Sărbătorile românilor în vremea Marii Crize Economice: „Am trăit un Crăciun plin de tristețe și griji”
România anilor 1931-1932 a fost lovită din plin de Marea Criză Economică. Faimoasele „curbe de sacrificiu” nu au făcut decât să adâncească suferința românilor.
La 29 decembrie 1931, ziarul Dimineața descria cum au trăit românii un Crăciun „plin de tristețe și griji”, în vremuri „grele cum n-au fost niciodată”.
„Am trăit un Crăciun plin de tristețe și griji. Trist, pentru că vremurile sunt grele cum n-au fost niciodată. Din multe case a lipsit porcul tradițional, pomul de Crăciun și mai ales darurile. Gerul aspru, care ca printr-un făcut a mai sporit jalea în atâtea case fără foc, a umplut măsura. Iar perspectivele de viitor nu ne îmbie deloc. În loc de zile de veselie și de petrecere, fiecare din noi a avut nopți de insomnie: mizeria economică își arată tot mai impresionantă spectrul. Sunt atâția care nu știu ce le va aduce anul ce vine – reduceri de salarii, concedieri, necazuri. De aceea, gândul nimănui n-a stat la petrecere și la voioșie... (...) Și totuși trebuie să ne trăim viața. Legile naturii poruncesc să îndeplinim un rost aici pe pământ și trebuie să le respectăm. Să ne resemnăm cu adânca filozofie populară a tuturor timpurilor, a filozofiei încercată de întâmplările veacurilor, că „după ploaie vine iar senin”. Soarta a hărăzit generației noastre sacrificii mari și grele, de toate felurile. Dar odată tot trebuie să se sfârșească cu răul și să mai vedem și noi zile bune. O să mai îndurăm nevoi și griji – dar nimeni nu are dreptul să piardă încrederea în viitor”, scria Ziarul Dimineața, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.
„Curbele de sacrificiu”
Mari datorii externe erau scadente în 1931 și 1932, cu imposibilitatea de plată datorită lipsei de valută în urma scăderii valorice a exportului. Prăbușirea marii bănci vieneze „Kredit Ansthalt”, în mai 1931, a avut ca urmare prăbușirea a trei dintre cele mai mari bănci din România și anume: Banca Generală a României, Banca Berkovitz și Banca Marmorosch- Blank, cu toate încercările statului de a le sprijini.
S-a ajuns la o asemenea situație financiară încât nici guvernul Iorga-Argetoianu nu-și mai putea plăti înalții funcționari. Edificatoare, în acest sens, este scrisoarea subsecretarului de stat al minorităților naționale, Rudolf Brandsch, către N. Iorga, în care declara că nu mai poate lucra din cauza lipsei de fonduri, în fiecare zi cheltuind din buzunarul său 5-600 lei.
În ceea ce privește venitul național acesta scade foarte mult, de la 195,9 miliarde lei în 1929, la 110,6 miliarde lei în 1931. Venitul național pe cap de locuitor după plata impozitelor era de numai 4.215 lei în 1931, față de 8.820 lei în 1929.
Într-un raport secret către regele Carol al II-lea, din 9 septembrie 1931, se menționa adânca îngrijorare a tuturor categoriilor sociale față de cursul pe care-l luau evenimentele datorită crizei economice: „Criza a luat proporții de așa natură încât tranzacțiile ce se fac sunt minime și se efectuează cu cea mai mare prudență”.
Întreagă această situație deosebit de gravă, a silit guvernul să ia unele măsuri total impopulare. De exemplu, a fost interzisă numirea de noi funcționari la serviciile statului. Astfel, printr-o adresă a Min. de Finanțe, înaintată lui N. Iorga, la 29 octombrie 1931, se cerea ca „să nu se facă nici un adaos de personal, sau creieri de posturi noi” și „să se oprească orice avansare de funcționari în posturile vacante, precum și orice numiri de noi funcționari fără o aprobare specială a Ministerului de Finanțe”.
O altă măsură nepopulară luată de guvern, a fost aplicarea celei de-a doua „curbe de sacrificiu”. În acest sens, la cererea lui Charles Rist, guvernul va reduce salariile și pensiile cu încă 15%. În același timp, prin această măsură se pensiona forțat și se concedia din întreprinderile statului un procent de 30% din numărul muncitorilor și funcționarilor.
Neachitarea timp de câteva luni a salariilor unor categorii de intelectuali și funcționari, a constituit o altă cauză a nepopularității guvernului Iorga-Argetoianu. Acest fapt reiese și din discursul deputatului I. Atanasiu, care, la 1 iulie 1931, expunea în fața Adunării Deputățiilor situația gravă din jud. Dâmbovița, unde „învățătorii nu și-au primit salariile din mai, iar preoții din februarie același an. Învățătorii care sunt salariați destul de modest și nu pot avea alte venituri, intră azi în a treia lună fără să-și primească aceste salarii”.
Reduceri pe toată linia
Tot în categoria măsurilor menite să despovăreze bugetul a fost și hotărârea guvernului ca plata salariilor învățătorilor să se facă „cu jumătate salar din bugetul Ministerului respectiv, iar cealaltă jumătate din bugetul comunelor și județelor”, măsură ce a stârnit vii proteste din partea acestei categorii sociale.
Într-un memoriu adresat de membrii cercului cultural „GLOROVA” din județul Mehedinți se specifica faptul că „a ne lăsa pe seama comunelor și județelor înseamnă a ne întoarce cu 30 de ani în urmă când învățătorii erau la capriciul primarului incult”, adăugând că de fapt „primăriile nu pot face față nici micilor nevoi de gospodărire locală, nu-și pot achita nici micile salarii ale funcționarilor comunali, necum să mai suporte și plata corpului didactic”.
Situația țărănimii devenise dezastruoasă, „90% din țărănime nu mai are nici un ban, nici sămânță, nici nutreț. O nemulțumire fără seamăn mocnește în țară împotriva Domnilor și a orășenilor împotriva stăpânirii”. Zeci de asemenea memorii și apeluri soseau pe adresa guvernului, în timp ce numeroși parlamentari, de la tribuna forului legislativ al țării, se făceau ecoul acestor suferințe.
Astfel, senatorul de Storojineț, T. Stanciu Săveanu, într-un discurs din 17 ianuarie 1932, sublinia faptul că „azi nu mai au ce scoate la vânzare pentru ca să-și cumpere pâinea cea de toate zilele. Pe la sute de familii nu găsești în casă nici un ban, nici un grăunte. În această situație se găsesc cei cu pământ și cei fără”, iar senatorul Ioan Rusu Abrudeanu, completa: „Mintea țăranului stă în loc și nu mai știe ce să facă, când pe prețul unui vițel abia își poate cumpăra o pereche de opinci, pe un purcel patru cutii de chibrituri, iar o vacă nu prețuiește mai mult de 10 kg de zahăr”.
Aceeași situație critică se înregistra și la nivelul armatei, unde bugetul a suferit serioase amputări. S-a ajuns atât de departe încât „soldații vor fi obligați să umble într-o singură cămașă, (...) s-au suprimat medicamentele fără să-și dea seama (se referă la Argetoianu - n.a.) de consecințele pe care le are asupra viitorului țării această suprimare a medicamentelor și neîngrijirii soldaților”.
Reducerea pensiilor mari cu 12-15% și a celor mici cu 45-60%, ca urmare a aplicării curbei de sacrificiu, a contribuit la agravarea situației acestei categorii de oameni. Numeroase proteste ale pensionarilor încercau să stopeze adoptarea unei asemenea măsuri antisociale. „Pensionarii civili din Buzău cu sufletele îndurerate și îngrozite de spectrul foametei la care ne condamnă reducerea cu peste 40% a actualelor pensii neîndestulătoare, proiectată prin Jurnalul Consiliului de Miniștri din 4 ianuarie, 1932, protestează”.
Proteste asemănătoare au înaintat și Asociația pensionarilor din Constanța, Craiova, Vâlcea, Sinaia, pensionarii CFR ș.a, toate reliefând dramatismul situației în care se aflau și nemulțumirile lor față de politica economică și financiară a guvernului Iorga - Argetoianu. Pe aceeași linie, au fost luate măsuri de interzicere a reangajării funcționarilor pensionați, pentru „a se putea exila ca pensionarii care totuși au venit oarecare să facă concurență onor nenorociți, adesea adesea lipsiți de mijloace”.
Sursa foto: Dimineața, 25 decembrie 1925