Scriitoarele cu origini româneşti care au cucerit Parisul în secolele trecute

Elena Văcărescu, Martha Bibescu şi Anna de Noailles au fost femeile cu origini româneşti care au cucerit Franţa, în secolul trecut. Cele trei mari doamne au fost scriitoare, poete şi ambasadoare neoficiale ale ţării de origine. Au fost verişoare şi au ajuns în capitala Franţei în conjuncturi diferite. Au cunoscut succesul şi au scris istorie în literatura franceză. Meritele lor au fost recunoscute şi în ţară, fiind alese membre ale Academiei.Elena Văcărescu a publicat în limba franceză şase volume de versuri şi a fost o prezenţă activă şi apreciată în lumea culturală a Parisului. A scris proză, piese de teatru, poezii şi a făcut traduceri. Dincolo de activitatea literară remarcabilă, a fost un adevărat ambasador pentru România, militând pentru câştigarea Independenţei de stat şi pentru realizarea Marii Uniri din 1918. Calea Elenei Văcărescu către succesul parizian a fost presărată cu lacrimi. Lacrimile femeii alungată din ţară şi de lângă iubit. În spatele succesului marii doamne la Paris stă trista povestea de dragoste pe care aceasta a trăit-o cu principele Ferdinand.Amor interzis cu regele Ferdinand 

Într-o altă epocă, Elena Văcărescu ar fi putut fi soţia regelui Ferdinand şi regina României. Timpurile şi legile s-au opus însă iubirii dintre Ferdinand şi Elena. Primul s-a căsătorit aşa cum i-a dictat rangul, iar Elena a ajuns în exil rămânând pentru tot restul vieţii femeia unui singur bărbat.   Tânăra cultivată şi şcolită la Paris, locul în care a publicat în 1886 primul volum de poezii-”Chants d’Aurore”, pentru care primeşte un premiu din partea Academiei Franceze, era în 1888 domnişoara favorită de onoare a reginei Elisabeta, poeta Carmen Sylva. Regina Elisabeta a regăsit în Elena Văcărescu fiica pe care şi-o dorise. Singurul copil pe care îl avusese Elisabeta fusese o fiică, care murise la numai 4 ani. Elisabeta şi regele Carol nu au mai avut copii niciodată şi, în lipsa urmaşilor, se stabilise deja că viitorul rege va fi nepotul Ferdinand care fusese adus la curtea regală şi pregătit pentru a urca pe tron. Sub ochii reginei Elisabeta, între domnişoara sa de onoare preferată, Elena Văcărescu, şi principele Ferdinand s-a înfiripat o frumoasă prietenie. Elena Văcărescu a fost cea care l-a iniţiat pe principe în literatura românească şi i-a insuflat dragostea pentru poezie. Sub ochii reginei, prietenia celor doi s-a transformat în idilă. Viitorul rege al României, Ferdinand, „mic de statură, cu urechi clăpăuge, crăcănat şi foarte timid”, o cucereşte pe frumoasa Elena. Exil  

Când idila a ajuns la urechile lui Carol, regele n-a respins, iniţial, ideea unei căsătorii între cei doi. Avocatul apărării celor doi amorezi a fost regina Elisabeta care a încercat să-l convină pe rege că o căsătorie făcută între un Hohenzollern şi o româncă va lega şi mai strâns dinastia de poporul român. ”Rasa puţin degenerată a Hohenzollernilor, fiindcă e veche, regenerată cu un vlăstar dintr-o rasă mai tânără şi mai viguroasă va da urmaşi plini de viaţă dinastiei”, i-ar fi spus Elisabeta regelui Carol, după cum notează C. Baclabaşa.   Carol a fost ”ameninţat” de miniştrii că locul pe tron va fi luat de fratele lui, Wilhem, dacă Ferdinand îşi va uni destinul cu Elena Văcărescu. În aceste condiţii, Carol a făcut tot posibilul să-l împiedice pe Ferdinand să se însoare cu aleasa inimi.   ”Călăii”, aşa cum îi numea Elena Văcărescu pe miniştii care deliberau căsătoria regală, l-au pus pe Ferdinand să aleagă:tronul României sau Elena Văcărescu. Iar Ferdinand a ales să fie rege. Elena Văcărescu a plecat la Paris, după ce Ferdinand a ales tronul, în defavoarea iubirii lor. Nu există mărturii că între cei doi a existat o corespondenţă. Se ştie că s-au revăzut o singură dată, ani mai târziu, când Ferdinand era rege, în 1926. Aflat într-o vizită în Franţa, împreună cu soţia sa, regina Maria, Ferdinand a dorit să o vadă pe Elena Văcărescu, cea care i-ar fi putut fi regină. Întâlnirea a avut loc la hotelul Ritz din Paris. Un an mai târziu, în 1927, Ferdinand s-a stins din viaţă. Elena Văcărescu a rămas toată viaţa femeia principelui pe care l-a iubit în tinereţe.

Nu s-a căsătorit niciodată şi memoriile ei nu amintesc altă poveste de dragoste. Şi-a dedicat viaţa literaturii şi a fost un ambasador al poporului român. A rămas în Franţa până la finalul vieţii. Despre ţara care a adopat-o scria:„Pentru mine Franţa rămâne ţara care a primit solia mea românească, ţara care, înţelegându-mi misiunea, mi-a înlesnit-o cu o generozitate pe care renunţ să o descriu în culori ditirambice”. În 1919 a fost numită de către regele României  secretar general al Asociaţiei Române pe lângă Societatea Naţiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Câtă vreme a făcut parte din lumea literară pariziană a militat pentru valorile literare româneşti. Ea a fost cea care a tradus şi a publicat în revistele din Franţa poeziile lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga.  Prinţesa de la Mogoşoaia, amfitrioană a culturii

Scriitoare, om politic şi important diplomat, Martha Bibescu a fost una dintre cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene din perioada interbelică. A cucerit şi ea Parisul, pe care l-a ales ca loc de refugiu, după ce a fost exilată din patria mamă. Devenită prinţesă la 16 ani, în urma căsătoriei cu prinţul Bibescu, Martha a reprezentat în perioada interbelică una dintre cele mai interesante figuri feminine din protipendada bucureştiului.   Dincolo de agitata viaţă de familie, de căsnicia nefericită cu prinţul Bibescu şi de lungul şir de relaţii amoroase controversate, Martha Bibescu a fost o promotoare a culturii româneşti. Şi-a transformat palatul de la Mogoşoaia în cel mai frecventat loc al vremii. Prinţesa a reuşit să adune la Mogoşoaia toată protipendada interbelică într-un decor de vis. Aici se făcea marea politică a ţării, aici se comentau ultimele apariţii literare şi tot aici se prezentau ultimele opere.  Continuarea articolului pe Adevărul.ro