Sǎrǎcie, foamete și avioane din belșug
Se discutǎ mult ȋn media romȃneascǎ despre faptul cǎ poporul romȃn ar fi pierdut cursa cu Europa Centralǎ și cǎ nu se muncește suficient pentru a elimina decalajul existent. Chiar dacǎ Romȃnia avea mai multe resurse și mai mulți locuitori, nivelul de trai a rǎmas mult ȋn urmǎ. Regimul d ela București se lǎuda mereu cu investițiile masive din industria grea, cu producții fǎrǎ precedent ȋn istorie și cu depǎșirea realizǎrilor burgheze de mai multe ori. Cum a fost posibil? Se aruncǎ vina pe actualii politicieni, care n-au fǎcut mare lucru la guvernare, și cǎ pe timpul lui Nicolae Ceaușescu s-a muncit și s-a construit mult. Chiar profesorii plȃng dupǎ un regim dictatorial de tip socialist. Culmea este cǎ tocmai socialismul ȋn varianta comunistǎ stǎ la baza nenorocirilor vechi, actuale și viitoare.
Se știe din orice tratat de istorie cǎ din 1944 Romȃnia a intrat ȋn sfera de influențǎ a Moscovei lui Iosif Vissarionovici Stalin cu binecuvȃntarea statelor democratice din Occident și acolo a rǎmas pȃnǎ ȋn 1989. Marele vis consta ȋn cucerirea planetei ȋn numele ideologiei de stȃnga și s-a fǎcut totul pentru atingerea acestui țel utopic, renumita revoluție mondialǎ urmȃnd sǎ se ȋndeplineascǎ ȋntr-un timp cȃt mai scurt.
Dictatorul de la Moscova plǎnuia realizarea obiectivului ideologic ȋn timpul vieții sale și a conceput un plan ȋn mai multe puncte, extinderea organismului militar fiind esențialǎ și nu se ținea cont de costuri. Nu era o tragedie dacă piereau persoanele mai sensibile, în special cele în vârstă şi neputincioase. Nu mai erau utile pentru efortul de război şi erau un simplu balast social după gândirea planificatorilor sovietici. Dezvoltarea armatei a fost principala menire a guvernǎrilor de la București, complet supuse regimului sovietic, și s-a sacrificat totul pentru acest obiectiv. Astfel, aviația, vitalǎ pentru susținerea operațiunilor terestre de anvergurǎ, a fost ȋn centru atenției conducerii de partid și de stat.
Resursele Uniunii Sovietice erau limitate ȋn cursa ȋmpotriva capitalismului și era nevoie și de potențialul oferit de sateliții obținuți dupǎ 1945. Romȃnia trebuia sǎ fie exploatatǎ masiv pentru cǎ demonstrase ceva potențial ȋn cursul ostilitǎților din ultimul conflict mondial. Liderul de la Moscova a hotǎrȃt ȋn 1949 cǎ a venit vremea sǎ doteze noii aliați cu tehnicǎ sovieticǎ pentru formarea de regimente de aviație cu potențial ridicat de atac la sol. S-a procedat sistematic, ȋn stil stalinist, și au sosit inițial aparate de zbor cu elice de vȃnǎtoare, bombardament, atac la sol și antrenament. Cercetǎtorul Vasile Tudor a descoperit ȋn documentele de arhivǎ de la Pitești cǎ au sosit inițial 65 de avioane de tip Iak-11 și Po-2. Au urmat apoi valuri de tehnicǎ volantǎ, cel mai adorat model fiind Il-10. Puterea de foc arătată în timpul operaţiunilor ofensive îl făcea util în orice acţiune a binomului tanc – avion. Au fost importate 170 de aparate din Uniunea Sovietică şi din Cehoslovacia.
Totuși, elicea ajunsese la capǎtul puterilor ȋn ceea ce privește aviația de vȃnǎtoare, chiar dacǎ aparate precum P-51 Mustang au mai putut face cȃte ceva pe cerul din Coreea. Era nevoie de ceva superior și numai trecerea la motorul cu reacție putea sǎ asigure superioritatea aerianǎ pentru angajarea celorlalte categorii de trupe. Iosif Stalin nu se putea abate de la o regulǎ fundamentalǎ a artei rǎzboiului modern și a inițiat dotarea trupelor cu tehnicǎ performantǎ. Prizonierii germani capturați ȋn ultimele luni ale conflagrației mondiale au fost ȋnchiși ȋn lagǎre speciale și au fost reconstituite motoarele din Reich-ul apus. Chiar dacǎ lǎsa de dorit calitatea materialelor și a muncitorilor, au fost asamblate modele interesante pentru evoluțiile aeriene. Au fost trimise ȋn ȋnzestrarea escadrilelor sovietice avioane tip Iak-17 și Iak-23. Cum efortul de rǎzboi era epuizant pentru o țarǎ grav afectatǎ de evoluția ostilitǎților din ultima conflagrație mondialǎ, Iosif Stalin a hotǎrȃt cǎ toate popoarele supuse ideologiei comuniste trebuie sǎ plǎteascǎ un mare tribut pentru ȋmplinirea ideii de revoluție mondialǎ. Romȃnia nu putea sǎ scape de blestemul rǎzboiului și au fost aduse inițial aparate Iak-17 pentru antrenament. A urmat apoi o serie de Iak-23 formatǎ din 62 de unitǎți.
Progresele din motorizare și din aerodinamicǎ duceau rapid la perimarea avioanelor și mereu era nevoie de ȋnlocuirea tehnicii ȋnvechite. Poporul romȃn a trebuit sǎ suporte poftele conducǎtorilor de la București indiferent de costuri. Au fost cumpǎrate peste 400 de aparate MiG-15 din Uniunea Sovieticǎ ȋncepȃnd din timpul vieții lui Iosif Vissarionovici Stalin, cel ce se grǎbea pentru a prinde ȋmplinirea idealului de revoluție mondialǎ, operațiune ȋnceputǎ ȋn ȋndepǎrtata Coree ȋn 1950. Era o adevǎratǎ revoluție ȋn ceea ce privește aviația de vȃnǎtoare și aceastǎ trecere la un nou sistem de arme a implicat și aducerea unui important volum de materiale speciale. Erau necesare noi proiectile pentru tunurile de bord, piese de schimb, uleiuri etc. Unitatea de foc pentru un singur aparat era compusǎ din 80 de lovituri de calibrul 23 mm și din 40 de calibrul 37 mm. Au fost luate și avioane produse ȋn Cehoslovacia, totalul dat de diferite surse ajungȃnd spre 514. Era normal ca restricțiile alimentare sǎ fie menținute pȃnǎ ȋn 1954 și sǎ fie ridicate numai la indicațiile Moscovei. MiG-ul 15 de serie nu mai mulțumea conducerea sovieticǎ și au fost lansate diferite proiecte pentru creșterea capacitǎții de luptǎ. Au apǎrut astfel aparatele model MiG-17 și au fost aduse ȋn Romȃnia 24 de unitǎți. Se putea și mai bine și a rezultat MiG-19. Conducerea de la București a cumpǎrat 27 de aparate, unele dintre acestea fiind capabile sǎ lanseze rachete aer – aer și sǎ urmǎreascǎ țintele cu ajutorul radarului.
A fost cea mai mare infuzie de tehnicǎ aviaticǎ din istoria statului carpatic, dar aeroplanele livrate s-au demodat rapid ȋn fața concurenților capitaliști și dupǎ 1960 era nevoie de ceva nou, revoluționar prin aerodinamicǎ. A ȋnceput era MiG-urilor 21. Primele 24 au sosit ȋn varianta F-13, dar erau uzate moral rapid și a fost nevoie sǎ se aducǎ noi escadrile. Rezervoarele generoase ȋnghițeau 2.470 l pentru a transporta douǎ rachete K-13, o armǎ redutabilǎ ȋn luptele aeriene și care trebuia importatǎ tot din Uniunea Sovieticǎ. Numai din varianta MF au sosit 74 de unitǎți ȋn perioada 1972 – 1975. Modelul M, mai puțin performantǎ, sosise ȋn anii 1969 – 1970 ȋn 68 de exemplare. Un singur aparat consuma la un zbor 2.680 de litri de combustibil de calitate ȋn timp ce muncile agricole prin mediul rural erau efectuate tot cu cai ca-n perioada capitalistǎ. Ultima variantǎ, UM, a fost importată în 27 de exemplare, alte cinci fiind aduse în 1990.
Au urmat serii ȋntregi de MiG-23 (44 de unitǎți) și 29 (21) pentru a se ține pasul cu tehnica occidental pȃnǎ ȋn 1991. Efortul financiar a sleit bugetele țǎrii și era firesc sǎ se mǎnȃnce pe cartelǎ sau, dupǎ formulǎrile din epocǎ, rațional.
Romȃnia a mai importat și alte modele de aparate de zbor, cele de tip MiG avȃnd o capacitate redusǎ de atac la sol. Au fost aduse bombardiere de tip Il-28, chiar dacǎ documentele semnate la sfȃrșitul celui de-Al Doilea Rǎzboi Mondial interziceau astfel de achiziții ofensive. Au fost aduse 14 exemplare de origine sovieticǎ ȋn era Dej, dar timpul și-a spus din nou cuvȃntul și au fost ȋnlocuite dupǎ 1972 cu alte 14 de origine chinezǎ, cunoscute prin denumirea de Hong 5.
Existența avioanelor de luptǎ nu era suficientă pentru o armatǎ aerianǎ modernă. Era necesară aducerea de echipamente costisitoare pentru formarea şi antrenarea piloţilor şi au apărut astfel aparatele L-29 Delfin asamblate în Republica Socialistă Cehoslovacă. Au fost importate 52 de exemplare în perioada 1966 – 1974. Au fost aduse apoi cele din seria L-39ZA, dar unele probleme financiare au limitat numărul avioanelor la numai 32. Au intrat în dotare în perioada 1981 – 1984.
Avioanele cu reacție aveau multe avantaje ȋn raport cu cele clasice cu elice, dar nici pretențiile impuse de tehnica nouǎ nu erau de neglijat. Obținerea de rezultate deosebite și evitarea unor accidente la sol impuneau trecerea la aerodromuri cu piste betonate din ce ȋn ce mai lungi. Astfel, lȃngǎ Urziceni, a fost construit ȋn perioada 1950 – 1954 aerodromul Alexeni pentru aviația sovieticǎ, stratul de beton avȃnd grosimea uimitoare de un metru. Lungimea pistei era de 2.500 m. Era normal sǎ nu se gǎseascǎ ciment pentru populație. O altǎ facilitate aerianǎ era construitǎ la Deveselu ȋn aceeași vreme.
Avioanele militare par elegante și rezistente, dar au mari pretenții ȋn realitate. Consumǎ mult combustibil, uleiuri speciale și toate piesele de schimb sunt realizate din materiale de cea mai bunǎ calitate. Apariția reactoarelor a implicat ridicarea unei ȋntregi fabrici pentru repararea tehnicii aeriene și construcția industrialǎ din Bacǎu a ȋnceput sǎ funcționeze cu 700 de angajați. Industria naționalǎ nu putea sǎ livreze grupul propulsor și acestea se aducea din import la prețurile dictate de Moscova.
Problema mare pentru poporul român era că avioanele de luptă n-au o valoare deosebită dacă nu colaborează cu celelalte categorii de arme. Acest aspect era ştiut de liderii de la Bucureşti şi au făcut importuri consistente din Uniunea Sovietică sau din celelalte state ale lagărului socialist. Au fost aduse din belşug arme de infanterie, tunuri, transportoare blindate şi camioane, dar n-au fost uitate tancurile, element fundamental al binomului ofensiv necesar unui război-fulger.
Romȃnii mureau de foame de dragul avioanelor sovietice. Conducǎtorii de la București au fost poate cei mai fanatici susținǎtori ai pregǎtirii unui nou rǎzboi planetar și n-au ținut cont de suferințele poporului supus prin teroare dupǎ 1944. Aceste date nu sunt complete, lista achiziţiilor fiind obositor de lungă, dar se observă cât de mult s-a tocat pentru pregătirile de război cu un inamic ce nu prea avea chef să declanşeze operaţiuni militare împotriva lagărului socialist dotat cu arme nucleare. Se prea poate ca unii nostalgici să considere că erau absolut necesare pentru apărarea ţării în Epoca de Aur, dar se observă că presupuşii patrioţi de la Bucureşti aduceau armele tocmai din Uniunea Sovietică şi era greu de crezut că Moscova ar fi livrat tehnică de luptă celor ce se aflau într-o tabără inamică.
România comunistă a îngropat munţi de bani în avioanele militare necesare unui război mondial pentru cucerirea planetei. Oamenii au fost sacrificaţi pentru o idée utopică.
Bibliografie minimalǎ
http://aripi-argintii.ro
http://www.virtualarad.net/orizont_aviatic/decembrie_2004/articol4/articol_4.htm
Opriș, Petre, Romȃnia ȋn Organizația Tratatului de la Varșovia (1955 – 1991), Editura Militarǎ, București, 2008.
Suvorov, Victor, Numele ei era Tatiana, Polirom, Iași, 2013.