Secrete scandaloase ale vechiului Hollywood

Sex, intrigi politice, prostituţie, drame şi scandaluri subterane. Toate sunt ingrediente pe care s-a ridicat Cetatea Filmului, iar acestea sunt doar câteva dintre poveştile picante, dezvăluite în ediţia de colecţie marca OK!, „Legendele Hollywoodului”.

Lui Marlon Brando îi plăceau bărbaţii…

„Homosexualitatea e atât de la modă, încât nu mai e subiect de ştire. Ca mulţi bărbaţi, şi eu am avut experienţe homo­sexuale şi nu mi-e ruşine cu asta”, a declarat, la un moment dat, Brando. De altfel, prin culisele Hollywoodului, a circulat o vreme o fotografie (ajunsă finalmente şi pe Internet):un cadru apropiat al lui Marlon, cu buzele în jurul unui membru erect. O ima­gine considerată o făcătură, dar se zvoneşte că Marlon însuşi i-ar fi recunoscut veridicitatea unor prieteni, spunând:„Poza a fost făcută ca o glumă la o petrecere. Nu trebuie luată în serios“. Organul sexual i-ar fi aparţinut lui Wally Cox, un prieten bun de-al lui Brando, cu care a şi împărţit, la începutul carierei, un apartament în New York.

Care este adevărul despre moartea lui Marilyn Monroe?A fost omorâtă? Numeroase teorii ale conspiraţiei i-au implicat în moartea celei mai iubite stele de cinema pe fraţii Kennedy, FBI-ul sau Mafia. Într-un manuscris nepublicat, „Marilyn, the Kennedys and Me”, detectivul Fred Ostash – care susţine că a plasat microfoane în casa cumnatului preşedintelui american JFK, Peter Lawford – dezvăluie că, după o ceartă violentă în locuinţa celui de mai sus, Bobby Kennedy ar fi sufocat-o cu o pernă, după ce Monroe a ameninţat că face publică relaţia lor.

Marlene Dietrich a vrut să-l omoare pe Hitler!

Diva visa că poate împleti ca nimeni altcineva sexul cu politica. Şi a mers până într-acolo încât să viseze că ea ar fi putut să-l asasineze pe Hitler. Cu un plan conform căruia ar fi acceptat să facă un singur film în Germania, cu condiţia de-a fi lăsată o noapte cu Fuhrerul. „Aş putea să mă prefac că-i destăinui ce simt pentru el, spunându-i că sunt nebuneşte îndrăgostită de el. Am auzit că Hitler mă place şi sunt convinsă că va accepta întrevederea”, i-a explicat Dietrich lui Douglas Fairbanks Jr., unul dintre iubiţii ei – potrivit mărturisirilor acestuia. Marlene se gândea că va lua la ea doar un ac de păr otrăvit ca armă a crimei. Simple fabulaţii ale unei dive care voia să-şi măsoare forţa sex-appealului?

Citește continuarea aici

Mai multe