale. Pentru a fi infectat, sporii trebuie să pătrundă în corp, aşa că nu se pot transmite de la om la om, ci numai prin inhalarea sau ingerarea sporilor, sau pătrunderea sporilor pe o rană deschisă. Fiecare dintre aceste metode de infestare cauzează simptome diferite. Antraxul cutanat implică şi leziuni ale pielii, dar acestea nu se găsesc în cazul celorlalte două forme. Asta ar putea explica de ce Caius nu a găsit nicio leziune pe pielea victimelor, în timp ce Forrestier a observat că existau puncte negre pe unii pacienţi. Aşadar, McSweegan susţine că sudoarea engleză putea fi declanşată de spori de antrax din lână, deşi admite că inhalarea antraxului era rară înainte de producerea industrială a lânii.
De asemenea, boala apărea în veri care nu erau consecutive. Un răspuns ar fi schimbările climatice. Sudoarea engleză a coincis cu începutul celor 300 de ani de răcire a vremii în Europa, fenomen cauzat de o serie de erupţii vulcanice din Indonezia. Heyman şi cercetătorii belgieni au găsit mărturii care atestă că epidemiile ar fi urmat unor ani când recoltele ar fi fost distruse de inundaţii. Aşadar, numărul rozătoarelor ar fi crescut în timpul verii. Dar concluziile nu sunt definitive şi nici categorice.
„Este greu de precizat dacă[sudoarea engleză]va lovi din nou”, spune Heyman. „De regulă vedem (re)apariţia uor „noi” virusuri, aşa că există o posibilitate.”
Sursa: History Today