Spada din cetatea de pe Măgura Codlei. Moştenirea cavalerilor teutoni din Transilvania?
În patrimoniul Muzeului Județean de Istorie Brașov, cu locul de descoperire la Codlea, se află și o spadă de fier fragmentară, datată din secolul al XIII-lea, care are aplicată în zona mediană a lamei blazonul sau marca de meșter. Acest detaliu are forma unui scut care încadrează o inimă și o cruce. Să fie acest semn mesajul peste secole al cavalerilor teutoni?
În armata cruciată, nucleul principal îl constituiau cavalerii. Echiparea lor nu era prevăzută uniform pentru toți. Armamentul pe care îl pretindea cavalerului, în 1181, regele Henric II al Angliei era o armură, un coif, un scut şi o lance. În secolul al XIII-lea crește atât numărul armelor (spadă, ghioagă, pumnal), cât şi cel al pieselor care formau armura (jambiere şi încălțăminte de fier, mantia purtată peste armură, piese metalice de protecție a cefei şi a umerilor). Un impuls pe linia răspândirii spadei cavalerești occidentale în Transilvania vine odată cu secolul al XII-lea, prin colonizarea germană în părțile de sud-est ale acestui teritoriu. La fel ca în domeniul agriculturii, meșteșugurilor şi arhitecturii, coloniștii vor promova în noua patrie aceleași tradiții militare ca în zonele de origine şi este foarte probabil ca cel puțin nobilii, „greavii”, să fi venit aici cu armamentul propriu.
Cavalerii teutoni și armamentul transilvan
Doar un secol mai târziu, avem deja dovada arheologică a făuririi unor astfel de arme de către fierarii sași, respectând cu totul formele din spațiul apusean. În aceeași perioadă, un rol de seamă în alinierea armamentului transilvan la ultimele cerințe ale artei militare îl vor fi avut cavalerii teutoni, militari de profesie, care, în ciuda scurtei lor șederi în Ţara Bârsei, aveau această capacitate.
În urma cercetărilor sistematice întreprinse în cetatea de pe Măgura Codlei, în context arheologic de secol al XIII-lea, a fost descoperită o spadă medievală (nr. inv. 958 IM), ce a intrat în colecția muzeului brașovean sub numărul de inventar 1081. Deși aflată într-o stare de conservare precară, spada s-a păstrat întreagă, măsurând în prezent 1118 mm. Lama este lungă de 972 mm şi lată de 51 mm pe 3/4 din lungime, după care se îngustează uniform şi destul de puțin la 40 mm în apropierea vârfului probabil rotunjit.
Prin aceste caracteristici, lama are aspect masiv, cu tăișuri paralele pe cea mai mare parte a lungimii şi doar spre vârf ușor convergente. Șențuirile mediane sunt vizibile pe porțiunea în care tăișurile sunt paralele, fiind puțin profunde şi măsurând în lățime 10 mm la gardă şi 8 mm la extremitatea dinspre vârf. Aceste şenţuiri se prelungesc cu 25 mm pe mâner. Tija mânerului se încadrează, cu cei 142 mm, în dimensiunea pentru o mână şi jumătate, dar în varianta cea mai mică a acestor mânere. Nu excludem deci posibilitatea mânuirii armei cu o singură mână, mai ales dacă socotim şi eventuala folosire a mănușilor de luptă din zale.
Garda foarte lungă măsoară 228 mm şi prezintă un profil rectangular de 10/10 mm în porțiunea centrală, de fixare pe gardă şi mâner. Spre extremități, colțurile se rotunjesc şi se îngustează până la un profil circular cu diametrul de 7 mm. Butonul mânerului este semilenticular, având partea de jos, dinspre mâner, mai bombată, în timp ce partea de sus este aproape dreaptă şi prevăzută cu o nervură mediană. Înălțimea butonului este de 32 mm, lățimea de 76 mm, iar grosimea de 62 mm. Astfel conceput, butonul este destul de uşor pentru lama pe care a fost montat şi, ca atare, nu reușește să aducă centrul de greutate al armei spre mâner, ci îl plasează pe lamă, la 230 mm de gardă, deci aproximativ la jumătatea distanței dintre centrul lamei şi mâner.
Prin această echilibrare, arma dobândește funcționalitatea unei spade grele, pentru lovit cu o mână sau o mână şi jumătate. Această categorie este ultima variantă medievală a spadelor pentru lovit. Prin urmare, între aceste spade şi cele pentru lovit şi împuns se poate observa un paralelism cronologic.
O spadă asemănătoare, descoperită în apropiere de Sânpetru
De remarcat este faptul că cele mai clare corespondențe tipologice ale acestei piese le întâlnim în Transilvania la o piesă aproape identică, descoperită ocazional în apropiere de Sânpetru (Brașov), piesă de patrimoniu aflată tot în colecţia Muzeului Județean de Istorie Brașov (inv. nr. 1638).
De fapt, acest tip de spadă şi-a găsit în Transilvania secolului al XIII-lea o răspândire mai mare decât în alte zone ale continentului. Cum cele mai clare paralele tipologice din afara acestui spațiu le întâlnim în Germania de nord-vest, iar piesele descoperite în Transilvania provin în totalitate din partea de sud-est a acestei provincii, din Scaunul Sibiului şi Țara Bârsei, înclinăm spre atribuirea acestor spade populației germane colonizate aici sub egida regalității arpadiene şi a cavalerilor teutoni între sfârșitul secolului al XII-lea și mijlocul secolului al XIII-lea.
Muzeul Județean de Istorie Brașov
Muzeul Județean de Istorie Brașov este între cele mai importante instituții culturale publice ale județului Brașov, fiind liderul muzeelor locale după criteriul numărului total anual de vizitatori, inclusiv categoria de beneficiari tineri și elevi. Deține cel mai mare patrimoniu istoric mobil al județului (163.711 piese), acoperind toate epocile istorice, din preistorie până în perioada contemporană. Muzeul organizează diverse evenimente culturale (expoziții, conferințe, festivaluri etc.), în parteneriat cu instituții și organizații publice sau private.
Pe 11 iunie 1990, Muzeul Județean Brașov (înființat în 1950) a fost împărțit în Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie și Muzeul de Artă. Începând din 2015, Muzeul de Istorie a primit denumirea „Muzeul Județean de Istorie”. Activitatea muzeului se desfășoară în mai multe monumente istorice clasa A: Casa Sfatului (Piața Sfatului nr. 30), Bastionul Țesătorilor (strada G. Coșbuc nr. 9) și Bastionul Graft (Aleea După Ziduri).