Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolică a acestei religii, ce a devenit din nou relevantă, și ipoteza pătrunderii târzii (sec. III-IV) a creștinismului în Dobrogea, susținută și în prezent de majoritatea comunității științifice.
Un istoric trebuie să își păstreze obiectivitatea pe cât posibil atunci când vorbește despre Sfântul Apostol Andrei și Dobrogea, cele două elemente devenind aproape total combinate în mentalul românesc și mai ales în cercurile cele mai religioase și tradiționale.
Pe de o parte, se află grupul celor care susțin activitatea Apostolului la noi, în frunte cu ÎPS Teodosie, „smerit urmaș al Sf. Andrei” (așa cum apărea scris în cuvântul pastoral cu ocazia Paștelui din 2020), iar pe de cealaltă, o mare parte dintre intelectualii universitari, care subliniază faptul că ipotezei apostolice îi lipseşte până în acest moment orice mărturie/dovadă arheologică concludentă. Subiectul a fost politizat foarte mult, iar acest lucru e vizibil mai ales în ultima perioadă, când problematica unei viitoare Mitropolii a Dobrogei, de sine stătătoare, a fost repusă pe tapet și așteaptă pronunțarea din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Puncte de plecare
Un lucru nu poate fi însă negat: Dobrogea a fost reședința, în Antichitatea târzie și în Evul Mediu timpuriu, a celei mai vechi mitropolii de pe actualul teritoriu al României, cu sediul la Tomis și care purta numele provinciei de aici – Scythia Minor –, extinzându-și autoritatea şi dincolo de limitele istro-pontice, cuprinzând cu timpul teritorii mai îndepărtate, precum Chersonesul pontic (în actuala Crimeea) și chiar tot litoralul Mării Negre până spre Souzopol. Subiectul a fost deja discutat pe larg în mai multe cărți de specialitate, dintre care o atenție excepțională o merită lucrarea Organizare Bisericească în Scythia și Moesia Secunda între secolele IV și VII, realizată de către părintele dr. Ionuț Holubeanu.
De asemenea, nu poate fi negat nici faptul că pământul Dobrogei a adăpostit mai mulți martiri din primele secole ale trăirii creștine, dintre care cel mai mult se remarcă cei de la Niculițel (Zotic, Atal, Camasie și Filip) și Epictet și Astion, doi diaconi și medici martirizați la Halmyris, și că teritoriul a fost străbătut indubitabil atât de Sfântul Casian, cât și de către Dionisie Exiguul.
Alături de mărturia monastică a audienilor, un grup de eretici exilați aici în secolul IV și care au avut mai apoi un rol enorm în creștinarea goților, vechea Scythia Minor devine un teritoriu de o trăire mistică extraordinară chiar și înainte de oficializarea creștinismului în Imperiul Roman, dar și după, prin ierarhii săi, care au avut o poziție importantă, participând activ la Sinoadele Ecumenice. O arhiepiscopie autonomă devenită apoi mitropolie a funcționat aici timp de unsprezece secole, iar această tradiție a fost întreruptă doar de extinderea otomană în zonă, la sfârșitul epocii medievale.
Viaţa paleoeclesiilor din Scythia Minor – mărturii arheologice
Cele dintâi mărturii lăsate de primele comunități creștine din Scythia Minor ne vin de la sfârșitul secolului II-începutul secolului III: opaițe neinteresante la prima vedere, dar care surprind specialistul prin simbolurile paleocreștine (cruci, porumbei, delfini) cu care sunt decorate și care trimit către simbolistica Sfintei Treimi.
Alte descoperiri din a doua parte a secolului trecut din necropolele tomitane, histriene și orgamice trimit, de asemenea, către un creștinism timpuriu cu puternice sentimente populare, îmbinarea dintre trecutul politeist roman și creștinism, așa cum bine descrie istoricul și preotul dr. Sebastian Diacu în lucrarea sa privind necropolele din Sciția Minor între secolele IV-VI.
În lucrarea sa dedicată monumentelor din Tomis, arheologul Vasile Canarache remarcă, de asemenea, valoarea imensă pe care sanctuarele funerare paleocreștine din această cetate o au în contextul balcanic. Inscripții latine descoperite în necropolele paleocreștine tomitane vorbesc în mod surprinzător despre plaiul mitic al Câmpiilor Elysee, în timp ce altele, descoperite în raza castrului roman de la Ulmetum, actuala comună Pantelimon din judeţul Constanța, vorbesc despre transfigurarea sufletelor în stele după moarte, concepte preluate din credințele păgâne.
Limitele mitropoliei Scythia Minor între secolele IV-VI, propuse de pr. Ionuţ Hulubeanu în lucrarea sa
Descoperirile privind primele secole creștine din Dobrogea includ provincia antică Scythia Minor în mediul mai larg al Peninsulei Balcanice, dominată în această perioadă de către vastul Imperiu Roman. Creștinismul s-a extins aici de-a lungul arterelor comerciale, la început în marile orașe, Tomis, Histria, Capidava, și, în plus, printre soldați, aceștia fiind conglomerați din toate provinciile imperiale, inclusiv din Orient, unde religia creștină a fost îmbrățișată foarte timpuriu și unde trăirea spirituală era cu siguranță una mai profundă.
Provinciile balcanice au fost în egală măsură supuse unui val anti-creștin extraordinar de profund, începând cu Diocleţian, dar continuând și sub Licinius, care, în cele din urmă, a fost înfrânt de către Constantin. Martiriile reflectă această trăsătură a creștinismului dobrogean: Zotic, Atal, Camasie și Filip erau soldați, iar Epictet și Astion erau diaconi și vindecători itineranți, misionari.
Sfântul Apostol Andrei, între sciții dobrogeni
Prezența Sfântului Andrei este atestată atât prin intermediul mențiunilor autorilor antici, precum Origen și Eusebius din Cezareea, de menționarea traseului apostolului dinspre Bitinia spre Sciția în Sinaxarul Constantinopolitan, dar și de argumentul etnografic. În tradiția populară, trecerea Sfântului Apostol a fost evocată în mai multe creații – balade și colinde, care se păstrează până în prezent. Balada „Peștera Sfântului Andrei” și „Balada Sfântului Andrei” trimit către trecerea prin aceste părți a sfântului și au circulat timp de veacuri în zona dobrogeană și basarabeană.
O veche povestire populară creștină susține, de asemenea, că în apropierea comunei Ion Corvin, Apostolul Andrei s-a odihnit pentru un timp, alături de ucenicii săi, într-o pădure, unde a folosit două peșteri ca adăpost și lăcașuri de slujire. În secolul XX, una dintre peșteri ar fi fost identificată și este astăzi punct de pelerinaj foarte popular printre ortodocșii români. Aceasta prezintă un interes arheologic, ea putând să fi servit într-adevăr unei capele funerare, dar în perioada romano-bizantină (secolele V-VI), 400 de ani după presupusa activitate apostolică.
Porumbeii, reprezentaţi pe pereţii Mormântului Pictat din Tomis (foto: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța)
Cu toate acestea, cercetările nu au fost unele sistematice, mai ales dacă luăm în calcul că Peștera Sfântului Apostol Andrei se află într-un context mai larg, alături de alte peșteri care au servit ca adăpost unei comunități monahale a cărei vechime în timp nu a fost stabilită și care se întind pe raza dintre satele Rariștea și Ion Corvin.
Acestea sunt mărturii ale vechimii tradiției prezenței Sfântului Apostol Andrei printre „sciții” din Dobrogea. Recent, activității apostolice andreiene i s-a alăturat în literatura teologică și cea a Sfântului Apostol Filip, care este într-adevăr susținută de un sinaxar gotic de secol III și de două martirologii mult mai târzii, de secol IX.
A fost Sfântul Apostol Andrei la Tomis?
Nu se poate răspunde în mod concret dacă activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei printre sciți a avut într-adevăr loc. Așa cum am menţionat deja, știm că religia creștină s-a răspândit încă dinainte de Edictul de la Milan (anul 313) printre locuitorii Scythiei Minor, deși vechimea acestuia aici este una contestată. Creștinismul dobrogean era unul destul de popular – și descoperirile arheologice din primele secole creștine atestă acest lucru, el diluându-se în majoritatea politeistă care își exersa influența prin intermediul miturilor și al tradițiilor. Adăugând acestui fapt și realitatea persecuțiilor anti-creștine ce au dominat în special partea orientală a Imperiului Roman, și în mod particular spațiul balcanic, putem spune că nu e de mirare că mărturiile vieții materiale a paleoeclesiilor dinainte de legalizarea creștinismului sunt rare și dispersate.
Răspândirea rapidă a construcțiilor bazilicale în Tomis, Histria și Orgame (Argamum) în secolele IV-V dovedesc, de asemenea, că această formă legală a creștinismului s-a construit pe o bază puternică, conferită de veacurile în care acesta a fost prezent într-o manieră ocultă și ascunsă. Așezămintele monahale rupestre care s-au dezvoltat în Dobrogea (Dumbrăveni, Ion Corvin, Basarabi) și în părțile înconjurătoare (Munții Buzăului, Cadrilater) dovedesc un puternic caracter mistic, împărtășit de experiența paleocreștină pe întreg cuprinsul Peninsulei Balcanice, apărut ca urmare a nevoii de protejare împotriva cenzurii și a persecuției imperiale.
Mai mult, arheologii care au tratat problema activității misionare a Sfântului Apostol Andrei au neglijat până nu demult, în mod involuntar, mărturia oferită de tradiția orală răspândită atât în spațiul Dobrogei, dar și al Cadrilaterului și Bugeacului. Tradiția activității apostolice andreiene, spre deosebire de cea a Sfântului Apostol Filip, care, într-adevăr, a fost una ulterioară, este de o vechime extraordinară, fiind surprinsă de doi Sfinți Părinți ai Bisericii, Origen și Eusebius.
Se resimte nevoia unei analize mai profunde a acestei problematici de către istorici în viitor. Din păcate, puține dintre așezămintele rupestre au fost explorate, iar posibilitățile unor viitoare descoperiri arheologice – care să confirme sau să infirme într-o manieră absolută ipoteza apostolică – rămân deschise.