Sașii te așteaptă în familie! Săptămâna Haferland (10-15 august)

Festivalul “Săptămâna Haferland” își propune să atragă deopotrivă sașii întorși acasă și turiștii care vor să descopere o zonă de poveste, acesta fiind cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania.

Cea de-a patra ediție a Săptămânii Haferland va avea loc în perioada 10 – 15 august 2016 și va include localitățile Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf.

Primele trei ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 4000 participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

Mai mult, de la an la an, numărul activităților cuprinse în programul festivalului a crescut, iar acestea au devenit din ce în ce mai diversificate:de la slujbe în bisericile fortificate, la proiecții de filme și până la baluri tradiționale săsești și expoziții de fotografie.

Programul festivalului este dipsonibil pe pagina www.haferland.ro

Mai multe