Seducătoarele „metrese“ de la Sexy Club, primul bar de noapte din Capitală
Mii de fete s-au dezbrăcat pentru clienţii cu dare de mână în localul din Bulevardul 13 Septembrie, deschis la 1 februarie 1992. În anii de glorie ai clubului, tinerele se mândreau cu „podoabele“ lor, iar până în 1996 clubul a fost în topul celor mai vizitate. Afacerea, condusă de Costel Constantin, fost barman, a început cu opt fete, iar de-a lungul existenţei prin local au trecut 5.000 de tinere.
Primul club de striptis din România, şi chiar din Europa de Est, după cum se lăuda în presă fostul patron, a atras milionarii emanaţi ai Revoluţiei:Irinel Columbeanu, Viorel Cataramă, Dan Iosif sau Miron Cozma.
Toate frumuseţile clubului excelau la câte un capitol:unele dansau, altele cântau şi făceau striptis în acelaşi timp, şi chiar serveau dezbrăcate. Picoliţele erau selecţionate în funcţie de mărimea sânilor. Câştigurile cele mai mari le reveneau din consumaţia clienţiilor, dar mai ales din hârtiile îndesate în bikini. Business-ul cu fantezii a prosperat câţiva ani, iar în 1998, Costel Constantin a vrut să renască clubul printr-un show porno live, ceva nou în România acelor ani. Scandalul care s-a iscat i-a închis afacerea. Sânii cei mai mari din sectorul 5
În anul lansării clubului, „Evenimentul zilei“, condus la acea vreme de Ion Cristoiu, avea rezervată permanent o rubrică despre seducătoarele de la Sexy Club, o politică editorială care a precedat „Fata de la pagina...“. Mai târziu, publicaţia a fost partener oficial la „Topul stripteuzelor“ şi la „Campionatul naţional de striptis“.
„Nimeni nu are sâni atât de mari ca noi“, spuneau câteva chelneriţe de la Sexy Club. Personajele erau Emilia Vasile (22 de ani), Simona Cristea (19 ani) şi Aurora Badiu (23 de ani). Fetele erau picoliţe şi se lăudau că au sânii cei mai mari din sectorul 5. „Sfidez pe orice femeie care se laudă că-i are mai mari“, declara Emilia. „Sânii constituie punctul meu forte în relaţiile cu sexul opus. Bărbaţii trebuie să simtă ţâţele, nu să le caute cu lupa“, era convingerea Aurorei.Bărbatul trebuie să fie boxer„Divele“ de la Sexy Club erau prezentate în presă cu toate calităţile şi aspiraţiile lor, iar de atunci nu s-a schimbat nimic. Dansatoarea Ramona Dumitrache, 17 ani, era mare amatoare de pescuit şi de striptis. O spune şi fotografia. Pe numele ei de scenă, Alice, fata avea preferinţe bine conturate:„bărbatul ideal trebuie să fie viril, frumos, brunet, înţelegător şi boxer”.
Emanuelle Foto:arhiva EVZ
Prima femeie din România care a făcut striptis în timp ce cânta a fost o tânără Emanuelle. Ea a reuşit să se angajeze imediat, datorită ideii ei fantastice:să cânte în timp ce se dezgoleşte. În prezentarea show-ului ei se specifica faptul că melodia aleasă va fi „Strangers in the night”, iar artista nu va renunţa la microfon pe tot parcursul recitalului.
Se dezbrăca pentru a scăpa de angoase şi de prejudecăţi. Emanuelle recunoştea că se iubeşte mult pe sine, dar nu-i uită pe oameni. „Goală, mă simt mult mai puternică”, este convingerea tinerei.
De asemenea, Daniela Roşu, Danielle de la Sexy Club, era regina dansatoarelor şi veterana echipei. Tânăra vroia să revoluţioneze domeniul prin show-uri din ce în ce mai sofisticate. La 22 noiembrie 2005, stabilimentul de pe 13 Septembrie s-a închis definitiv.