„Să-ţi fie ruşine, Maurer!”

În perioada în care a condus destinele României, vânătorile erau modalitatea preferată a lui Nicolae Ceauşescu de se relaxa. De cele mai multe ori îşi invita şi prietenii. Aşa a apărut o rivalitatea acerbă la vânătoare între Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer. Competiţia dintre cei doi avea, însă, să-i schimbe în râu comportamentul pe care îl avea la vânătoare.

A fost o perioadă destul de lungă în care tandemul Ceauşescu – Maurer mergea împreună la vânătorile cu goană, la fazani, mistreţi, urşi sau urşi cu mistreţi. 

Întotdeauna era între ei o anumită concurenţă:cine împuşcă mai mult?! Vasile Crişan cel care a organizat cele multe dintre vânătorile la care a participat Nicolae Ceauşescu povesteşte în cartea sa, „La vânătoare cu Ceauşescu”, cum a evoluat rivalitatea dintre cei doi. „La toate vânătorile, Ceauşescu era instalat în locurile cele mai favorabile, unde îi venea vânat şi avea şansa de a împuşca mai mult decât ceilalţi. Pentru ca la final tabloul să fie cât mai îmbelşugată, Ceauşescu trăgea la tot ce venea. Mare sau mic, pentru el nu conta. Maurer era instalat în standul stabilit de organizatorul vânătorii, chiar dacă nu avea prea mari şanse de a-i veni vânat. 

Datorită comportamentului corect pe care îl avea în stand, stând nemişcat pe toată durata goanei, vânatul venea şi spre el. La mistreţi şi la urşi, Maurer trăgea numai la exemplarele mari, aşa că, la numărul de piese, aproape întotdeauna era sub concurentul lui. La tabloul de vânat, la final, când vedea că Ceauşescu a împuşcat şi exemplare mici, îl ironiza de faţă cu toată lumea. Acesta tăcea şi înghiţea în sec”, povesteşte Vasile Crişan.

„De câte ori trec prin cameră şi îl văd, roşesc şi plec”Totuşi, odată, a făcut şi Maurer o greşeală de neiertat, aşa cum o spunea chiar el. A împuşcat un urs mic. „L-a luat acasă şi l-a dat la împăiat. Ca să nu uite de greşeala săvârşită, a aşezat ursuleţul în casă, într-o cameră de trecere, cu un carton mare atârnat de gât, pe care a scris cu litere mari:SĂ-ŢI FIE RUŞINE, MAURER! Acest episod îl povestea, de multe ori şi cu mult umor. «De câte ori trec prin cameră şi îl văd, roşesc şi plec. Au trecut şi alţii pe lângă el şi au roşit mai tare ca mine. La mine a fost o greşeală recunoscută, dar Ceauşescu aţi văzut şi voi ce exemplare are la tabloul de vânat». Dacă şi Ceauşescu ar fi procedat la fel ca Maurer şi ar fi dat la naturalizat toţi urşii şi mistreţii mici pe care i-a împuşcat, s-ar fi adunat turme întregi de ursaci şi godaci, cu zeci de tăbliţe agăţate de gât, cu textul:SĂ-ŢI FIE RUŞINE, NICULE!”, rememorează Crişan.După ce nu l-a mai agreat pe Maurer şi nu l-a mai invitat la nici o vânătoare, deci nu mai avea concurent, Ceauşescu a început să tragă numai la urşii care i se păreau lui că sunt mai mari. Aşa a procedat ani de zile, până la ultima vânătoare de urşi la goană, din luna octombrie 1989 de la Cuşma – Bistriţa-Năsăud, când a intervenit din nou o schimbare.

„Ea îl făcea atent şi îi arăta fiecare urs”

Ce s-a întâmplat acolo scrie istoriseşte Vasile Crişan. „Ştiam şi văzusem şi eu că la toate vânătorile de la Cuşma era prezentă şi Elena Ceauşescu. De fiecare dată, ea rămânea la casa de vânătoare Dealu Negru, unde era acompaniată de soţiile celorlalţi invitaţi din conducerea centrală a partidului şi de unde putea urmări cea mai spectaculoasă goană la urşi din toată vânătoarea. De această dată a fost cu totul altfel. Eu nefiind prezent la acea vânătoare, iată ce mi-a relatat recent colegul şi prietenul meu ing. Virgil Anca, directorul de atunci al Inspectoratului silvic Bistriţa-Năsăud:«La goana denumită Scheredei, Elena Ceauşescu nu a mai rămas la casa de vânătoare, ci a stat în hochstand lângă soţul ei. Când au început să iasă urşii, ea îl făcea atent şi îi arăta fiecare urs. Ceauşescu nu se mai uita dacă este urs mare sau mic, trăgea la tot ce ieşea. Astfel că din cei 7 urşi pe care i-a împuşcat, doar unul a fost mare, ceilalţi fiind doar nişte ursaci». Este cunoscut faptul că la vânătorile cu goană, mai ales la urşi, primii care ies la linia de vânători sunt urşii mici. Urşii mari îşi fac apariţia mult mai târziu. În mod normal, pe urşii mici îi laşi să treacă şi îi aştepţi pe cei mari. Dacă tragi la primii urşi mici, cei mari, mult mai precauţi, nu vor mai veni spre vânători”, relatează cu amar Vasile Crişan.