Scrisoarea lui Neacșu s-a întors la destinaţie

📁 Muzee
Autor: Nicolae Pepene

În 2022, după 106 ani, scrisoarea lui Neacșu s-a întors la Casa Sfatului, adică în locul unde a fost păstrată sute de ani, de la sosirea la destinație în iunie 1521 până în septembrie 1916. A fost pentru prima dată de la descoperirea sa, când scrisoarea lui Neacșu a fost prezentată public într-o expoziție muzeală și în afara cadrului profesional al Arhivelor.  

Cel mai vechi document în limba română a rămas în Casa Sfatului numai două săptămâni, din 9 mai până pe 23 mai 2022, când documentul istoric a fost readus în depozitul Serviciului Județean Brașov al Arhivelor Naționale. În schimb, expoziția dedicată bunului cultural cu valoare de tezaur național rămâne deschisă până la jumătatea anului 2023. 

Expoziția de la Casa Sfatului prezintă istoria celui mai vechi document în limba română, Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele primar al Brașovului, Johannes Benkner, din vremea lui Suleiman Magnificul până la I.V. Stalin!

Contextul în care a apărut scrisoarea

Astfel, expoziția este împărțită în mai multe secțiuni. Prima parte și cea mai importantă este despre contextul apariției scrisorii și înțelesul corespondenței secrete între primarul celui mai bogat oraș din Transilvania și unul dintre cei mai importanți negustori din Câmpulung.

Secțiunea „472” este dedicată Arhivei Primăriei Brașov și arhivistului Friederich Stenner care a realizat o colecție de opt volume „din diferite documente găsite în arhivă în pachete și cufere”, între care, sub numărul 472, se află și scrisoarea lui Neacșu.

,,Gâlceava înțelepților”

În secțiunea „Gâlceava înțelepților” este prezentată publicarea celui mai vechi document păstrat scris în limba română, în contextul rivalității între istoricii români de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. 

În secțiunea „1916” este prezentat momentul selectării și mutării mai multor mape de documente de la Brașov la București, pe fundalul prezenței Armatei Române la Brașov în septembrie 1916, și, apoi, după refugiul în Moldova, evacuarea la Moscova.

Secțiunea „1936” încheie „odiseea” scrisorii lui Neacșu în străinătate prin prezentarea momentului întoarcerii arhivei istorice de la Kremlin la Brașov, pe traseul Moscova – Odessa – Constanța – București, după stabilirea relațiilor diplomatice între România și Uniunea Sovietică în 1934.  

Pe lângă documentele de arhivă de importanță excepțională, expoziția de la Casa Sfatului mai cuprinde bunuri culturale, inclusiv de categorie „Tezaur”, din colecțiile Muzeului Județean de Istorie Brașov, și o piesă istorică remarcabilă adusă din Germania, de la Institutul Sașilor Transilvăneni din Gundelsheim, decorația lui Friederich Stenner primită de la Regele Carol I al României, de asemenea, expusă în premieră pentru publicul larg.

Textul a fost publicat în numărul 252 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 ianuarie - 14 februarie, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE BRAȘOV

Mai multe