România Liberă: O nouă ipoteză: Chopin, epileptic
Cauza morţii lui Frédéric Chopin a fost subiect de controversă mult timp. În timpul scurtei sale vieţi, marele compozitor a fost diagnosticat cu tuberculoză şi tratat corespunzător.
Apoi, în 1987, John G. O'Shea a lansat ipoteza că Chopin a murit la doar 39 de ani din cauza fibrozei chistice, idee preluată şi susţinută apoi de medici de la Universitatea din Poznan. Acum, cercetători spanioli consideră că Chopin ar fi avut şi epilepsie, fapt ce ar explica halucinaţiile dese avute de muzician.
Sănătate şubredă
În ultimul an al vieţii, Chopin avea doar 45 de kilograme la 1, 70 m înălţime.
Compozitorul suferea de afecţiuni gastro-intestinale încă din copilărie, având intoleranţă la mâncăruri bogate în grăsimi şi în special la carnea de porc, se plângea de dureri severe de cap, prezenta ganglioni limfatici măriţi, iar primele probleme respiratorii au apărut încă din adolescenţă.La 18 ani, a fost epuizat după ce a susţinut un concert în oraşul polonez Sulechow şi a fost nevoie de ajutorul cuiva pentru a reuşi să se ridice din faţa pianului. La 21 de ani, compozitorul a suferit prima oară de hemoptizie.
În decembrie 1838, pe când se afla cu iubita sa, George Sand, în Majorca, Chopin se plângea de incompetenţa doctorilor în a-l trata.„Am fost bolnav ca un câine în ultimele două săptămâni. Trei doctori m-au văzut. Primul mi-a spus că o să mor. Al doilea mi-a spus că respir pentru ultima oară, iar al treilea mi-a zis că eram deja mort".De altfel, George Sand a devenit un fel de asistentă medicală pentru Chopin, punând în al doilea plan relaţia lor amoroasă de frică să nu îi facă acestuia mai mult rău, scrieRomânia Liberă.