Spionii KGB din mass-media americană

Un raport intern al KGB din 1941 detalia ocupațiile agenților americani recrutați de serviciul de informații sovietic cu un deceniu înainte. Cei mai mulți (49) erau ingineri, 22 jurnaliști, patru economiști și opt profesori. Spre deosebire de ingineri, cercetători științifici, militari sau oficiali guvernamentali, jurnaliștii dispun rareori de acces la secrete tehnologice sau documente clasificate, însă spionajul înseamnă mai mult decât spionul clasic care fură documente.  

Recrutarea unor jurnaliști a asigurat accesul KGB la surse și informații din interiorul unor instituții sau partide politice, evaluarea unor personalități sau obținerea de informații confidențiale sau nedifuzabile publicului.

Prin natura profesiei, jurnaliștii pun întrebări și investighează apropiindu-se de munca de culegere a informațiilor; dacă alții ar face acest lucru ar părea suspect sau indiscret, însă pentru ei reprezintă un modus operandi de zi cu zi. În consecință, KGB a utilizat deseori jurnaliștii pentru a căuta persoane cu acces la informații sensibile și a colecta date biografice în scopul evaluării candidaților la recrutare. 

Nu în ultimul rând, KGB a întrebuințat jurnaliști pentru „măsuri active” – inserarea unor articole în presă sau devierea unor materiale spre o direcție care servea interesele KGB.  

Rapoartele și telegramele KGB documentează relația dintre KGB și un număr surprinzător de jurnaliști americani, unii nefiind niciodată suspectați de legături clandestine cu serviciile de informații sovietice, iar alții, care dispuneau de o anumită reputație și notorietate, au fost subiectul unor lungi și tensionate dispute.    

I.F. Stone, o legendă a jurnalismului   

Când au început să fie dezvăluite informații despre operațiunile KGB spre sfârșitul anilor ’90, niciun caz nu a generat atât de multă controversă sau indignare în rândul publicului precum cel al lui I.F. Stone. 

La momentul morții sale, survenită în 1989, I.F. Stone fusese instalat în panteonul eroilor de stânga, ca simbol de rectitudine și de rostire a adevărului. Însă acuzațiile despre conexiunile sale cu KGB au început să fie dezvăluite cu un deceniu înainte. Născut în 1907 și provenind dintr-o familie de emigranți evrei din Rusia, Stone a absolvit jurnalismul la Universitatea Pennsylvania.

Își manifestă de timpuriu simpatia pentru comunismul sovietic. În iunie 1933 declară că o „America sovietică” era „singura cale prin care putea face diferența între clasele muncitorești” și insista că politica New Deal a președintelui Roosevelt nu reforma America, ci se îndrepta spre fascism, o poziție care se potrivea de minune cu cea a CPUSA. 

În intervalul 1936-1938, Stone a sprijinit activitatea serviciilor de informații sovietice prin identificarea unor potențiali agenți, îndeplinirea rolului de curier pentru transmiterea de informații către alți agenți și furnizarea de discuții private și comentarii jurnalistice pe care KGB le găsea interesante. 

Sprijinul său necondiționat pentru politica sovietică și comunism a continuat pe timpul lui Stalin. În 1952, de exemplu, a scris „Istoria secretă a Războiului din Coreea”, unde promova teza falsă că războiul a izbucnit din cauza Coreei de Sud, care ar fi invadat, de fapt, Coreea de Nord comunistă. 

Prima menționare a posibilelor legături ale lui Stone cu KGB a apărut în 1992, când generalul KGB în rezervă Oleg Kalughin i-a mărturisit unui jurnalist britanic: „Am avut un agent – un bine-cunoscut jurnalist american – cu o reputație bună, care a întrerupt legăturile cu noi după 1956. Chiar eu am încercat să reiau legăturile. Însă în 1968, după invazia Cehoslovaciei… ne-a spus că nu va mai lua vreodată bani de la noi”.  

Jurnalistul britanic l-a reintervievat pe Kalughin, care a recunoscut că se referea la Stone, însă a negat că Stone era un agent controlat de KGB. În autobiografia sa (1994), Kalughin l-a caracterizat pe Stone ca fiind un simpatizant „care nu a făcut un secret din admirația sa pentru sistemul sovietic” înainte de jumătatea anilor ’50. 

Kalughin a spus că în momentul în care i s-a ordonat să restabilească legătura cu Stone, Centrul din Moscova „nu a menționat că fusese agentul serviciului nostru, ci mai degrabă că era un personaj cu care aveam contact constant”.

Analizarea declarației atente a lui Kalughin referitoare la natura exactă a relației cu KGB și indiciile cu privire la o legătură anterioară a produs o indignare de proporții în momentul dezvăluirii documentelor legate de Stone din cadrul programului VENONA. 

Numele codificat al lui Stone („Pancake”, „Clătita”) apare în patru telegrame, din care două din 1944, ce sunt cele mai sugestive, deși nu se indică clar că ar fi lucrat pentru KGB. Într-un nou interviu, Kalughin evită să descrie natura exactă a relației, însă a adăugat că Stone a fost cel care a inițiat contactul cu KGB în 1936.

Faptul că Stone a ales să nu divulge această parte întunecată a vieții sale sugerează cu tărie că și-ar fi dat seama cât de contrastantă ar fi fost aceasta cu imaginea publică de jurnalist independent și curajos.  

Hemingway, spionul diletant  

Simplul fapt că Ernest Hemingway a cochetat cu serviciile sovietice reprezintă una dintre cele mai surprinzătoare dezvăluiri din dosarele KGB. Deși viitorul câștigător al Premiului Nobel pentru literatură în 1954 nu a furnizat informații importante KGB, a fost în contact cu câțiva dintre agenții sovietici timp de mai mulți ani și a rămas în atenția lor în anii ’50.   

Deși în principal a fost cunoscut ca romancier, Hemingway a avut și o carieră de jurnalist, scriind eseuri și reportaje despre evenimentele contemporane care apăreau în ziare și reviste.  

În noiembrie 1941, Hemingway primește numele de cod „Argo” și se întâlnește în cel puțin patru ocazii cu ofițerii KGB. În ciuda acestor întâlniri și a promisiunilor de colaborare din 1941, Hemingway nu livrase nimic până în 1948. Ținând cont de aceste aspecte, în 1949, jurnalistul a fost menționat pe o listă cu agenții cu care nu s-a reînnoit contactul. În 1950, Centrul de la Moscova presa stația KGB să reînnoiască relațiile cu agenții sau sursele dezactivate sau abandonate, una dintre acestea fiind Hemingway.

În august, stației KGB din Washington i se comunica: „Vă reamintim că Argo a fost recrutat din motive ideologice în 1941, însă a fost puțin verificat în munca operativă”.

În octombrie însă, stația din New York raporta că, deși Hemingway continua să mențină legături cu Joseph North, un oficial CPUSA, „…acesta a atacat Uniunea Sovietică în articolele și pamfletele sale”. După acest episod, nu a mai apărut nimic despre Hemingway.

La începutul anilor ’50, aproape toate sursele KGB, inclusiv jurnaliști, au dispărut. Câțiva au fost dezvăluiți de dezertori sovietici sau supravegheați de către FBI. Alții au întrerupt contactul cu serviciile sovietice, iar alții au părăsit SUA. 

(...)

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 291 al revistei „Historia” (revista:291), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO. Getty Images, Wikimedia Commons