Statisticile spionajului
Trebuie să recunoaştem că, în ceea ce priveşte domeniile sociale, politice şi cele înrudite, există un anumit scepticism faţă de folosirea metodelor statistice, exprimat uneori în diferite forme spirituale:, „Statistica este ştiinţa obţinerii faptelor incerte din date sigure” (humoristul american Evan Esar, 1899–1995);„Singurele statistici pe care te poţi baza sunt cele pe care le-ai falsificat tu singur” (Winston Churchill).
Atunci când este acceptată, această metodă trebuie însoţită de interpretări echilibrate:„Statisticile nu pot înlocui judecata” (politicianul american Henry Clay, 1777–1852), ceea ce vom încerca şi noi abordând un domeniu în care asemenea tentative nu au fost multe…
Este posibilă/necesară
…o „istorie statistică” a spionajului ? După părerea noastră, răspunsul la această întrebare, în ciuda dificultăţilor pe care le implică, este pozitiv.
Operaţiunea este într-adevăr deosebit de dificilă probă că ea nu mai fost întreprinsă până acum decât pentru anumite perioade şi spaţii, datorită caracterului lacunar al informaţiilor, al inegalităţii valorii lor documentare, al faptului că adesea ele au fost ocultate, chiar falsificate, ceea ce impune o laborioasă şi atentă de evaluare, comparare a lor.
Necesitatea, utilitatea abordării statistice a datelor referitoare la activităţile informative îşi are importanţa sa mai ales pentru structurarea, completarea, organizarea datelor privind evoluţia acestora din cele mai vechi perioade până astăzi. Credem că realizarea cu mijloace moderne a unei istorii universale a spionajului nu se poate dispensa de această metodă, atunci când ea este utilizată echilibrat, cu discernământ.
O istorie cifre
În ceea ce ne priveşte, pe baza unui eşantion cuprinzând 660 agenţi/cazuri de spionaj („Dicţionar universal al spionilor”, 2010), care au avut loc începând din Antichitate până în Perioda contemporană, deci de-a lungul diferitelor etape ale istoriei universale a spionajului, vom încerca să stabilim o serie de parametrii, caracteristici, tendinţe ale sale, precum şi aspecte caracteristice ale profilului, biografiei agenţilor.
Număr de agenţi/cazuri în diferite perioade istorice(în procente din numărul total de cazuri). Dacă pentru Antichitate, Evul Mediu nu pot fi semnalate decât sporadic câteva asemenea cazuri, în perioada care urmează, deci începând cu secolul XVII, informaţiile conţinute în diferite categorii de lucrări (biografii, memorii, lucrări de sinteză, rapoarte ale diferitelor agenţii/servicii de spionaj etc.) pot fi cuantificate, rezultatele fiind desigur relative, dar semnificative:
Perioada Modernă 4, 24 %
Primul Război Mondial 4, 54%
Perioada Interbelică 11, 2%
Al Doilea Război Mondial 28%
Războiul Rece 40%
Perioada Contemporană 4%
Concluziile care reies din această statistică corespund cu cele conţinute de o serie de lucrări de istorie ale spionajului:dacă, până la Primul Război Mondial, numărul (intensitatea) cazurilor de spionaj înregistrează o creştere moderată, liniară, începând din Perioda interbelică acesta creşte substanţial, dublându-se de la un interval la altul pentru ca, în perioada Războiului Rece, „să explodeze”, aproape jumătate din numărul total de cazuri înregistrându-se în acest interval. Cauza rezidă în faptul că, din ce în ce mai mult, spionajul este implicat în viaţa politică, economică, ca şi în relaţiile internaţionale până la cazurile de conflict, devenind un mijloc, „armă” de prin ordin atât în timp de pace, cât şi de război.
Sexul spionilor
Ar fi fost de aşteptat ca, datorită „durităţii”, riscurilor care le implică activităţilor de spionaj, numărul persoanelor aparţinând „sexului slab” să fie redus. Şi totuşi, în context, el este apreciabil:8, 78 % din totalul cazurilor. Poate mai important decât această cifră, este faptul că femeile sunt prezente în activităţi de spionaj încă de la începutul acestora, de-a lungul întregii lor istorii, ca şi acela că ele au fost implicate în „cazuri” importante, cu implicaţii substanţiale în viaţa politică. Desigur, această situaţie se datorează calităţilor lor „specifice”, posibilităţilor de penetrare de care dispun, dar şi unei anumite tării de caracter, chiar curajului lor, comparabil şi, în anumite cazuri, superioare celor ale bărbaţilor.
Originea spionilor
Este un domeniu dificil de analizat, datorită faptului că datele din această sferă sunt destul de rar menţionate, chiar „falsificate” din diferite raţiuni politice, dar şi personale. De aceea, pe baza celor 573 de cazuri de spioni şi „vânători” de agenţi de care am dispus („Biografiile secrete ale spionilor. Viaţa personală a agenţilor”, 2014), se pot face doar estimări relative, dar care îşi au semnificaţia lor. În perspectivă istorică, este de menţionat, cel puţin pentru anumite perioade istorice, prezenţa reprezentanţilor păturilor superioare (nobili-2, 1 %). Pentru perioadele mai noi, mediile din care provin spionii sunt cele ale comercianţilor, oamenilor de afaceri, ca şi a politicienilor şi, nu în ultimă instanţă, cele religioase (preoţi, teologi). Impulsurile, determinările care i-au făcut pe reprezentanţii fiecăruia dintre aceste medii să îmbrăţişeze „meseria” de spioni pot fi din cele mai diverse, între care cele personale (stări de frustrare, „evadarea” dintr-un mediu prea convenţional, conflicte familiale, „dorul de aventură”) trebuie avute în vedere.
StudiiÎn primul rând, trebuie menţionat că marea majoritate a celor care au devenit spioni au beneficiat de studii superioare, dar care uneori, la prima vedere, sunt destul de îndepărtate de specificul mediului informativ:Ştiinţe umaniste:Istorie, arheologie, limbi străine, literatură (2%). Desigur, această situaţie se poate datora faptului că nu întotdeauna în tinereţe, viitorii spioni aveau în vedere să îmbrăţişeze această „meserie”, ci se orientau potrivit propriilor lor înclinaţii, talente. Urmează o serie de categorii de studii cu specific mai apropiat diferitelor sectoare ale activităţilor informative: Drept, Ştiinţe sociale, economie;Ştiinţe naturale, tehnice. Dintre acestea din urmă, un număr a semnificativ de viitori spioni au urmat cursuri de fizică, chimie, electronică (2, 1 %), fiind deosebit de „căutaţi”, „valoroşi”, mai ales din momentul în care spionajul tehnologic, ştiinţific a devenit un domeniu prioritar.
ProfesiileAşa cum am mai avut ocazia să o subliniem cuprinsul „Historiei”, există mai multe situaţii în care spionii/agenţii au îmbrăţişat o anumită meserie: de la vocaţia reală la necesitatea de a recurge la o anumită „acoperire” care să escamoteze scopurile lor informative. Trebuie făcută însă remarca că destul de mulţi dintre spioni s-au numărat printre personalităţile de vârf ale profesiunilor respective, ceea ce explică eforturile agenţiilor/ serviciilor de informaţii de a-i recruta, dar şi rezultatele deosebite la care au ajuns, dacă ar fi să amintim despre acelea ale spionilor aparţinând aşa-numiţilor „spioni atomici”.
Tocmai de aceea, savanţii, universitarii, cercetătorii ştiinţifici, mai ales din domeniul investigaţiilor nucleare, electronicii, ingineriei, mai nou din acela al IT formează un grup substanţial de profesionişti, deveniţi agenţi cu contribuţii esenţiale în
transmiterea unor „secrete ştiinţifice” care puteau (şi au reuşit adesea !) să schimbe faţa lumii.
Dintre persoanele aparţinând „profesiunilor liberale”, cei mai numeroşi sunt
jurnaliştii, reprezentanţii diferitelor sectoare ale mass media. Explicaţia rezidă în posibilităţile de penetrare de care dispuneau, ca şi în acelea de influenţare care le erau proprii.
Prezenţa destul de substanţială a scriitorilor, artiştilor în rândul spionilor, mai ales ca agenţi de influenţare, dar şi operativi, se explică prin faptul că îşi puteau folosi specificul activităţii lor, prestigiul, ca şi talentul în desfăşurarea de activităţi informative. În ceea ce îi priveşte pe scriitori, iarăşi un grup destul de mare, din care au făcut parte „condeieri” din cei mai reputaţi, îi recomanda fantezia lor, necesară nu odată în activitatea serviciilor de informaţii.
Un grup destul de amplu, îl formează militarii, ofiţeri dintre care unii s-au afirmat şi pe „frontul secret” (dar au devenit şi trădători ai acestuia), ca şi în calitate de ataşaţi militari pentru care spionajul făcea parte din „fişa postului”.
Am mai avut ocazia să dezbatem motivele pentru care diplomaţii formează cel mai substanţial grup profesional din care s-au recrutat spionii („Agenţii mărturisiţi. Diplomaţii şi spionajul”, 2010). Şi din punct de vedere statistic această afirmaţie se susţine, din cele 660 de spioni/ cazuri, 9% au fost diplomaţi şi aceasta încă din primele etape ale istoriei activităţilor informative până astăzi şi probabil şi în viitor.
Statele pentru care au acţionat spioniiAnaliza statistică a acestui domeniu este înlesnită şi de existenţa unor date oficiale pentru că, în marea majoritate a cazurilor, apartenenţa lor la un serviciu/agenţie al anumitei ţări era făcută publică, mai devreme sau mai târziu.
Potrivit datelor făcute publice prin presă, ca şi în informări ale serviciilor /agenţiilor (între care multe rezultând din „desecretizarea” unor documente confidenţiale), ca şi din lucrări de specialitate de care am dispus, reiese că, din cei 660 de spioni au acţionat pentru
Rusia, URSS, Federaţia Rusă 40, 6 %
Anglia, Marea Britanie 12%
Germania 10, 7 % (pentru RDG 4, 8%)
America, SUA 7, 5%
Franţa 2, 7 %
Israel 2, 42%
România, RSR 2, 6 %
Acestora li se adaugă în proporţii ceva mai mici, dar nu de ignorat prin efectele lor, China, Cuba, Polonia, Cehoslovacia, Italia etc.
Faptul că mai ales URSS conduce detaşat în acest „clasament” se explică prin acea că spionajul, ca şi activităţile represive erau cele mai eficace mijloace care puteau asigura existenţa statului comunist, „falimentar” în domeniul economic.
În ceea ce priveşte Marea Britanie, nu trebuie trecut cu vedere faptul că ea a dispus, încă din cele mai vechi perioade, de primele şi cele mai active servicii de spionaj (MI5, MI6), cu o contribuţie importantă în susţinerea, până la un moment dat, a Imperiului său colonial, dar şi a supravieţuirii sale în timpul războaielor mondiale.
Într-o situaţie similară s-a aflat şi Germania, mai ales în timpul războaielor mondiale. Ca un domeniu aparte trebuie menţionat „spionajul germano-german”, desfăşurat de temuta Stasi, care, alături de KGB/GRU, a fost una din cele mai active agenţii de spionaj.
Statele Unite au intrat relativ târziu în „războiul secret”, agenţia lor de informaţii, CIA, fiind înfiinţată după al Doilea Război Mondial. De fapt, mai activ a fost serviciul cu atribuţii contrainformative, FBI, dat fiind că Statele Unite au devenit, mai ales în perioada Războiului Rece, „ţinta predilectă” a spionajului sovietic.
O vreme, Franţa s-a aflat în avangarda activităţilor de spionaj, dar, mai ales după al Doilea Război Mondial, prezenţa s-a pe „frontul secret” a pierdut din importanţă.
În ceea ce priveşte aportul serviciilor de informaţii din statele socialiste, el a fost destul de substanţial, dar greu de apreciat, dat fiind că multă vreme au fost subordonate celor sovietice. Într-o oarecare măsură, o „excepţie” o constituie activitatea spionilor români din CIE, DIE care, de la un moment dat, s-a emancipat de sub tutela sovietică.
În fine, deşi nu dispunem decât de date concrete fragmentare, mai ales pe baza celor din presă, este de apreciat rolul crescând jucat în Perioda contemporană de spionii aparţinând unor state pentru care activitatea acestora era un mijloc de supravieţuire (Cuba, Coreea de nord) sau corespundea creşterii ponderii politice pe plan internaţional:China.
Moartea spionilor Deşi, de cele mai multe ori, despre moartea agenţilor se ştie destul de puţin, dacă nu ţinem seama de unele „informaţii” adesea cu tentă senzaţională, puse în circulaţie de presă sau de literatură, o cuantificare relativă a datelor referitoare a împrejurărilor în care a avut loc dispariţia lor este posibilă.
Executaţi 6, 5 %
Este de remarcat că cei mai mulţi spioni au fost aduşi în faţa plutoanelor de execuţii sau la spânzurătoare (mai nou pe scaunul electric) nu de statele în care au acţionat, ci chiar de agenţiile care îi trimiseseră, atunci când s-a stabilit că ei trădaseră.
Asasinaţi 2, 8 %
Când pedepsirea spionilor „defectori” nu putea avea loc în acest fel, se recurgea la „executarea” lor prin asasinate. Este cazul mai ales a spionilor defectori sovietici, existând chiar un „organ” care avea asemenea atribuţii „Moarte spionilor”. În general însă, se recurgea la asasinate atunci când neutralizarea, capturarea agenţilor nu era posibilă. Dacă ţinem seama de cifrele oficiale ale CIA, după care nu mai puţin de 48 agenţi ai ei au fost asasinaţi în diferite ţări, atunci se ajunge la un total 10 %.
Sinucideri 2%
Nu puţine au fost cazurile în care, supuşi la presiuni psihologice greu de suportat (se vorbeşte despre o „paranoie” a agenţilor) sau când capturarea părea iminentă, spionii îşi puneau capăt zilelor.
Statistici oficiale
Ţinând seama de faptul că o „statistica spionajului” nu are importanţă doar pentru cercetările privind istoria activităţilor informative, ci şi pentru stabilirea unor strategii ale activităţilor lor, unele agenţii/servicii de informaţii/contrainformaţii au trecut la monitorizarea şi cuantificarea unor date privind diferite componente ale acestor activităţi care uneori au fost făcute publice (poate şi ca mijloc de avertizare !).
În Statele Unite există chiar un organism specializat, „Defense Personnel Security Research Center” (PERSEREC) din structurile de apărare. Unele rezultate la care s-a ajuns, referitoare la activităţile de spionaj împotriva Statelor Unite în perioada Războiului Rece şi cea actuală au fost publicate în materialul „Espionage by the Numbers:A Statistical Overview ” de Richards J. Heuer, Jr. În general, au fost analizate eşantioane de 140-150 de cazuri pentru care s-a dispus de date oficiale suficiente pentru o cuantificare.
Vom reproduce în continuare unele din aceste date.
Sex:bărbaţi 93%, femei 7 %
Statutul marital:57 % căsătoriţi, 33 % necăsătoriţi, 10 % divorţaţi
Orientarea sexuală:95 % heterosexuali;5 % homosexuali
Ocupaţia principală în momentul începerii activităţii informative:49% militari;18% funcţionari guvernamentali.
Recrutarea:64 % s-au oferit în mod voluntar;15% au fost recrutaţi de un membru al familiei;22% au fost recrutaţi de un serviciu de informaţii
Motivaţia:69% banii;nemulţumirea sau dorinţa de răzbunare 27 %;motive ideologice 22%;emoţiile sau entuziasmul de a deveni un spion, dorinţa de aventură 12%
Nivelul „remuneraţiei”:11% mai puţin de 1.000 dolari;17% între 1.000 şi 9.999 dolari;26% 10.000-99.999 dolari;4% peste 1.000.000 dolari
Durata activităţii de spioni:27% mai puţin de un an;44% între un an şi cinci ani;29% peste cinci ani
Unde au început activitatea de spioni:66 % din cazurilede spionaj au început în Statele Unite; 34%, care au început în afara statelor Unite, în special în Europa de Vest (mai ales în Germania Occidentală), Asia (mai ales în cea de sud-est).
„Ţinta”activităţii spionilorîn ordine:Armata;Forţele aeriene;CIA;alte organizaţii de apărare;NSA;FBI;Marina;organizaţii civile.
„Nereuşite”:26% dintre spioni au suferit eşecuri, nereuşind în activităţile informative, fiind arestaţi înainte să transmită informaţiile.
Există o apreciere generală, care se referă la activitatea agenţilor din diferite ţări, inclusiv a celor originari din Statele Unite, ale cărei concluzii sunt similare cu acelea la care am ajuns şi noi.
Ţările pentru care au acţionat spionii:În timpul Războiului Rece, în marea majoritate a cazurilor, spionii au acţionat pentru Uniunea Sovietică şi ţările comuniste asociate din Europa de Est. Surprinzător este faptul că spioni au acţionat şi pentru multe alte ţări neutre sau aliate cu statele lor de origine. Lista statelor pentru care au acţionat cetăţeni americani deveniţi spioni în perioda actuală este deosebit de amplă:Coreea de Sud, Taiwan, Filipine, Israel, Olanda, Grecia, Arabia Saudită, Egipt, Irak, Iordania, Ghana, Liberia, Africa de Sud, El Salvador şi Ecuador.
O altă statistică oficială se referă la „deznodământul” activităţii spionilor în Statele Unite pentru perioada 1949-2014:marea majoritate au fost condamnaţi pe baza „Espionage Act” şi al altor legi;nearestaţi 16, 6 %; „schimbaţi” cu agenţi americani capturaţi în alte ţări 13, 5 %;achitaţi 3, 1 %