Statul athenian in viziunea lui Aristotel

„III. Vechea constituţie, înainte de Dracon, era constituită astfel:toate slujbele erau în mâna celor de neam sau cu avere. Slujbele erau la început pe viaţă, pe urmă erau pe 10 ani. Cele mai însemnate şi cele mai vechi erau ale „Regelui” [arhontelui basileu], a căpitanului oştilor (polemarchul) şi a arhontelui [eponim]. Dintre ele cea mai veche era slujba „Regelui”, căci aşa o apucase lumea din străbuni, apoi cea a polemarchului, care a luat fiinţă pentru că unii dintre regi s-au dovedit nestatornici la război (...), pe urmă cea a arhontelui (...). O dovadă că arhontele este cea mai nouă slujbă stă şi în aceea că arhontele nu se ocupă de jertfe, moştenite din bătrân, cum face „regele” şi polemarchul, ci se mărgineşte numai să-şi exercite noile atribuţii (...). Thesmotheţii, (făcătorii de lege) au fost înfiinţaţi mult mai târziu, într-o vreme când slujbele erau anuale, căci numai aşa se explică cum din cei nouă arhonţi, numai thesmotheţii erau aleşi doar pe un an. Ei aveau însărcinarea să păstreze textul legilor şi să-l pună la îndemâna celor ce aveau să judece. Aceasta este ordinea în care au fost înfiinţate susnumitele slujbe. Căci nouă arhonţi nu stăteau la un loc. La dispoziţia „Regelui” [basileului] se pusese aşa-numitul Bucoleion, în vecinătatea pritaneului (dovadă este faptul că în această clădire, până în zilele noastre, are loc unirea în căsătorie a soţiei „regelui” [basilina] cu zeul Dionysos [în timpul ceremoniilor închinate acestui zeu are loc această căsătorie sfântă-hierogamie];arhintele stărea în pritaneu, iar polemarchul în Epilykion, care l-a început se numea Polemarheion (...). Thesmotheţii rezidau în Thesmothetion. În timpul lui Solon toţi arhonţii se întruneau în Thesmothetion. Ei aveau dreptul să dea, în pricinile pe care le cercetau, o hotărâre definitivă şi nu ca astăzi să cerceteze chestiunea doar în prealabil. (...) Sfatul Areopagului avea însărcinarea să facă să se respecte legile şi obiceiul şi el întrunea în mâna sa toată puterea administrativă în stat;el avea dreptul să aplice pedepse şi amenzi celor care încălcau ordinea. Areopagiţii erau aleşi dintre foştii arhonţi, care toţi erau din familii de seamă sau cu ceva avere. De aceea ea a rămas unica slujbă pe viaţă.

IV. Aşa se înfăţişa prima constituţie. Puţin după aceea, în arhontatul lui Aristaihmos, a venit Dracon cu noua lui Legiuire, care aducea următoarele modificări:exercitarea drepturilor politice se rezerva doar celor care dau un echipament de război. Arhonţii şi chestionarii se alegeau dintre cei care aveau avere de cel puţin zece mine (o mie de drahme), negrevată de nici o datorie. Celelalte slujbe mai mici erau rezervate celor care dispuneau de armură. Comandanţii militari ai infanteriei (strategii) şi generalii de cavalerie (hiparchii) erau recrutaţi dintre cei care posedau o avere negrevată de datorii de cel puţin o sută de mine şi care aveau fii legitimi, nu mai mici de zece ani. Atât strategii cât şi hiparhii sunt responsabili faţă de prytanii, strategii şi hiparchii anului precedent până la darea socotelilor... Consiliul (sfatul) era alcătuit din patru sute unu membrii aleşi dintre cetăţenii cu drepturi depline. Şi la această slujbă ca şi la celelalte sunt aleşi prin tragere la sorţi numai cei trecuţi de 30 de ani. Un cetăţean nu poate fi ales de două ori în acelaşi post, până ce acesta din urmă n-a fost ocupat pe rând de toţi ceilalţi cetăţeni;numai după aceea poate fi reales în acelaşi post. Cel care lipseşte de la o şedinţă a adunării poporului trebuie să plătească o amendă:cei din clasa I-a (cu 500 de mine avere) trei drahme;cei din clasa cavalerilor-două drahme;iar cei din clasa a treia, a micilor proprietari, a zeugiţilor (cetăţeni care puteau înjuga o pereche de boi)-o drahmă.

Areopagul era dator să vegheze la respectarea legilor şi să ia seama ca fiecare slujbaş să-şi îndeplinească slujba conform legii. Cel neîndreptăţit avea dreptul să introducă o plângere în faţa Areopagului, indicând legea care a fost încălcată în cazul lui. Împrumuturile erau garantate cu persoana şi libertatea debitorului, cum am spus, iar pământul era în în mâna câtorva.

V. Această stare de lucruri în Stat cât şi robia în care oligarhia ţinea poporul, l-a făcut pe acesta din urmă să se revolte împotriva aristocraţilor. Lupta a fost înverşunată şi a durat multă vreme, până ce amândouă partidele de comun acord l-au ales pe Solon, ca arbitru şi arhonte şi i-au încredinţat orânduirea constituţiei (...) Prin talentul şi prin influenţa de care se bucura, el sta alături de cele mai marcante personalităţi, însă după naştere şi avere el aparţinea noilor îmbogăţiţi, precum mărturiseşte el însuşi, atât în alte părţi cât şi în următoarele versuri unde sfătuieşte pe bogaţi să nu se lăcomească:„Voi care sunteţi sătui de bunuri nenumărate/Astâmpăraţi-vă acum sufletul vostru trufaş, /Vă cumpătaţi lăcomia fiindcă nici vouă chiar toate/ Nu o să vă meargă în plin, nici noi bătuţi nu ne-om da”. El arunca întotdeauna pe cei bogaţi vina discordiilor dintre taberele politice...

VI. Ajungând cu învoiala ambelor tabere politice stăpânul situaţiei, el eliberă poporul de jos din lanţurile mizeriei, atât în timpul său, cât şi pentru viitor, desfinţând legea care obliga pe debitor să răspundă de plată cu propria persoană. El veni cu legi noi şi şterse datoriile atât către Stat cât şi către particulari, operaţie care se numeşte „descărcare” ca şi cum prin aceasta datornicii şi-ar scutura povarea de pe umeri. Din pricina acestor măsuri au şi început unii să-l calomnieze, cum că Solon, înainte de a face operaţia sus-numită, el ar fi comunicat planul său la câţiva cunoscuţi, care s-ar fi folosit de această informaţie ca pe o stratagemă de a se îmbogăţi. (...)

VII. El a dat Statului o constituţie şi legi noi-legile lui Dracon au căzut în desuetudine, afară de cele relative la omor. Noile legi au fost scrise pe nişte table de lemn şi puse în galeria (porticul) regală. Apoi toţi cetăţenii fură puşi să jure că le vor respecta. Cei nouă arhonţi au prestat jurământul pe piatra din agorá şi se obligară să dăruiască divinităţii o icoană de aur, în caz că vor încălca vreuna din aceste legi. El a declarat legile sale valabile pentru o sută de ani şi pe baza lor a întemeiat constituţia astfel:

Servindu-se de cens, criteriu care mai fusese şi înainte utilizat, el i-a împărţit pe cetăţeni în patru clase:în pentacosiomedimni, în cavaleri, în mici proprietari şi muncitorii cu palmele [theţii]. Îndreptăţirea de a ocupa slujbele în Stat o rezervă numai primelor trei categorii, hotărând ca importanţa slujbei ocupate să fie în raport cu averea candidatului. Clasa a patra avea numai dreptul să voteze în adunarea poporului şi în tribunalele poporului. Prima clasă îi cuprindea pe cei care scoteau de pe pământurile lor o recoltă de cei puţin 500 de medimni, fie de lucruri lichide (vin, untdelemn), fie solide;în clasa cavalerilor erau socotiţi cei care aveau o recoltă de trei sute de măsuri sau, după cum spun unii cei care puteau să întreţină un cal. Ca dovadă aduc numele clasei (cavaleri-călăreţi), provenit din însuşi cuvântul cal, cât şi darurile votive ale celor vechi. Într-adevăr, pe Acropole se găseşte chipul unui oarecare Anthemion cu inscripţia următoare:„Anthemion l-a închinat zeilor, când a ieşit/Din al pălmaşilor cin, de s-a făcut cavaler”.(...) Clasa micilor proprietari era alcătuită dintre cei care făceau o recoltă de două sute de măsuri, atât de produse lichide cât şi solide. Restul alcătuia clasa lucrătorilor care n-aveau dreptul să ocupe nici o slujbă (...)

VIII. Funcţionarii se recrutau prin tragere la sorţi dintr-o listă de 10 candidaţi pe care îi prezenta fiecare trib. (...) Triburile erau patru la număr, ca mai înainte şi fiecare îşi aveau starostele lui. Fiecare trib avea subdiviziunile lui conduse de un şef care avea obligaţia de a strânge dările, pentru a acoperi cheltuielile făcute de stat. De aceea adesea întâlnim în legile lui Solon care azi [Aristotel scrie în veacul al IV-lea  î. Hr] mai sunt în vigoare expresiile:„aceşti şefi să strângă dările” şi „plata se va acoperi din casa acestor şefi”.

Consiliul l-a alcătuit Solon din 400 de membri, câte o sută din fiecare trib. Areopagul era însărcinat cu paza legilor. (...) Tot el judeca pe cei care atentau la noua ordine în stat, după noua procedură introdusă de Solon în instruirea delictelor politice. Fiindcă el făcuse constatarea că în timp ce statul e înfierbântat de lupte politice, unor cetăţeni, din indiferenţă sau prostie, le place să lase lucrurile a merge în voia lor fără să intervină, a făcut o lege specială pentru ei, anume ca cetăţeanul care în timpul unei tulburări civile, nu se declară pentru nici o tabără politică şi nu-i dă ajutor, la nevoie chiar cu armele, să fie despuiat de onoruri şi scos din rândul cetăţenilor.

IX. Constituţia lui Solon prezenta trei trăsături şi anume:cea dintâi şi cea mai importantă este desfiinţarea împrumutului garantat cu persoana debitorului;a doua dreptul acordat oricărui cetăţean de a se constitui în faţa instanţelor ca apărător al celor neândreptăţiţi, iar a treia, care se spune că este de fapt şi sursa principală a puterii democraţiei, e dreptul de a apela (de la orice hotărâre a unei autorităţi) în faţa tribunalului popular, căci poporul ajungând stăpân pe vot [este vorba de votul dat la judecată:vinovat sau nevinovat], ajunge stăpân pe constituţie.(...)

X...în timpul lui s-au introdus măsuri (...) mina ajunge acum la 100 de drahme, (...)stabili în sistemul de greutăţi că un talant trebuie să cântărească 63 de mine...

XI. După ce aşeză astfel constituţia, Solon începu să fie supărat de unii cu întrebări, de ceilalţi cu mustrări referitoare la legile sale. Nevoind să-şi schimbe opera abia începută, lucru care s-ar fi întâmplat inevitabil dacă ar fi rămas între ei şi n-ar fi vrut să-i satisfacă, s-a hotărât să întreprindă o călătorie în Egipt, ca să facă afaceri de comerţ şi să vadă lumea şi a răspândit vorba că n-are să se întoarcă decât peste zece ani... Deşi avea posibilitatea să ajungă tiran, dacă s-ar fi sprijinit pe una din cele două tabere, el preferă să-şi atragă ura amândurora numai spre a-şi salva ţara şi a dat sistemul de legi pe care îl credea mai numerit.

XIII. Timp ca la patru ani cetăţenii stătură liniştiţi, însă în al cincilea an după arhontatul lui Solon, din pricina certurilor n-au mai ales arhonte şi tot astfel, din aceleaşi pricini, după alţi cinci ani, cetăţenii au rămas fără arhonte. După aceea a fost ales Damasias, care a funcţionat doi ani şi jumătate, până ce a fost scos din funcţie cu forţa. ... [după aceste tulburări politice se instaurează tirania lui Peisistrates].

XX. (...)După desfiinţarea tiraniei au început rivalităţile dintre Isagoras, prietenul tiranilor şi Cleisthenes din neamul Alcmeonizilor. Deoarece ultimul se simţea neputincios în faţa adversarilor, câştigă poporul de partea lui, făgăduind că va lăsa puterea în mâna mulţimii. Isagoras, văzând că îi scapă puterea ceru, la rândul lui ajutor lui Cleomenes, cu care era legat prin dreptul ospitalităţii... Cleisthenes s-a refugiat iar Cleomenes a surghiunit atunci 700 de familii atheniene. După aceea a încercat să dizolve consiliul şi să dea puterea lui Isagoras, dar consiliul s-a împotrivit, şi pentru că acesta din urmă se sprijinea pe mulţime, Isagoras şi Cleomenes s-au refugiat pe acropole unde au fost asediaţi timp de două zile. În ziua a treia i-au dat voie lui Cleomenes (potrivit înţelegerii pentru că el capitulase) să se retragă şi l-au chemat din exil pe Cleisthenes şi pe ceilalţi surghiuniţi. Puterea a ajuns în mâna poporului şi Cleisthenes a ajuns conducător...

XXI....Fiind conducător al statului, în al patrulea an după alungarea tiranilor în arhontatul lui Isagoras, Cleisthenes a împărţit ţara în zece triburi, în loc de patru, cum se făcuse până atunci, ca să amestece populaţia şi ca să împărtăşească pe cât mai mulţi cu drepturi politice (...) Apoi a mărit sfatul la 500, câte 50 din fiecare trib, în loc de o sută din fiecare trib, ca până atunci. (...) Pământul l-a împărţit după comune în 30 de circumscripţii:10 în jurul oraşului, 10 de-a lungul coastei şi 10 în interiorul ţării, numindu-le treimi [tritii] şi trăgând la sorţi câte trei din fiecare circumscripţie a alcătuit un district [demă], aşa că fiecare dem cuprindea terenuri din fiecare cele trei feluri de locuri. El a desfiinţat deosebirea dintre deme şi dintre locuitori, făcând din toţi o singură categorie de locuitori ai marii comunităţi.... De aici se trage obiceiul athenienilor de se numi după localităţi (...). Încolo el a îngăduit fiecăruia să-şi păstreze neamul, înrudirea şi altarele, aşa cum le apucase din bătrâni, însă impuse fiecărei deme să-şi aleagă ca erou eponim pe unul din cei zece eroi, pe care Pythia îi alesese dintr-o listă de 100 de întemeietori de străbuni ai poporului athenian.

XXII.(...) când a câştigat victoria la Maraton sub arhontatul lui Fairippos, mai lăsând să treacă vreo doi ani după victorie, poporul a pus în aplicare pentru prima oară legea ostracismului, dictată de neîncrederea faţă de cetăţeni în slujbe politice, căci Peisistrates fusese comandant militar şi om politic mai înainte de a ajunge tiran. Prima victimă a fost o rudă de a lui Peisistrates, Hipparchos, fiul lui Harmos din Kolyttos, în vederea căruia făcuse Cleisthenes lgea că să-l poată exila. (...) Apoi s-au ales strategii, câte unul pentru fiecare district iar întreaga armată a fost pusă sub comanda polemarhului (...). [arhontele] Telesinos [a] desemnat pentru prima dată prin tragere la sorţi prin bobi pe cei nouă arhonţi, câte unul pentru fiecare district (acestora 9 li se mai adăuga unul-un secretar) din numărul celor 500 de candidaţi prezentaţi de comune....

Aristotel, Statul Athenian.