«Strategii naţionale de re-românizare a Basarabiei»

În iulie 1942 – adică la un an după ce trupele române, aliate cu cele germane, eliberaseră Basarabia de sub ocupaţia sovietică impusă prin ultimatumurile din iunie 1940 – a apărut, în condiţii grafice deosebite pentru standardele epocii, la preţul de 750 de lei, ediţia a II-a a unei monografii dedicate Basarabiei. Albumul era publicat de Institutul de arte grafice Mârvan, avea drept editor Guvernământul Basarabiei şi reprezenta doar una dintre acţiunile de propagandă preconizate de Mihai Antonescu pentru refacerea românismului în provincie şi consolidarea argumentelor de apartenenţă a acelui teritoriu la statul român.

Exceptând o prefaţă semnată de profesorul Mihai Antonescu în calitate de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri – prefaţă în cuprinsul căreia este menţionat laudativ guvernatorul Basarabiei, generalul Voiculescu –, cartea nu prezintă niciun nume al autorilor textelor, graficelor sau hărţilor conţinute. Structura volumului, la fel ca şi stilul de redactare sunt aproape ostentativ didactice, în scopul lămuririi sistematice şi definitive a cititorului asupra datelor şi ideilor prezentate.

O primă parte, împărţită în şase capitole, descrie prin texte încărcate de date, fapte, cifre, afirmaţii şi etichetări categorice, lipsite de nuanţe, istoria Basarabiei ca „pământ totdeauna românesc” până la Unirea din 1918, cele două decenii interbelice „de creaţie şi muncă românească”, condiţiile în care a fost cedată Basarabia URSS-ului în iunie 1940, regimul sovietic care a durat un an, „acţiunile de distrugere iudeo-comuniste” şi, în fine, îndrumări şi înfăptuiri ale operei de refacere româneşti în acestă provincie. Fiecare capitol este precedat de un motto, reprezentând o frază sugestiv-mobilizatoare sau patriotic-moralizatoare extrasă din discursurile mareşalului Ion Antonescu. Urmează partea a doua, numită „Documente”, care constă în fotografii sugestive, reprezentând atât înscrisuri medievale basarabene, dar mai ales distrugerile, asasinatele şi ororile săvârşite de bolşevici (biserici pângărite, execuţii sumare, torturi, batjocoriri). Partea a treia este compusă exclusiv din grafice colorate, construite pe baza unor date statistice, care arată uriaşele diferenţe între starea dezastruos-catastrofală a tuturor sectoarelor vieţii economice şi sociale ale Basarabiei în momentul eliberării sale de sub sovietici, în iulie 1941, şi saltul uriaş petrecut în numai un an de administraţie românească.

„Propaganda atrocităţilor”

Multe dintre demonstraţiile, cifrele sau faptele şi chiar afirmaţiile cuprinse în acest volum al propagandei de stat a regimului Antonescu mărturisesc o virulentă atitudine anticomunistă, antisemită şi (constructiv) naţionalistă, pe fondul participării, încă victorioase la momentul apariţiei cărţii, a armatelor române pe Frontul de Est, alături de cele germane, în ceea ce, tot propaganda oficială, numea „Războiul sfânt împotriva bolşevismului” sau, după cum se exprima Mihai Antonescu în prefaţă, „misiunea noastră apostolică şi creştinească” de apărare împotriva „slavismului cotropitor şi lavei asiatice”.

Din perspectivă actuală, respectivele argumente propagandistice pot părea fie puerile, fie exagerate, fie odioase sau, pur şi simplu, denaturate. Tonul este adesea emfatic şi pătimaş, la fel cum erau şi comentariile din jurnalele de actualităţi din cinematografe realizate de plutoanele de propagandă ale Marelui Stat Major. Nu s-a făcut deloc economie de epitete violent incriminatoare la adresa bolşevicilor şi nici de fotografii cât mai şocante privind crimele lor, calificabile în timpurile noastre drept crime de război împotriva umanităţii. Capitole întregi de texte şi ilustraţii se constituie în ceea ce este astăzi poartă denumirea de „propaganda atrocităţilor”, fiind asemănătoare cu cele din Războiul civil din Bosnia sau cu cele din Kosovo. Cert este că atât textele istorice, cât şi fotografiile sau datele statistice utilizate în carte au fost alese, încadrate, selectate şi prelucrate pentru a servi cât mai bine obiectivelor propagandistice şi politicii statului din acel moment.

Re-românizare a Basarabiei

Amuzantă chiar prin afişata sa ingenuitate este soluţia de scuză şi chiar de justificare de către propagandiştii antonescieni a responsabilităţilor Germaniei naziste în Pactul Ribbentrop-Molotov, în urma căreia a fost pierdută Basarabia:„Consecventă atitudinii sale din toată istoria de a trăda pe oricine şi prin orice mijloace, în anul 1939 Rusia Sovietică găseşte prilejul de a pune la cale o nouă trădare, de astă dată cea mai mare din toate. Într-adevăr în acest an încheie cunoscutul tratat cu Germania”.

„În 1940, pun mâna prin vicleşug şi perfidie, fără nici o jertfă, pe Basarabia, Bucovina de Nord, Lituania, Estonia şi Letonia, speculând situaţia Germaniei, angajată într-o luptă hotărâtoare în Vest, împotriva Franţei şi Angliei”.În schimb, premierul Churchill al Angliei duşmane era taxat drept neconsecvent şi oportunist:„Spiritul bolşevic era socotit inamicul nr. 1 al vieţii, după părerea pe care pe vremuri a exprimat-o în parlamentul ţării sale actualul prim ministru al Angliei şi tovarăşul de astăzi al idealurilor lui Stalin”.Dincolo de omiterea evidentă a multelor abuzuri, excese, ineficacităţi şi greşeli ale administraţiei româneşti în Basarabia după Marea Unire din 1918 în perioada interbelică, abundă exemplele concrete privind distrugerile şi asasinatele săvârşite de iudeo-comunişti şi autorităţile bolşevice în timpul anului de ocupaţie, în contrast cu „opera naţionalismului contructiv comandată de Mareşalul Conducător în viaţa de înoire a ţării întemeiată pe cinste şi muncă, pe dreptate şi adevăr”, care cuprindea deopotrivă asigurările sociale şi agricultura, centralele telefonice şi instituţiile sanitare, bisericile şi situaţia zootehnică-veterinară. De propagandă pentru re

Este evident efortul concertat al specialiştilor români din Ministerul Propagandei Naţionale şi din Biroul păcii coordonate de Mihai Antonescu pentru susţinerea pe timp de război al celei mai ample campanii de propagandă desfăşurate de autorităţile statului român privind Basarabia. În concepţia lui Mihai Antonescu privind strategiile naţionale de propagandă internă, pentru re-românizarea Basarabiei, şi externă, pentru pregătirea argumentaţiilor României în vederea afirmării drepturilor sale teritoriale, volumul Basarabia desrobităse înscria în campania de pregătire a unei iluzorii conferinţe de pace postbelice care ar fi urmat să se desfăşoare în condiţii similare celei din 1919-1920.

Tot în acelaşi scop, dar cu mult mai dificilul obiectiv al recuperării Transilvaniei de nord-vest de la Ungaria, a fost editat albumul în două volume intitulat Siebenburger, însoţit de numeroase broşuri şi pliante centrate pe diferite domenii, destinate distribuţiei în cercurile influente din marile puteri decidente, Germania şi Italia. Greu de estimat în contextul actual care a fost sau ar fi putut fi eficacitatea propagandistică a acestui volum de propagandă în condiţiile în care, la câteva luni după apariţia sa, a survenit dezastrul de la Stalingrad şi a început retragerea armatelor germane şi române în faţa tavalugului Armatei roşii;iar după doar doi ani, în august 1944, Basarabia era deja reocupată. Remarcabilă este însă supravieţuirea de-a lungul lungilor decenii de regim comunist în România a unui astfel de volum în biblioteci particulare, în condiţiile în care descoperirea unui asemenea document incriminator ar fi avut dramatice repercursiuni asupra posesorului.