Sadoveanu și aventurile șahului
În „vila cu turnișor pătrat” din Copou, casa din Iași în care a locuit scriitorul Mihail Sadoveanu între anii 1918 și 1936, devenită muzeu în anul 1980, vizitatorii pot admira o frumoasă masă de șah, gata aranjată pentru un joc cu prietenii... iulian
1924, cafeneaua Hotelului Traian din Iași – locul unde Mihail Sadoveanu juca adesea partide de șah cu Mihai Codreanu, Andrei Winkler, Norbert Ostersetzer sau Șmilovici, redutabili parteneri ai tablei cu „pătrate” albe și negre. Spectatorii de cele mai multe ori nu știau să joace șah.
Pentru ei, Sadoveanu a rimat următorul „Decalog”: „1. Chibițul să tacă; 2. Zgomot să nu facă; 3. Liniștit să steie; 4. Sfaturi să nu deie; 5. Orice plan să-l lese; 6. Să nu miște piese; 7. Să nu facă glume; 8. Să nu ne afume; 9. Să nu facă semn; 10. Să fie de lemn.”.
Mihail Sadoveanu, primul președinte al Federației Române de Șah
În martie 1926, din inițiativa lui Mihail Sadoveanu a luat ființă Federația Română de Șah, el fiind și primul ei președinte ales în unanimitate. A fost director al „Revistei Române de Șah”, publicație fondată în 1925 de inginerul Anatole F. Ianovcic, unde a publicat numeroase articole, din care desprindem filosofia lui despre această „născocire de inteligență pură”:
„Șahul nu e atât un joc cât o instituție morală! Șahul te poate desface într-o clipă de cele meschine cât și de cele tragice ale timpului. Îți conferă o nobleță, o nobleță a liniștii și a îngăduinții. Te fixează puțintel în spațiu pentru adâncirea unei combinații, așa cum floarea se fixează în timpul fugar o clipă pentru un scop divin. În ea, misterul vieții tinde a realiza frumosul, pe lângă armonioase rânduieli biologice; în adâncirea combinațiilor de șah e ascuțirea unei inteligențe pe care Dumnezeu o vrea mai pură și mai dezinteresată.
Șahul îți dă dreaptă rânduială, liniște, zâmbet amical. Înlătură pasiunile violente, jocurile de hazard. Deprinde pe om cu lealitatea și cu aprecierea justă a valorilor. Dacă vreți, șahul e o monarhie autoritară, în care putem găsi învățăminte oneste; pionul ca și regele sunt forțe de sacrificiu; disciplina și tagmele sunt de rigoare. Șahul e cel mai prețios dar pe care un om inteligent și-l poate face sie însuși pentru vârsta maturității și mai ales pentru anii penibili ai bătrâneței”.
„Șahul e o instituție divină”
Mihail Sadoveanu este și autorul cărții Soarele în baltă sau Aventurile șahului, publicată în anul 1933 la Editura „Adevărul”, în care ne este devoalată o istorie romanțată a șahului, presărată cu întâmplări amuzante povestite de boierul orheian Temistocle Cantaraga.
Au urmat alte ediții: 1944 și 1947 (Editura „Cartea românească”), 1959 (vol. 11 din Opere), 1960 (Biblioteca pentru toți), 1971 (Editura Minerva), 1980 (Editura „Ion Creangă” – variantă prescurtată cu ilustrații de Val Munteanu, una dintre cele mai populare publicații ale scriitorului):
„Au pierit împărățiile, s-au risipit așezările oamenilor, s-au schimbat alcătuirile noroadelor, s-au primenit zeii; șahul a rămas; e o instituție divină. Ar părea o știință, dacă n-ar fi așa de mult joc. Pare joc, însă e cu mult mai mult decât atât. (...) Dar faptul că doi jucători stau de o parte și alta a tablei, cu mijloace materiale egale, nu înseamnă oare egalitate în fața celor pământești? Mai mult: nu înseamnă oare neegalitate în ceea ce privește cele spirituale?”.
V. Radu povestea că în anul 1952, pictorul Camil Ressu a dorit să facă un portret scriitorului: „Dar lucrul a mers greu... Ședințele de pozare erau des întrerupte de câte o partidă prelungită. Cei doi pasionați ai șahului au jucat vreo 100 de partide până portretul a fost gata... Fiindcă șahul, mai mult ca oricare dintre arte, se lasă greu biruit de timp.”
Articolul a fost publicat în numărul 243 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.