Stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania

În urma succesului militar obținut pe câmpul de bătălie de la Șelimbăr, la 28 octombrie 1599, Mihai Viteazul a trebuit să desfășoare o campaniei diplomatică intensă prin care să explice necesitatea intervenției sale împotriva unui principe creștin – și sigur că primele lămuriri trebuiau trimise la împăratul habsurg, inițiatorul și principalul susținător al expediției militare otomane. Astfel că la 4 noiembrie 1599, la doar câteva zile de la intrarea triumfală în Alba Iulia, voievodul român trimite prin intermediul solului Petru Grigorovici Armeanul o scrisoare adresată împăratului, prin care îl informa că a răzbunat nestatornicia transilvănenilor și jignirile aduse Casei de Austria. Ziua imediat următoare, Rudolf al II-lea îi scria fratelui său, arhiducele Matia, să poruncească lui Gheorghe Basta să se apropie de graniţa cu Transilvania cu un corp de oaste, sub pretextul siguranţei hotarelor în contextul acţiunii de cucerire a voievodului român și al pericolului constant reprezentat de turci și de tătari. Importantă este și menţiunea că Rudolf al II-lea vorbea despre pătrunderea prin surpriză a lui Mihai Viteazul în Transilvania, dovadă că voievodul român nu avea acordul împăratului când a pornit campania împotriva cardinalului Andrei Báthory. 

Au urmat și alte solii trimise de ambele părţi, iar rezultatul a fost că lui Mihai Viteazul i-a fost recunoscut dreptul de a guverna Transilvania în numele împăratului, purtând titlul de „consilier și locţiitor al împăratului pentru Transilvania și căpitan general al oștirilor din Partium”. Domnul român solicitase, potrivit instrucţiunilor date banului Mihalcea și vistierului Stoica, trimiși ca soli la Praga, ca împăratul să-i recunoască titlul de prinţ, duce sau rege, dar această solicitare nu a primit acceptul habsburgilor, care au invocat decizia anterioară de a-l instala în fruntea Transilvaniei pe arhiducele Maximilian, fratele împăratului Rudolf al II-lea. Mai mult decât atât, împăratul îi trimite în Transilvania pe comisarii imperiali David Ungnad și Mihail Szekely, care aveau rolul de a-l consi lia pe Mihai Viteazul în problemele ţării până când va fi numit un nou principe. De asemenea, acei comisari trebuiau să observe și atitudinea stărilor transilvănene cu privire la posibilitatea numirii unui principe habsburg.

Cu toate acestea, în câteva documente Mihai Viteazul se intitulează „domn al Ţării Ardealului”, inclusiv după cucerirea Moldovei, dar trebuie să menţionăm că atunci când se adresa împăratului Mihai Viteazul nu folosea niciodată titlul de principe al Ardealului. Actele în care Mihai Viteazul poartă titlul de voievod sau domn al Ţării Ardealului sunt puţine, dar ele există. Un exemplu elocvent este reprezentat de actul emis la 20 aprilie 1600, din cetatea Făgărașului, scris în limba română, prin care Mihai Viteazul dispune în legătură cu hotarele dintre satele Sărata și Scorei, aflate în Ţara Făgărașului. Mihai Viteazul se intitulează „Io Mihail voevod, cu mila lui Dumnezeu, domn a toată Ţara Ardealului”. Important este și faptul că, dincolo de titulatura oficială, nobilii adunaţi în dieta Transilvaniei îl numesc pe Mihai Viteazul „principele nostru milostiv”, ceea ce dovedește că transilvănenii îl vedeau drept conducătorul de facto al ţării și, ca atare, îi jură credinţă ca unui domn milostiv.  

Mihai Viteazul a respectat regimul juridic din Transilvania

De altfel, însuși faptul de a convoca dieta ţării era un atribut princiar, iar acceptul nobililor de a participa la dietă este o primă dovadă a noilor realităţi. Ajuns la conducerea Transilvaniei, Mihai Viteazul a urmărit să respecte regimul juridic al acestei ţări și nu și-a propus în niciun moment să unifice modelele de conducere din Ţara Românească și Transilvania, ci a păstrat individualitatea celor două state. Astfel, asemenea și celorlalţi principi ai Ardealului, a administrat ţara cu ajutorul dietei. În perioada celor 11 luni în care s-a aflat în fruntea Transilvaniei, domnul român a convocat de patru ori dieta, care s-a întrunit de două ori la Alba Iulia și o dată la Brașov. A patra oară dieta fusese convocată la Sebeș, dar nobilimea transilvăneană refuză să mai dea curs solicitării lui Mihai Viteazul și, adunată la Turda, va pregăti răscoala împotriva voievodului. În cadrul dietelor erau stabilite dările ce urmau a fi plătite de către transilvăneni și se discutau problemele la zi ale ţării. De pildă, cu ocazia primei diete, desfășurată între 20-28 noiembrie la Alba Iulia, orașele Cluj, Aiud și Turda au fost scutite de la plata dărilor în bani și hrană, în timp ce celelalte orașe trebuiau să asigure în continuare hrana oștilor. Măsura a fost luată ţinându- se cont de situaţia dificilă în care se aflau acele orașe în urma efortului de război. Scutite erau și satele sau sesiile arse în timpul războiului. În schimb, se hotărăște ca sârbii și grecii care deţin case în Transilvania sau desfășoară activităţi de negoţ să fie taxaţi în funcţie de averea și mărfurile tranzacţionate.

Trebuia plătit câte un florin pentru fiecare casă. O altă problemă discutată în cadrul dietelor este reprezentată de atitudinea faţă de nobilii fugiţi sau care au luptat de partea lui Andrei Báthory. Pentru unii dintre aceștia, Mihai Viteazul cere sfatul împăratului, lăsând în grija acestuia din urmă decizia privind cazurile de trădare. În alte cazuri, nobilii adunaţi în dietă obţin acordul voievodului astfel că mulţi dintre nemeșii fugiţi s-au putut întoarce în ţară fără a risca vreo sancţiune. Doar cu ocazia primei diete primesc libertatea de a reveni în Transilvania Nicolae Gavay, Francisc Buda și Ștefan Kakas, care au reintrat în posesia tuturor bunurilor lor. Acest fapt demonstrează dorinţa lui Mihai Viteazul de a colabora cu stările transilvănene și de a evita o situaţie de conflict intern. De altfel, s-au păstrat mărturii documentare care atestă că domnul român a acordat iertare nobililor fugiţi și i-a invitat să se întoarcă în ţară împreună cu familiile lor, garantându- le drepturile de stăpânire. Un exemplu în acest sens îl constituie scrisoarea adresată magistratului din Bistriţa, la 12 aprilie 1600, prin care Mihai Viteazul le transmite că nemeșii care s-au refugiat în acel oraș au primit dreptul de a rămâne acolo, deși iniţial poruncise ca toţi să fie izgoniţi. Însuși împăratul Rudolf al II-lea transmisese domnului român să fie îngăduitor cu acei nobili nevinovaţi care rătăcesc prin ţară. În componenţa consiliului princiar de la Alba Iulia regăsim atât nobili ardeleni, cât și dregători apropiaţi ai lui Mihai Viteazul veniţi din Ţara Românească. Din nobilimea ardeleană îi avem atestaţi pe Gașpar Korniș, Moise Szekely, pe fostul cancelar Dumitru Napragy sau pe Ștefan Csaki. Totodată, secretar al cancelariei princiare rămăsese Ioan Iacobinus. Dintre dregăto vorii Ţării Românești care l-au urmat pe Mihai Viteazul în Transilvania pot fi amintiţi Calotă din Lipov, marele spătar și apoi marele ban al Ţării Românești, logofătul Teodosie Rudeanu sau marele postelnic Stoichiţă din Strâmba, pe care îi regăsim alături de domn la Curtea din Alba Iulia. În textul primei diete se amintește și despre promisiunea lui Mihai Viteazul de a confirma vechile privilegii și libertăţi de care se bucurau sașii și secuii transilvăneni.

Astfel că la începutul anului următor, domnul român emite privilegiul pentru universitatea săsească, la 13 ianuarie 1600, pentru ca două luni mai târziu să fie întărite drepturile și libertăţile secuilor pe care aceștia le primiseră de la vechii regi ai Ungariei. Potrivit unui obicei devenit deja lege, secuii au plătit cu ocazia instalării lui Mihai Viteazul în Transilvania așanumita dare a „înfierării boilor”, constând în plata unui bou pentru fiecare șase boi deţinuţi. Această dare se plătea cu ocazia schimbării principelui sau a căsătoririi acestuia, dar și la nașterea primului băiat al principelui. La nașterea fetelor secuii trebuiau să plătească câte un florin de fiecare casă. De altfel, privilegiul acordat de Mihai Viteazul secuilor însemna o revenire la vechiul statut al acestora, după ce în a doua jumătate a secolului al XVI-lea multe dintre privilegiile secuilor fuseseră abrogate de Báthorești. Așa poate fi explicată și participarea importantă a secuilor de partea lui Mihai Viteazul împotriva cardinalului Andrei Báthory, cel care avea să-și găsească sfârșitul tocmai din mâinile secuilor, la câteva zile după bătălia de la Șelimbăr. Adeziunea unora dintre secui la armata lui Mihai Viteazul s-a produs încă dinainte de intrarea domnului român în Transilvania, pe când voievodul se afla în tabăra de la Ploiești pentru pregătirea expediţiei militare de peste munţi. Atunci căpitanul secui György Mako vine și îi jură credinţă lui Mihai Viteazul. György Mako mai luptase de partea lui Mihai Viteazul și în noiembrie 1594 în cadrul corpului de oaste trimis de Sigismund Báthory pentru participarea la războiul antiotoman din Ţara Românească.

Acest text este un fragment din articolul „Stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania”, apărut în Historia Special nr. 21, (revista:special/21) disponibilă şi în format digital pe paydemic.com

Citeşte aici în format digital: 

Cumpără acum Cumpără Acum