Scrisorile lui Van Gogh către fratele său
Volumul „Dragă Theo“ reprezintă o selecţie de 415 scrisori şi fragmente de scrisori din corespondenţa mult mai amplă a lui Vincent van Gogh (1853–1890) cu fratele său mai mic Theo (1857–1891) şi acoperă un răstimp de 18 ani, din august 1872 până în iulie 1890, când pictorul s-a sinucis. Cartea a apărut la Editura Art şi face parte din colecţia „Ocheanul întors“.
„Dragă Theo“ a fost publicată în 2008 de Editura Art şi reeditată în 2012. Selecţia, traducerea şi notele îi aparţin Constanţei Tănase. În alcătuirea acestei antologii, s-a ţinut seama, pe de o parte, de drumul anevoios pe care l-a parcurs pictorul, iar pe de altă parte, de avatarurile existenţei omului Van Gogh.
Pentru realizarea ei au fost consultate lucrările:„Briefe an seinen Bruder“, scrisorile către fratele său Theo, reunite şi prefaţate de soţia acestuia, Johanna van Gogh-Bonger (ediţia germană a lui Paul Cassirer, 1914), „The Complete Letters of Vincent van Gogh“ (Greenwich, Connecticut, 1958) şi „Correspondance complète de Vincent van Gogh“ (Gallimard/ Grasset, 1960).
Din scrisori, reiese că Theo a avut întotdeauna o încredere nezdruncinată în calităţile de pictor şi desenator ale fratelui său şi, cel puţin în ultimii zece ani de viaţă, în care Vincent s-a ocupat exclusiv de pictură, i-a trimis bani în mod constant. Toate cheltuielile artistului au fost suportate de Theo, care, între timp, aduna picturile şi desenele trimise de fratele său şi se străduia să i le vândă. Un singur tablou semnat de Vincent van Gogh a fost vândut în timpul vieţii artistului.
Dragă Theo, (...)
Continuă să faci plimbări cât mai dese, să iubeşti natura din toată inima, căci acesta e adevăratul mijloc de-a învăţa să înţelegi din ce în ce mai bine arta.(Londra, ianuarie 1874)
Dragă Theo, Vreau să-ţi scriu chiar în seara zilei pe care am petrecut-o împreună şi care s-a dus ca o părere. A fost o mare bucurie să te revăd şi să stau de vorbă cu tine. (...) După ce ne-am luat rămas-bun, m-am întors acasă pe jos, dar, în loc s-o iau pe drumul cel mai scurt, am pornit pe drumul de halaj. Se află pe-acolo şantiere la care îmi place să mă uit, mai ales seara, când sunt luminate;ne vorbesc în felul lor nouă, celor care, la urma urmei, suntem tot nişte muncitori în activitatea şi în mediul în care am fost rânduiţi.(Laeken, suburbie a Bruxelles-ului, 15 noiembrie 1878)
Dragă Theo, (...)
Pe de altă parte, dac-ai avut impresia c-am socotit, chiar şi numai pentru o clipă, c-ar fi util şi salutar să-ţi urmez întocmai sfaturile şi să devin litograf de antete pentru facturi sau de cărţi de vizită, sau contabil, sau ucenic dulgher, sau chiar, şi tot potrivit îndemnurilor tale, brutar – împreună cu alte nenumărate soluţii de acelaşi gen, remarcabil de disparate şi de greu de adus la îndeplinire, pe care mi le-ai prezentat atunci-, te-ai înşelat amarnic. Ai să-mi spui că sfaturile tale nu trebuie urmate întocmai, că mi le-ai dat deoarece ai crezut că mă complac în a face pe rentierul şi c-ai considerat că situaţia aceasta a durat destul. (...)
Foto: „Via roşie din Arles“ (noiembrie 1888), unicul tablou vândut de artist în timpul vieţii
Dragă Theo,
M-am întors, după cum ai aflat, poate, la Borinage;tata mă sfătuia să rămân mai curând în preajma Ettenului, dar am spus „nu“, şi cred c-am procedat cât se poate de bine. (...) Iar acum trebuie să te plictisesc cu unele lucruri abstracte, pe care aş dori din toată inima să le asculţi cu răbdare. În ceea ce mă priveşte, sunt un pătimaş, în stare şi înclinat să fac lucruri mai mult sau mai puţin nesăbuite, de care mi se mai întâmplă să mă mai şi căiesc într-o oarecare măsură. Mi se întâmplă adesea să vorbesc sau să acţionez puţin cam repede, când ar fi mult mai bine să aştept, să dau dovadă de mai multă răbdare.
(...) De asemenea, pentru a numi doar una dintre pasiuni, am o pasiune mai mult sau mai puţin irezistibilă pentru cărţi, şi simt tot timpul nevoia de-a mă instrui, de-a studia, dacă vrei, întocmai cum simt nevoia de-a mânca pâine. Tu poţi înţelege asta. Pe când mă aflam în alt mediu, înconjurat de tablouri şi de obiecte de artă, ştii prea bine ce pasiune violentă am avut pentru acel mediu, pasiune care mergea până la entuziasm. Şi nu mă căiesc de asta, şi acum, departe de ţară, mă cuprinde adesea dorul de ţara tablourilor.(Borinage, Iulie 1880)
Dragă Theo,
Sunt îndrăgostit nebuneşte de K. Când i-am declarat ce simt, mi-a răspuns că trecutul şi viitorul ei vor rămâne întotdeauna inseparabile, că nu va putea să-mi împărtăşească niciodată sentimentele. (Etten, 3 noiembrie 1881).
Dragă Theo,
Cine n-a învăţat să spună „ea şi nimeni alta“, oare ştie ce înseamnă dragostea?(...) Unii vor obiecta, poate:Dai dovadă de slăbiciune, de patimă, de lipsă de judecată, nici nu ştii ce e viaţa, atunci când spui:„ea şi nimeni alta“;lasă-ţi o portiţă de scăpare, nu-ţi uita interesul. Dar eu nici nu vreau s-aud de aşa ceva! (...) Aşa că sunt liniştit şi plin de încredere;o stare de spirit care îmi înrăureşte munca – am început să lucrez cu înverşunare, tocmai pentru că îmi dau seama că voi reuşi. Nu am pretenţia să devin un pictor nemaipomenit, însă unul „comun”, da, înţelegând prin asta că voi crea o operă sănătoasă şi rezonabilă, care-şi va avea raţiunea ei de-a fi şi care va sluji la ceva. Crezi că cine coboară în realitate se află pe un drum greşit? Eu nu cred asta.(Etten, 7 noiembrie 1881)
Dragă Theo, Sunt ispitit să fac o încercare, în scopul de-a lucra în alt mod. Cu alte cuvinte, să îndrăznesc şi să risc mai mult. Mă întreb, totuşi, dacă nu este absolut necesar să studiez şi mai profund fiinţa umană după model. Sau, de asemenea, un mijloc de-a capta lumina sau de-a o lăsa să intre în atelier după dorinţă. Am impresia c-ar trebui să vină dintr-o sursă plasată mai sus, şi că e prea abundentă. Până una, alta, am stăvilit-o uneori cu ajutorul unor cartoane, dar voi încerca să capăt de la proprietarul meu nişte jaluzele. (Haga, 8 februarie 1883) Dragă Theo, Când lucrez, am o încredere nemărginită în artă şi în propria reuşită, dar, de îndată ce mă simt istovit din punct de vedere fizic şi obligat să fac faţă atâtor greutăţi materiale, încrederea aceasta devine mai puţin intensă şi mă trezesc bântuit de îndoieli, pe care încerc să le birui, apucându-mă din nou de lucru. (...)
Editura Art, „Dragă Theo“, Vincent van Gogh
www.adevarul.ro