Scriitorii Mihai Eminescu şi Regina Elisabeta - o relaţie glacială celebră: „Uiţi că vorbeşti cu regina României?“, „Da, dar nu cu regina poeziei!“

📁 Monarhia în România
Autor: Redacția

Scriitori contemporani, despărţiţi însă de o imensă prăpastie socială, Mihai Eminescuşi Regina Elisabeta a României au avut o relaţie glacială. În ciuda unei admiraţii sincere a reginei faţă de poet, Eminescu nu a vrut să frecventeze Curtea Regală, iar cei doi s-au întâlnit faţă în faţă doar de două ori.

Născută la 29 decembrie 1843, regina Elisabeta, care semna cu pseudonimul literar Carmen Sylva, a fost contemporană cu Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850. Mai mult, cei doi sunt născuţi sub aceeaşi zodie, Capricorn, şi s-au întreţinut la propriu din scris. Casa Regalăa României era una dintre cele mai sărace din Europa şi îşi completa veniturile inclusiv din drepturile de autor şi reclamele Elisabetei pentru maşini de scris, apărute în ziarele occidentale. Acestea sunt, însă, singurele similitudini dintre caracterele şi destinele celor doi celebri contemporani, despărţiţi de o imensă prăpastie socială. Un prim contact, de la distanţă, dintre Eminescuşi regină se produce în 1879, când poetul traduce o poezie publicată în Germania de Elisabeta, „traducere care a avut critici foarte proaste“, potrivit Corinei Dumitrache, muzeograf la Castelul Peleş.

În frac împrumutat la prima întâlnire cu regina

Urmează şi o o primă întâlnire, faţă în faţă, între cei doi, însă abia în 1882, pe 30 octombrie. În paralel cu preocupările de regină şi scriitoare, Elisabeta era şi o mare susţinătoare a artelor, salonul său fiind frecventat, printre alţii, de Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri şi George Enescu. Dar şi de Mite Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, doamnă de onoare a Elisabetei, scriitoare, dar şi una dintre femeile despre care s-a afirmat că au fost iubitele lui Eminescu şi muză a uneia dintre cele mai frumoase poezii, „Atât de fragedă...“ În salonul Elisabetei nu ajungea însăşi Eminescu, cunoscut publicist anti-dinastic, dar regina îi „forţează“ mâna după ce, în 1881, împreună cu Mite, traduce 21 de poezii ale poetulu işi insistă pe lângă Titu Maiorescu să-l invite pe Eminescu la curtea din Bucureşti. „Este prima întâlnire faţăîn faţădintre Eminescuşi regina Elisabeta. Poetul a venit îmbrăcat într-un frac împrumutatşi a fost tot timpul indispusşi taciturn, pe când Elisabeta, un suflet bunşi sensibil, s-a purtat foarte frumos cu elşi i-a complimentat versurile. În majoritatea timpului a vorbit Maiorescu, iar după întâlnire, Eminescu i-ar fi reproşat acestuia că«l-a dat în spectacol»“, spune Corina Dumitrache.

„Un zeu servit de o muritoare“

Eminescu a fost servit cu ceai, personal, de regină, pe care acesta l-a băut cu sete, iar mai târziu, sub influenţa întâlnirii, Elisabeta a notat căpoetul i-a lăsat impresia că felul în care a privit-o era cea „a unui zeu servit de o muritoare“. Mai mult, tot potrivit reginei, când i-a lăudat versurile, Eminescu a răspuns placid „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci“. Momentul culminat al întâlnirii şi care va influenţa definitiv relaţiile dintre cei doi scriitori, se produce în momentul în care Elisabeta i-a cerut o opinie despre una dintre poeziile sale, episod relatat de Delavrancea. Eminescu i-a răspuns reginei cu sinceritate „Majestate! În forma actuală cred că ar fi mai bine să nu fie publicată“. Obişnuită cu laudele, Elisabeta a fost destul de ofensată şi, potrivit unei relatări a lui Gheorghe Eminescu, nepotul poetului, aceasta i-ar fi spus „Uiţi că vorbeşti cu regina României?“, „Da, dar nu cu regina poeziei!“ „Nu sunt informaţii clare dacă aceste replici s-au rostit cu adevărat, fiind consemnate la nivel folcloric, însă este cert că Eminescu i-a spus reginei că respectiva poezie ar fi mai bine să nu fie publicată, cel puţin în respectiva formă. Delavrancea scrie totuşi că doar două persoane au avut curajul de a contesta opera reginei, Kogălniceanuşi Eminescu“, explică muzeograful de la Peleş. Este cert că, după această întâlnire în care Eminescu i-a făcut o impresie proastă, relaţiile dintre poet şi regină devin glaciale, iar în 1883, după apariţia„Luceafărului“, regina găseşte poemul „o proastă imitaţie a lui Alecsandri“.

Continuarea articolului pe:Adevărul.ro

Mai multe