Romanii aveau dinţi mai sănătoşi decât noi

Romanii nu se periau pe dinţi, foloseau o pastă de dinţi rudimentară pe bază de scoici sau oase pisate şi nici nu aveau medici stomatologi. Cu toate acestea, o cercetare recentă arată că dinţii lor erau mai sănătoşi ca ai noştri.

O echipă de cercetători italieni a examinat prin tomografie computerizată un eşantion de 30 de dinţi recuperaţi din Pompeii, oraşul care în anul 79 a fost îngropat sub cenuşă în urma unei uriaşe explozii vulcanice. Scanările au relevat un fapt uimitor, şi anume că nimeni nu avea probleme cu cariile, şi nu este prima dată când analizele dentare confirmă acest lucru. Astăzi nu mai puţin de 36% din populaţie suferă din cauza cariilor.

De ce aveau romanii dinţi atât de sănătoşi? Simplu, datorită alimentaţiei. Oricât ar părea de surprinzător, igiena dentară joacă un rol mai puţin important decât alimentaţia în menţinerea unei condiţii bune a danturii. Locuitorii din Pompeii consumau foarte multe fructe şi legume şi aproape deloc zahăr, cu alte cuvinte mâncau mai sănătos ca noi. Dieta echilibrată, bogată în fibre şi săracă în zahăr, similară cu ceea ce de altfel numim dietă mediteraneeană, compensa alte carenţe.

Cercetarea care se desfăşoară acolo poate aduce contribuţii semnificative înţelegerii lumii romane prin informaţiile privind aspecte despre vârsta, sexul, statutul social sau obiceiurile alimentare ale victimelor erupţiei. O altă descoperire surprinzătoare o reprezintă urmele de deteriorare de pe oase, ca urmare a nivelului înalt de fluor din apa care alimenta oraşul.

Când valurile de cenuşă fierbinte au înghiţit oraşul, majoritatea populaţiei s-a sufocat şi trupurile au fost îngropate sub moloz. Treptat, cenuşa s-a întărit în piatră ponce, care le-a încasetat. După ce s-au degradat ţesuturile, au rămas doar nişte cavităţi care conţineau schelete. Arheologii secolului al XIX-lea au iniţiat procedeul de a turna ipsos în cavităţi, iar după ce se întărea, spărgeau piatra ponce din jur pentru a obţine modele detaliate ale victimelor. Supuse analizelor sunt acum circa 86 de astfel de mulaje, mărturii ale unui trecut cât se poate de interesant şi educativ.

Să învăţăm deci de la locuitorii din Pompeii:mai puţin zahăr înseamnă mai multă sănătate pentru dinţi, dar şi evitarea unor alte probleme precum obezitatea, diabetul sau bolile cardiovasculare.

Deşi oamenii s-au desfătat dintotdeauna cu alimente dulci, ca mierea sau fructele, iar unele personaje istorice faimoase, ca Elisabeta I, aveau dinţi la fel de faimoşi prin gradul de deteriorare, zahărul ca aditiv alimetar a rămas secole întregi doar un bun de lux. Răspândirea sa a luat amploare în secolul al XVI-lea, odată cu amenajarea plantaţiilor în Indiile de Vest şi Americi. Prin 1750 zahărul a cunoscut o ascensiune extraordinară, devenind cel mai solicitat produs în Europa şi depăşind chiar şi cerealele. Reprezenta o cincime din totalitate importurilor pe continent, iar consumul din epoca contemporana atinge în jur de 174 de milioane de tone...

Surse:varldenshistoria.se;Smithsonian.