Securitatea lui Ceaușescu, îngrijorată de potențiala căsătorie a prințului Charles cu una dintre fiicele Regelui Mihai
În anul 1973, Securitatea era îngrijorată prințul Charles, moștenitor tronului britanic, s-ar putea căsători cu una dintre fiicele lui regelui Mihai.
„Potrivit unor date recente, una dintre fiicele lui Mihai de Hohenzollern, Elena (foto sus - n.r.), se va căsători cu Charles, prințul moștenitor al Angliei, logodna urmând să aibă loc în cursul acestui an. Regina Elisabeta a II-a a Angliei și prințul Philip și-ar fi dat consimțământul în acest sens, iar după toate probabilitățile, venirea la tronul Marii Britanii a prințului Charles ar urma să aibă loc în anul 1977”, se arată în dosarul de urmărire informativă a Regelui Mihai, publicat de CNSAS.
Căpitanul de Securitate Bădică Vasile era însărcinat ca, până la 30 aprilie 1973, „prin lectoratul «Corabia»” [termeni codificați: ambasada din Anglia – n.r.], să ia „măsuri pentru cunoașterea evoluției proiectului de căsătorie al fiicei lui Mihai cu prințul moștenitor al Angliei, folosind sursele «Richard», «Petrescu» și altele”.
Știm astăzi că Elena nu s-a căsătorit cu Charles, ci cu un alt cetățean englez – o notă din 1987 le prezintă pe scurt pe cele cinci fete ale Regelui Mihai. Și un detaliu interesant, principele Nicolae (foto jos, alături de mama lui) apare în nota informativă din aprilie 1987:
„Helene (principesa Elena - n.r.) s-a căsătorit în 1983 cu profesorul Robin Medforth-Mills, de la Universitatea din Durham (Anglia). Au un fiu, Nicolas, născut în 1984 (în realitate, 1985 - n.r.). Helene și soțul ei au trăit inițial în Africa (Sudan) de unde au plecat recent pentru a se stabili în Anglia”.
În afară de Nicolae, cuplul Elena și Robin Medforth-Mills a mai avut o fiică. Elisabeta Karina de Roumanie (n. 4 ianuarie 1989). Principesa Elena a divorțat de primul soț, în 1991, și s-a recăsătorit în 1998 cu Alexander Phillips Nixon.
Securitatea făcea presiuni ca Principesa Margareta să nu fie angajată de Organizația Mondială a Sănătății
Între acțiunile de supraveghere și intimidare a membrilor Familiei Regale, un episod o privește pe Principesa Margareta, fiica cea mare a Regelui Mihai. Astfel, în februarie 1987, un ofițer al rezidenței CIE din Geneva a avut o discuție cu un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), pentru verificarea informației privind calitatea principesei de angajat al O.M.S.
Informația nu se confirma, dar oficialul O.M.S. era avertizat de ofițerul de acoperire român că orice posibilă angajare a vreunui membru al Familiei Regale în cadrul instituției va fi percepută ca un act ostil la adresa regimului de la București. Documentele dovedesc și că nivelul de penetrare al O.M.S. de către Securitate era destul de adânc, mergând până la șeful de cabinet al directorului acestei instituții. Cităm din documentul semnat de un anume Lucian, de la Geneva, în setul de acțiuni privindu-l pe „Străinul” (nume de cod primit de Regele Mihai în notele Securității, alături de „Leon” și „Rex”):
„La 19.02 a.c., am avut o sesiune cu Robert Louis Munteanu care mi-a precizat următoarele: -de când el ocupă actuala funcție în O.M.S. nu cunoaște ca Margareta să fi fost angajată la această uniune, permanent sau cu o consultanță. Din câte cunoaște el, Margareta s-ar afla la Roma, unde ar activa ca expert la F.A.O. (...) – împreună am consolidat (termen codificat pentru «verificat» – n.r.) cu R.L. Munteanu fișele de salariați ai O.M.S. /permanenți, temporari, consultanți, experți pe lista de rezervă și nu apare/repet nu apare/niciun membru al familiei «Străinul». (...) am precizat clar lui Munteanu că partea ceahlăiană [termen codificat pentru «partea românească» – n.r.] va interpreta eventuala angajare, fie și temporară, a vreunui reprezentant din familia «Străinul» ca un gest politic neamical din partea uniunii la adresa ceahlău [România – n.r.], ceea ce va avea consecințe și asupra bunelor corespondențe cu uniunea, care există în prezent”.