Săvârșinul fără rege, în fotografiile principesei Sofia

📁 Monarhia în România
Autor: Redacția

Pentru Familia Regală, ca pentru mulți români, sărbătorile de iarnă au fost triste. Principesa Sofia a României, aflată la Castelul Regal Săvârşin, alături de Majestatea Sa Margareta, de ASR Principele Radu şi de toate surorile sale, a realizat o serie de fotografii în parcul de la castel, în plină iarnă, într-un moment de tristeţe al Familiei Regale, aflată în doliu. Fotografiile au fost postate pe site-ul principesei, dar și pe familiaregală.ro

Mai multe