România în timpul ocupației germane: Acțiunile guvernului Marghiloman

Societatea din prima jumătate a secolului XX trecea prin puternice schimbări generate de noile descoperiri, cum ar fi electricitatea și nu părea dispusă să ducă un război mondial. România realizase mari pași spre modernizare în secolul XIX, dar la începutul secolului XX nu era pregătită să intre într-un război de o asemenea anvergură și a fost nevoită să iși păstreze neutralitatea până în anul 1916. 1 

      Pe 5 martie 1918, Marghiloman a format un guvern de miniștrii. Guvernul Alexandru Marghiloman era unul de sacrificiu. În această perioadă, Rusia Sovietică ieșise din război prin tratatul de la Brest-Litovsk la 18 februarie/3 martie 1918.

      Încă de la 6 decembrie 1916, o bună parte din teritoriul Românesc era ocupat,

inclusiv capitala. Autoritățile și armata s-au retras în Moldova.

 Guvernul Averescu, aflat la conducere înaintea guvernului Marghiloman, a început tratative pentru încheierea păcii. Germania și Austro-Ungaria au impus României, condiții foarte umilitoare, astfel ei cereau: cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, foarte largi rectificări de frontieră, în favoarea Austro-Ungariei, în regiunea Porților de Fier, în Valea Jiului și între Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc; condiții economice extrem de grele, cerealele și petrolul românesc, urmau să fie exploatate de ocupanți. În februarie regele Ferdinand și contele Czernin s-au întâlnit la Rădăciuni. Aici regele a fost nevoit să accepte, cedarea Dobrogei, Dunărea era considerată fluviu german, trebuia să cedeze teritorii în zona munților Carpați, trupele germane tranzitau teritoriul românesc, în drum spre Rusia, iar petrolul și grâul erau acaparate. 

      Guvernul accepta tratatul, dar urma să tragă de timp și să nu îl ratifice, ceea ce s-a și întâmplat. La 20 februarie/5 martie, la Buftea. Constantin Argentoianu, ministrul justiției împreună cu reprezentanții Puterilor Centrale, reprezentantul Germanie, Richard Chulman, reprezentantul Austro-Ungariei, Ottokar Czernin, reprezentantul Imperiului Otoman, Talaat Pașa și reprezentantul Bulgariei, Nikola Momcilov, semnau un tratat preliminar de pace, cu următoarele prevederi: cedarea Dobrogei, amenajarea unui drum de legătură între Români și Constanța, rectificări de frontieră spre Austro-Ungaria, obligații economice pentru România, demobilizarea a cel puțin opt divizii din armata română, accesul trupelor Puterilor Centrale spre Rusia și Ucraina, licențierea misiunilor militare aliate. La 27 februarie, regele Ferdinand, ia convocat pe Averescu și pe Marghiloman la Iași. Primul își dădea demisia, iar al doilea era pus șef al guvernului. Marghiloman cunoscut pentru părerile sale germanofile inspira încredere Puterilor Centrale.

      După o lună și jumătate de tratative este semnat la București, în data de 22 aprilie/5 mai tratatul de pace cu Puterile Centrale. Imediat, Arion îl anunța pe rege printr-un mesaj codat că pacea era încheiată.

 Se stabilea prin tratat, încă de la început restabilirea relațiilor diplomatice și demobilizarea armatei române, fiind menținute numai patru divizii cu efective complete și opt divizii cu efective de pace.

  Se mai stabilea și: pierdera Dobrogei și a unor teritorii din Carpați, 131 de sate și comune cu 724.957 de locuitori și o suprafață de 5.600 de kilometrii pătrați, monopolul german asupra comerțului cu cereale românești, la prețuri foarte mici, monopolul german asupra exploatării lemnului, control german asupra navigației pe Dunăre, trecerea șantierelor navale românești în proprietatea statului german, monopolul german total asupra exploatării petrolului, pe o durată de 90 de ani.

  „Tratatul a fost semnat de primul ministru Alexandru Marghiloman, ministrul afacerilor externe, Constanti C. Arion și miniștri plenipotenți Mihail N. Burghele și Ion Papiniu. Împreună cu tratatul au mai fost semnate alte 23 de documente secundare, între care un tratat economic româno-german și o convenție specială referitoare la petrol prin care subordonarea Românie Puterilor Centrale era completă.”

După cum se observă, condițiile stabilite prin acest tratat supuneau statul Român și îi luau independența. Marghiloman duce spre deliberare proiectul de lege relativ la aprobarea tratatului de pace încheiat la București. Tratatul este votat în unanimitate de Adunarea Deputaților cu 135 de voturi,

 iar în senat cu 86 de voturi, pe 21 iunie.

Autoritățile germane, au pus comunele în situații foarte grele, după cum spune și generalul M. Ghițescu în raportul său către minstrul de externe, Constantin C. Arion. El îl înștiințează pe Arion, că în teritoriul ocupat, germanii au obligat comunele să suporte cheltuielile combustibilului, ale spitalelor și a tuturor instituțiilor dependente de ele. Aceste cheltuieli se ridicau la sume importante, spre exemplu Piteștiul trebuia să plătească aproape 30 mi de lei pe lună. Ghițescu vorbise cu șeful silvic german despre această problemă, dar acesta deși îi dăduse dreptate îi spusese că nu poate face nimic. Astfel generalul cerea lui Marghiloman și lui Arion să intervină pe lângă autoritățile germane.

 Germanii au mai vrut să ia arama după acoperișul bisericii domnești Sfântul Niculae din Curtea de Argeș. Asta a făcut vâlvă printre români, și autoritățile românești intervin, acordând o cantitate de 2 mi de kilograme de aramă ocupanților, salvând astfel acoperișul bisericii.

C. Coandă, reprezentantul guvernului român pe lângă guvernul ucrainian, îl anunța pe Arion de situația de pe front. El îi spune că la 10/23 februarie guvernul ucrainian Golubovici, solicitat de trupele lui Petliura, se reîntoarce în Kiev. Auzise că trupele germane pătrunse în Rusia erau în număr de cinci divizii infanterie, două divizii cavalerie și o divizie ucraineană. Din trei coloane ale acestei trupe, una se îndrepta spre Petrograd, alta spre Moscova, spre Briansk, o coloană de două divizii precedată de o divizie de cavalerie se îndrepta spre Kiev-Poltova și o coloană de ucrainieni și austrieci spre Imerinka-Alexandria. Trupele ceho-slovace, de la Korostin-Jitomir-Bericev, aici era o divizie, s-au retras luptând prin Kazatin și prin Jitomir-Kosostin-Kiev spre Kazan, distrugând podurile și lucrările de artă. La 16 februarie, Petliura cu detașamentul ucrainian a intrat în Kiev.

      A doua zi veniseră și trupele germane de cavalerie și infanterie. Acestea erau trupele germane ce operau în Ucraina cu sediul la Kiev. Menționa că Petliura a renunțat la comandarea trupelor pentru a se implica în politică. La 19 februarie, Coandă are o întrevedere cu ministrul de război Juvoschi, care îl asigura de credința sa, aceea că legăturile româno-ucrainiene vor fi din ce în ce mai strânse. Apoi vorbește cu ministrul de externe Gobulovici, care îi promitea să îi dea un exemplar al tratatului de pace al Ucrainei cu Puterile Centrale, dar nu se ține de cuvânt.

      Arion dorește în această perioadă să evacueze materialele române din Ucraina, dar negocierile merg destul de greu. Statul Român avea în Ucraina armament și muniție de artilerie și infanterie, grenade de mână diverse mașini și piese s.a., în localitățile Tirastopol, Odessa, Kremenciuk, Selestina și Karloska. Tunurile și armele de diferit calibru, au fost mutate pentru siguranță în Ucraina. Materialele sanitare se aflau la Odessa.

      Tot în această perioadă, reprezentanții puterilor semnatare încercau să preseze guvernul Român și pe rege pentru a ratifica tratatul semnat. Spre exemplu, Hartmann și Demblin insistau pe lângă Arion pentru a se ratifica tratatul. Pentru a face guvernul să facă cele cerute, Hartmann îi spunea lui Arion că a cerut la Berlin să se ratifice cererea română pentru cărbuni și petrol chiar și pentru fabricile de zahăr din Moldova. Cât privea autonomia românilor din Ungaria, Hartmann se declară de acord, iar Demblin refuză să se pronunțe.

Cât privea Franța, Arion auzise că aceasta nu mai era interesată de România.

 Hartmann a promis un răspuns favorabil pentru munți și chestiunea Dobrogei, asigurându-l pe Arion că Demblin va accepta și el.

La 6/19 martie, Puterile Antantei în cadrul conferinței inter-aliate de la Londra, nu au recunoscut Tratatul preliminar de pace de la Buftea. Marghiloman și Constantin C. Arion, au respins solicitarea Puterilor Centrale ca armata română să intre în război împotriva Antantei.

 Arion se întreba, ce era de făcut dacă aliații vin prin Dobrogea, pe Dunăre sau la gurile Dunării și cer liberă trecere. Să rupă neutralitatea sau nu. Se credea că Turcia va face pace separată.

 Ministrul de externe român se gândea să temporizeze ruperea relațiilor cu Germania și să continue să susțină chestiunea Dobrogei. Demblin îi spunea lui Arion că exista posibilitatea ca României să îi fie restituite Dobrogea și frontiera Austro-Ungară. Chestiunea munților era mai grea, fiind greu de obținut consimțământul ungurilor. Dacă regele semna tratatul, nu trebuia să-l trimită la Viena decât în urma primirii unor răspunsuri favorabile.

      La 12 octombrie 1918, reprezentantul regatului Poloniei la Viena a adresat o scrisoare ministrului de externe român, prin care îl recomanda pe doctorul Marius de Linde, delegat al regatului Poloniei în România. Datorită situației Poloniei, guvernul român nu a răspuns. La fel sa întâmplat și la a doua cerere. România nu putea accepta cererea Poloniei, pentru că guvernul de la Varșovia, nu era recunoscut de Marile Puteri. Relațiile au fost întrerupte și cu Portugalia după semnarea păcii cu Puterile Centrale.

      O altă problemă însă se va ivi, Arion primește un comunicat din care află că bulgarii au rămas, după retragerea germană cu 600-700 prizonieri români. Bulgarii cereau recompensă în schimbul eliberării prizonierilor. Guvernul român se gândea că ar putea fi o minciună, din acest motiv Petre Carp sa dus să ia informații precise de la comandamentul suprem.

Arion va sesiza legațiunea franceză și își propunea să protesteze ferm, dacă se dovedea că germanii au lăsat prizonieri români la bulgari Situația din țară era critică, spiritul de agitație domnea pretutindeni.

Propaganda socialistă promova anarhia, prin pamfletul și ziarul intitulat „Răzbunarea”. În sate erau agitații contra proprietarilor și a oricărei autorități. În orașe se zvonea că ar veni o apropiată mobilizare.

 Din acest motiv va fi sporit numărul jandarmilor, și mai târziu acest lucru va duce la sporirea efectivelor armatei române. Astfel la 1 septembrie 1918 armata română va număra 172.107 militari, cu 52 de mi de soldați mai mult decât numărul impus prin tratat.

La 25 august pierdusem 300 de tunuri şi 30.000 de oameni.

în această perioada, finanţele erau la pământ, pentru pensii nu se prevăzuseră decât 10 milioane, pentru familiile mobilizaţilor 5 milioane şi pentru fondul comunal 14 milioane.

      Datorită acestei continue amânări a ratificării tratatului, reprezentantul german nu mai avea încredere în promisiunile regelui român. Berlinul și Viena nu mai dădeau nici un răspuns și persistau în cererea de a iscăli regele.

Marghiloman îi spunea lui Constantin C. Arion că francezii doresc o Bulgarie puternică, și aceștia din urmă vor primi cel puțin Dobrogea de sud. Îi cerea ministrului său de externe să examineze situația cu libertate absolută de gândire fără vreo constrângere militară. Îl anunțase pe ministrul francez de prizonierii români.

Se adeverește că bulgarii aveau prizonieri români și cereau opt milioane pentru eliberarea lor. Se estima că aveau peste 600 de prizonieri. Arion a protestat în scris pentru prizonieri și îi spune lui Marghiloman că germanii îi considerau foarte slabi pe români și nu se temeau de o eventuală mobilizare.

 Bulgaria anunța printr-o notă oficială că sunt câteva sute de prizonieri români la Rusciuc, care vin din Macedonia. Nu se spunea clar despre câte persoane era vorba și se cerea răscumpărare. Arion cerea germanilor să intervină pentru că acești prizonieri fuseseră lăsați de ei în retragere și bulgarii nu ar fi renunțat la pretenții decât în urma presiunii germane sau franceze.

 Guvernul german se arată maleabil și Constantin C. Arion credea că negocierile vor avea un rezultat bun. Germania spunea că va semna și singură tratat cu România dacă Austria nu voia. Arion a asteptat notă diplomatică de la Berlin, dar aceasta a întârziat să apară.

În orașe apar mai multe demonstrații și revolte, armatele austro-ungare nu recunosc autoritatea ofițerilor. Hrana numai ajungea și apar agitații în Dâmbovița și în Râmnicu-Sărat conduse de preoți și de învățători.

  Se pregătesc jandarmi pentru a interveni și urmează să se păzească depozitul de arme.

Austriecii și ungurii se temeau de ce li se poate întâmpla după retragerea trupelor de ocupație. În aceste condiții, guvernul român încerca să îi liniștească și să îi asigure că nu li se va întâmpla nimic

      „Vara și toamna anului 1918 vor marca pe teatrele de război înfrângeri zdrobitoare ale armatelor Puterilor Centrale. Și ele vor începe să capituleze una după alta. La 16/29 septembrie, la Salonic, a capitulat Bulgaria, pentru ca la 17/30 octombrie, la Mudros să capituleze Turcia. La 21 octombrie-3 noiembrie, la Padova, Austro-Ungaria semna armistițiul cu Puterile Aliate și Asociate. Germania, care încă nu capitulase și se forța să reziste, se afla în pragul colapsului.”

De aici România a reintrat în război de partea Antantei. Guvernul Marghiloman s-a retras de la putere. În timpul guvernării Marghiloman, s-a realizat unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România.

 Constantin C. Arion și ceilalți miniștrii, împreună cu Marghiloman au făcut tot ce au putut pentru a asigura o bună situație țării lor. Ei au dat dovadă de aticism și de răbdare.

Membrii guvernului au fost judecați greșit, după terminarea războiului și nu sa ținut cont de meritele lor. Constantin C. Arion a cerut la 21 mai judecarea guvernului Brătianu, refugiați la Iași cu familia regală. Brătianu nu se va răzbuna, dar Arion va fi exclus din viața publică. El își pierde locul de consilier din administrația Băncii de Credit Român.

 Se menține totuși la conducerea unei societăți de importanță secundară, S.A.R Financiar.