Sub pecetea pământului: Tradiția și istoria bordeiului din zona Olteniei

Autor: dr. Liviu Olteanu

Bordeiul reprezintă una dintre cele mai vechi și ingenioase forme de locuire din România, fiind o locuință semiîngropată, adaptată perfect climei aspre de stepă și necesității de protecție. Deși adesea asociat cu lipsurile materiale, bordeiul oltenesc oferea un confort termic surprinzător (răcoare vara și căldură iarna) și a fost locuința de bază în Câmpia Dunării până în prima jumătate a secolului XX.

Construcția acestuia se baza pe resurse locale și pe o structură solidă, parțial excavată în sol. Ca și construcție de bază, bordeiul era construit de obicei din lemn de stejar, cu pereți îngropați la adâncimi cuprinse între 0,80 și 1,50 metri. Ca și materiale de construcție se foloseau bârne din lemn pentru structură, iar acoperișul era format dintr-un strat gros de paie, stuf și lut, integrându-se discret în peisaj ca o movilă de pământ, scrie Muzeul Olteniei, pe pagina de Facebook a instituției.

„La români, la fel ca și la alte popoare, locuințele pot fi împărțite în două categorii mari: 1) locuințele permanente și 2) locuințe temporare.“

Planul bordeiului a evoluat de la o singură cameră la structuri complexe în formă de „L” sau „T”, având până la șase încăperi.

„Bordeiul, casă pe jumătate îngropată în pământ (1-1, 5 m sub nivelul solului), răspândit în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea în zona silvo-stepă din sudul Olteniei și Munteniei, în Podișul Moldovei și Dobrogea, reprezintă supraviețuirea unei vechi tradiții arhitectonice a omenirii. Bordeiul, termen autohton, cert preroman, este un arhetip al locuirii. El a fost un adăpost trainic: o casă îngropată, construită cu bârne masive de stejar, cu două, trei sau patru camere. Denumirea camerelor, amenajarea interiorului și funcționalitatea încăperilor sunt asemănătoare cu ale locuinței la nivelul solului. În sudul României au existat biserici-bordei și cârciumi-bordei.“

În urma cercetărilor noastre pe teren, am aflat de existența unui bordei în nord-vestul județului Dolj, mai precis în localitatea Gogoșu. Cu toate acestea, bordeiul pe care vi-l prezentăm în fotografiile materialului de față a suferit de-a lungul timpului anumite transformări, devenind în prezent pivniță tradițională.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ găzduiește bordeiul din Castranova (Dolj, sec. XIX), un model reprezentativ cu patru încăperi, și cel din Drăghiceni (Olt), Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești expune un bordei adus din satul Puțuri (Dolj), iar Muzeul Câmpia Boianului „Traian Zorzoliu“ din Drăgănești-Olt, este prezentat bordeiul ca o „locuință milenară”.

Material documentar realizat de: dr. Liviu Olteanu, muzeograf Muzeul Olteniei, Secția de Etnografie.

Bibliografie selectivă:

_{***, Academia
Română Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin
Brăiloiu“, Atlasul Etnografic Român, coordonator: dr. Ion
Ghinoiu, Vol. I, Habitatul, București, Editura Academiei Române,
Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2003.}

_{Vlăduțiu,
Ion, Etnografia Românească, București, Editura Științifică,
1973.}