Stalin, vinovat de lipsa de dotare a Armatei Roșii în iunie 1941? Memoriile mareșalului Jukov

Istoria a fost transformată în instrument politic după evenimentele din 1917 și a fost scrisă după indicațiile pe linie de partid și de stat. Adevărul era cunoscut numai de conducătorul suprem și de aparatul de propagandă și era modificat în funcție de interesele partidului unic. Politrucii dornici de avansare cu orice preț în societate au făcut totul pentru a ajunge pe plac celui ce oferea toate fondurile și onorurile. Iosif Vissarionovici Stalin a format o generație de specialiști capabili să scrie și să justifice orice, specializații fiind în găsirea de vinovați de toate nenorocirile posibile.

Sistemul a continuat să funcționeze și după moartea dictatorului și chiar acesta a început să fie acuzat de crime și greșeli deosebite, marea vină fiind lipsa de pregătire pentru a face față invaziei din 22 iunie 1941.

Acuzatorii viteji au făcut afirmații că liderul de partid trăia în propria lume, că avea încredere în Hitler și nu în generalii Armatei Roșii și că n-a dezvoltat suficient de mult producția de armament. Au fost scrise lucrări voluminoase în jurul acestor idei și au fost luate titluri academice, știința militară fiind deosebit de mult analizată la Moscova. Dacă s-ar analiza puțin și codul penal din epocă, Iosif Stalin ar fi fost de pus la zid pentru neglijență în serviciu.

A permis Wehrmacht-ului să pătrundă adânc pe teritoriul Uniunii Sovietice și s-a ajuns la un adevărat măcel în rândurile Armatei Roșii. Pierderi uriașe au fost și printre civili. Poveștile eroilor în ale scrisului au fost repetate sub diferite forme, cu mai mult sau mai puțin talent literar, până-n prezent. Interesant este că totuși Kremlinul a dezvoltat cultul pentru Stalin, cel ce apare pictat în biserici și are icoane în calitate de sfânt.

Oare chiar să fi fost conducătorul comunist vinovat de lipsa de dotare a Armatei Roșii în iunie 1941? Să-l mai acuzăm și de acest păcat? Este interesantă lucrarea scrisă de mareșalul Jukov și intitulată Amintiri și reflecții pentru a vedea dacă trebuie dată o sentință dură în stil stalinist.

Cel mai crud și temut general din subordinea Kremlinului a avut cartea publicată în anul 1969 și aceasta a fost verificată de experții în cenzură. Nu s-a spus tot adevărul, dar volumul este deosebit de stufos. Aduce argumente în apărarea lui Stalin sau îl acuză? Autorul combină cele două stiluri, dar datele despre producția de armament vin să confirme că producția fabricilor militare a fost una deosebită și cu mult peste necesarul de apărare a vastului lagăr ideologic.

Tancul era în centrul cererilor de tehnică de luptă și 2.271 de exemplare ar fi fost produse în anul 1938. Erau gata astfel 11 divizii blindate sau 15 după cele mai slabe unități ale Wehrmacht-ului din 1941. Nu exista stat în lume care să poată alcătui o astfel de forță mecanizată într-un timp atât de scurt. Autorul n-a ales să menționeze producția din 1939, cele 3.034 de tancuri fiind comparabile numeric cu aproape toate mașinile strânse de germani în iunie 1941 la frontiera vestică a lagărului socialist.

Urmau să fie sprijinite de peste 12.500 de tunuri de diferite calibre și care au ieșit din fabrici numai în anul 1938, ceea ce ar fi însemnat dotarea a circa 114 divizii de infanterie. Urmau să fie sprijinite de aproape 5.500 de aparate de zbor de toate tipurile. Această producție era aproape dublă în raport cu ceea ce vor aduce germanii la frontieră în iunie 1941. Nu se poate spune că anul 1938 n-a fost unul cu producție de vârf în domeniul militar.

Mașinile de luptă sunt dispozitive cu o mare putere de foc, dar în luptele apropiate tot armamentul de infanterie face diferența. Au fost trimise trupelor și spre depozite 1.174.000 de puști de calibrul 7,62 mm, cartușele acestora fiind de calitate și gloanțele cu o deosebită putere de penetrare. Erau suficiente pentru formarea a 100 de noi divizii de infanterie.

Chiar dacă Uniunea Sovietică nu era o putere navală de top, industria a primit ordine dure și Jukov amintește că au fost primite în perioada 1929 – 1937 500 de nave de luptă și auxiliare. Oare ce s-a mai produs și s-a mai planificat după? Luptele au început în 1941 și analiza ar fi trebuit împinsă până la 22 iunie 1941.

Este interesant de observat că lăudatul mareșal a scris clar că treburile mergeau bine. A apărut agresiunea germană și socotelile au fost date complet peste cap, dar istoricii au prins ideea că pot camufla în spatele unei cortine de fum uriașele pregătiri militare pentru a demonstra că Uniunea Sovietică a fost o simplă victimă nevinovată în calea planurilor lui Adolf Hitler.

Oare când se va termina cu politica de falsificare a scrierii istoriei în spațiul fost comunist? Când istoricii vor fi lăsați să scrie adevărul sau măcar să publice documentele epocii, cele care n-au fost încă epurate? Iosif Stalin poate să fie acuzat de multe dezastre provocate popoarelor zise sovietice și celor de pe întreaga planetă, dar niciodată nu poate să fie condamnat pentru insuficiența armamentului sau de slaba calitate a acestuia.

Armata Roșie a fost cea mai puternică oștire din lume la nivelul zilei de 21 iunie 1941 și industria trimitea spre zonele de frontieră sau spre unitățile în curs de formare tehnică de ultimă oră. Diviziile au fost însă amplasate ofensiv și astfel au fost în imposibilitatea să formeze un dispozitiv defensiv eficace în fața marilor unități ale Wehrmacht-ului. Militarul Hans Roth, aflat în Divizia 299 infanterie germană, constata că trupele Reich-ului erau în aceeași situație în iunie 1941 și numai începerea acțiunilor ofensive le-a salvat de la o nimicire sigură.

Bibliografie minimală

_{Strategia
militară,
Editura Militară, București, 1972.}

_{Alexander,
Bevin, Cum
ar fi putut câștiga Hitler Al Doilea Război Mondial,
Editura Lucman, București, 2003.}

_{Jukov,
G. K., Amintiri
și reflecții,
Editura Militară, București, 1970.}

_{Roth,
Hans, Amintiri
de pe Frontul de Est,
Editura Meteor Publishing, București, 2016.}