Scena politică la începuturile României Mari: „Jos ciocoii! Jos cu burghezia capitalistă!”
Viaţa politică românească a continuat să fie una tensionată. Este vorba mai ales de tulburările create de contextul internaţional, pe fondul pericolului răspândirii comunismului la începutul anilor ’20 într-o mare parte dintre statele europene.
Exportul revoluţiei din Rusia avea să fie urmat de instaurarea regimului comunist al lui Béla Kun în Ungaria la începutul anului 1919, a Republicii Bavareze la data de 6 aprilie 1919, în timp ce agitaţiile bolșevice își făceau simţită prezenţa și pe teritoriul Austriei. Două elemente au oprit însă, la momentul respectiv, extinderea acestui flagel în spaţiul românesc. Un prim element este reprezentat de demersurile privind elaborarea reformelor agrară și electorală pentru majoritatea populaţiei care era formată din ţărani. Un al doilea element a fost marcat de existenţa unei categorii muncitorești de o mărime redusă, aceasta fiind prezentă doar la nivelul marilor orașe. Or, este bine-cunoscut faptul că ideile revoluţiei bolșevice erau îmbrăţișate, în special, de această categorie socială, sătulă de absenţa condiţiilor de muncă din fabrici. Cu toate acestea, nici România nu a fost lipsită întru totul de proteste ale proletariatului.
Reforma electorală realizată la sfârșitul războiului a adus noi categorii de votanţi, determinând apropierea ţăranilor-soldaţi de „partide și de oameni noi“. În cazul partidelor politice, putem observa falimentul conservatorismului, precum și al sistemului „rotativei guvernamentale“ introdus încă din timpul lui Carol I. Dificultăţile populaţiei din timpul războiului au fost atribuite politicienilor aflaţi la putere în acea perioadă. Astfel, pe fondul neîncrederii în clasa politică prezentă în perioada războiului, alegătorii s-au orientat către noi figuri. O personalitate populară pe plan politic în această perioadă este reprezentată de generalul Averescu, erou de război, acesta bucurându-se iniţial de o foarte mare susţinere.
Un alt partid ce sprijinea ţărănimea era Partidul Ţărănesc. Înfiinţat din iniţiativa unui grup de învăţători, avându-l în frunte pe Ion Mihalache, partidul milita pentru o reformă agrară radicală, desfiinţarea jandarmeriei și realizarea unor reforme pentru muncitori. În contextul politic de la acea vreme trebuie avute în vedere și partidele politice venite din noile provincii: Partidul Naţional Român din Transilvania, Partidul Democrat al Unirii din Moldova, Partidul Ţărănesc din Basarabia. Între timp, minorităţile naţionale s-au organizat, creânduși treptat formaţiuni politice care să le reprezinte interesele proprii.
Pericolul bolșevic
Partidul Socialist, încurajat de mișcările radicale din exterior, se manifesta adeseori împotriva monarhiei și pentru un regim republican. Instituţiile Ministerului de Interne semnalau că, în adunările zilnice ale Partidului Socialist din București, era criticată dinastia, în timp ce mulţimea aplauda și avea scandări pro-republicane.
Iată ce relata în memoriile sale omul politic Vasile Th. Cancicov încă din data de 13 decembrie 1918, referitor la agitaţiile socialiste: „Trecând astăzi spre casă pe la ora 1 pe Calea Victoriei, am văzut Ministerul de Industrie - Casa Vernescu - complet înconjurat, curte și stradă, de o imensă mulţime turbulentă. Erau greviștii Capitalei. Nici urmă de autoritate. Pe poarta mare a intrării era înfipt un imens steag roșu. Pe ușa de la intrare în Minister era fixată o placardă de câţiva metri lungime, tot de pânză roșie, pe care stă scris cu litere de o palmă: «Trăiască republica socialistă! ». Pe zidurile clădirii și pe tot lungul grilajului de fier erau înfipte alte placarde roșii, toate purtând revendicările bolșevicilor de la Petrograd și Moscova. (...) Jos ciocoii! Jos cu burghezia capitalistă! Jos Regele! Trăiască comunismul internaţional! Acestea sunt zbierăturile ce le aud în urma mea“.
În anul următor, la manifestaţiile socialiste de 1 mai 1919, au fost formulate critici aspre asupra regelui, cerându-se din nou abolirea monarhiei și proclamarea republicii. Aceste condiţii l-au determinat pe rege să se bazeze în continuare pe personalitatea lui Ion I.C. Brătianu, cel aflat în fruntea ţării în momentele dificile ale retragerii în Moldova. Nemulţumit însă de rezultatul tratatelor aflate în desfășurare la Paris, omul politic avea să își dea demisia în luna septembrie a anului 1919. Următorul guvern a fost condus de generalul Arthur Văitoianu și avea misiunea de a organiza noi alegeri parlamentare. Acesta a menţinut o parte dintre oamenii liberali, stârnind nemulţumirile Ligii Poporului, Partidului Conservator-Democrat și Partidului Socialist. La începutul lunii noiembrie 1919 au avut loc primele alegeri pe baza votului universal din istoria României.
Desfășurate pe fondul unui climat tensionat, dominat de aversiunile între Brătianu și generalul Averescu, alegerile aveau să reprezinte o surpriză totală. Au fost trei alegeri care păreau să se fi petrecut în trei locuri total diferite, fără o legătură între ele. În Transilvania, câștigător a fost Partidul Naţional, în Bucovina, Partidul Democrat al Unirii, iar în Vechiul Regat și Basarabia avem de-a face cu o victorie a Partidului Ţărănesc ce a obţinut 130 de mandate dintr-un total de 337, în timp ce 103 au revenit liberalilor, iar restul au mers la partide mărunte. La data de 1 decembrie 1919 era instaurat un guvern de coaliţie condus de Alexandru Vaida-Voevod și format din partidele apărute după Unire. Guvernarea a reprezentat un eșec total. Pe lângă nemulţumirile celorlalte partide, au existat și divergenţe între rege și dr. Nicolae Lupu, ministrul de Interne ce refuza să ia măsuri mai ferme împotriva mișcărilor de stradă și a acţiunilor greviste. Ferdinand se temea de un complot pe modelul rus, îndreptat împotriva sa și a familiei sale. Pentru a se asigura împotriva unui asemenea deznodământ, a dispus aducerea câtorva mitraliere la Palatul Cotroceni, încercând să își asigure fidelizarea armatei prin vizite la Regimentul 9 Vânători.
În condiţiile eșecului tot mai clar al guvernului, Averescu a intrat în legătură cu Brătianu, mai vechiul său adversar. Generalul promitea să restabilească „ordinea în ţară“, în timp ce Brătianu promitea să intervină pe lângă rege pentru aducerea sa la putere. Astfel, regele l-a numit pe Averescu în fruntea guvernului la 13 martie 1920. Noul guvern a reușit să restabilească ordinea în ceea ce privește mișcările muncitorești atât prin negocieri, cât și prin neutralizarea unor elemente aflate în legătură cu cercurile sovietice. Deși în luna octombrie 1920 guvernul avea să reprime o grevă generală, o mișcare anarhistă condusă de Max Goldstein urmărea să îl asasineze pe Regele Ferdinand. Această mișcare a reușit, în luna decembrie a aceluiași an, să plaseze o bombă în incinta Senatului. Explozia bombei a curmat viaţa a trei persoane, printre care cea a ministrului de Justiţie, Dimitrie Greceanu.
Un alt eveniment ce a produs dificultăţi în societatea românească a fost reprezentat de criza dinastică. Astfel, la data de 8 ianuarie 1919, Tribunalul Ilfov a anulat căsătoria principelui Carol cu Zizi Lambrino. Cu toate acestea, cei doi continuau să locuiască împreună. Povestea lor avea să ia sfârșit abia în data de 2 iunie 1920 prin încheierea unui acord între Casa Regală și Zizi Lambrino. În schimbul unei rente anuale și al unei sume importante de bani, Zizi Lambrino urma să înceteze orice atac împotriva Familiei Regale și să înapoieze toate scrisorile primite de la principele Carol.
Acest text este un fragment din articolul „România, o țară fragilă la sfârșitul Marelui Război” apărut în nr. 31 al revistei Historia Special, disponibil în la orice punct de distribuție a presei (Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 24 iunie-24 septembrie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com