Să înţelegem bătălia de la Odessa
Târgul de carte Bookfest 2017 a prilejuit lansarea cărţii "Odessa. Gustul amar al victoriei (august-octombrie 1941)" scrisă de istoricul militar Manuel Stănescu. Lucrarea reprezintă o contribuţie aparte la cunoaşterea şi înţelegerea implicării Armatei Române pe Frontul de Est în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Vreme de 45 de ani, despre campania de pe Frontul de Est nu s-a scris absolut nimic. Imediat după Revoluţia din 1989 au apărut o sumedenie de lucrări care abordează acest subiect. Chiar și așa, o singură carte apărută în 1999 tratează aparte operaţiunile Armatei Române pentru cucerirea Odessei. Pentru cercetarea ştiinţifică era necesar însă ca și alţi istorici militari să se aplece asupra subiectului. O face în 2017 Manuel Stănescu deşi, așa cum consideră, „o analiză referitoare la evoluţia României în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, cu accent pe luptele purtate pe frontul de Est, pare un demers nu doar desuet, dar și destul de riscant. Ceea ce aparent constituie un avantaj, anume interesul constant al publicului pentru acest subiect, reprezintă, de fapt, un mare neajuns. Excesiv de ideologizată și politizată, participarea României la războiul din Est se transformă într-o adevărată armă pe care nu puțini o folosesc fără scrupule. (...) Evidentă (și, în egală măsură, neplăcută) atunci când privim cu un ochi critic aparițiile editoriale legate de participarea României la războiul din Răsărit este politizarea excesivă a cercetării istorice referitoare la acest subiect”.
Eliberarea Basarabiei și trecerea Nistrului
Manuel Stănescu realizează o radiografie extrem de dură a principalelor momente ale bătăliei pentru Basarabia, iar concluzia la care ajunge este mai mult decât grăitoare: organismul militar românesc nu era încă pregătit pentru realitățile câmpului de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult, la 27 iulie 1941, Adolf Hitler, motivând desfăşurarea operaţiunilor militare la flancul sudic al frontului, a solicitat Conducătorului statului român, generalul Antonescu, continuarea acţiunilor militare şi dincolo de Nistru. Acesta a răspuns, la 31 iulie, declarând că „va merge până la capăt”, că „nu pune niciun fel de condiţii şi nu discută cu nimic această cooperare militară într-un nou teritoriu”, că are „deplină încredere în justiţia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român”. Făcând acest lucru, Antonescu urmărea să obţină sprijinul Germaniei în vederea reîntregirii graniţei de vest a ţării.
După eliberarea părţilor centrale şi sudice ale Basarabiei, cea mai importantă operaţiune desfăşurată de România pe Frontul de Est a fost campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei, desfăşurată de la începutul lunii august şi până la mijlocul lunii octombrie 1941. Din punct de vedere strict militar, necesitatea strategică a bătăliei pentru Odessa e dincolo de orice dubiu. Oraşul reprezenta principala bază inamică de operaţii terestre, navale şi aeriene, situată la doar 150 km de Delta Dunării, la 300 km de podul de la Cernavodă şi la 400 km de Bucureşti şi de zona petroliferă, de unde forţele sovietice puteau interveni uşor pentru anihilarea victoriei româneşti şi germane obţinute cu puţin timp înainte. „A ne fi mulţumit să înconjurăm Odessa – aprecia generalul Radu R. Rosseti – ar fi însemnat să păstrăm mereu un spin în coasta noastră şi să dăm posibilitatea ruşilor să adune, transportându-le pe mare, numeroase forţe, cu care să ne fi atacat în momentul ce l-ar fi socotit prielnic”.
La cererea generalului Ion Antonescu, în bătălia de la Odessa au fost angajate în principal forţe române. Operațiile ofensive împotriva Odessei au început la 4 august 1941, în conformitate cu Directiva nr. 30 a Marelui Cartier General român din 1 august. Prin executarea acestor operații ofensive se urmărea nimicirea trupelor sovietice aflate în spațiul dintre cursurile inferioare ale Nistrului și Bugului, cucerirea Odessei și asigurarea flancului și spatelui Armatelor 11 germană și 3 română, care înaintau spre Nipru și Crimeea. Concepția, organizarea și conducerea operațiilor în cadrul bătăliei de la Odessa au avut un pronunțat caracter de independență, chiar dacă principalele probleme de concepție și hotărârile importante s-au luat în acord cu conducerea militară germană.
Neînțelegeri între comandanții Armatei Române
Bătălia de la Odessa avea să genereze disensiuni în cadrul Înaltului Comandament Român, între Mareșal și generalii săi, evidențiind, totodată, maniera în care România era pregătită să facă față unui război mondial. Poziția sovietică de la Odessa era foarte bine camuflată și puternic apărată cu mult armament de infanterie, artilerie și mortiere. Cercetarea aeriană nu avea să descopere decât în parte fortificațiile sovietice, astfel încât acestea apăreau pe hartă ca un sistem de poziții defensive fără continuitate și destul de ușor de străpuns. Mareșalul Ion Antonescu și Marele Cartier General român au insistat pentru un atac general pe direcții concentrice, pe întreg frontul Odessei, în timp ce comandantul Armatei 4 române, generalul Nicolae Ciupercă, era adeptul concentrării principalelor forțe și mijloace pe un front îngust, la flancul drept al Armatei, în sectorul Dalnik-Tatarca, ruperea apărării și înaintarea rapidă spre Odessa. În cele din urmă s-a ajuns la un compromis între cele două părți.
În timpul bătăliei de la Odessa aveau să fie imobilizate 1/8 din totalul marilor unități sovietice angajate de la sud de Kiev până la Marea Neagră și 1/7 față de totalul marilor unități inamice angajate contra aripii de sud aliate. Ca urmare a angajării numai a Armatei Române la asaltul Odessei, trupele germane disponibile au putut să câștige bătălia de la Kiev și să ajungă în apropierea Donului. Hitler a recunoscut, pe 5 octombrie 1941, importanța serviciilor aduse de trupele române în ansamblul marii confruntări din Est, în condițiile în care un contraatac sovietic dinspre Odessa ar fi avut drept rezultat încetinirea înaintării aripii de Sud.
Bătălia de la Odessa a evidențiat disfuncționalitățile organismului militar român care se regăseau la capitolele: încadrare, organizare, dotare și instruire. Concepția inițială a Marelui Cartier General de a se cuceri Odessa din mișcare a fost nerealistă, în condițiile în care nu existau informații despre complexitatea sistemului de apărare a orașului și capacitatea combativă a trupelor sovietice. De aici și numărul mare de victime pe care le-a suferit armata română. Pe 14 decembrie 1941, mareșalul Ion Antonescu avea să precizeze cu privire la bătălia de la Odessa: „Roadele greșelilor comise timp de 20 de ani nu puteau fi decât dezastruoase. Comandamente nepregătite au dus la nepregătirea ofițerilor. Nepregătirea acestora a provocat pe aceea a soldaților și subofițerilor. Totul se înlănțuie într-un organism. Totul pornește de la cap. Conducerea statului, politică – mai ales și militară – care este o consecință – nu putea duce decât la ceea ce a dus: la dezastru”.
Poate cea mai bună caracterizare a volumului Odessa. Gustul amar al victoriei o face istoricul Constantin Corneanu în chiar prefața cărții: „o radiografie tulburătoare, scrisă cu vervă, incitantă prin informații și concluzii a unui timp istoric marcat de eroism, suferință și absurd!”