România în domeniul Uniunii Economice și Monetare

📁 Comunismul in România
Autor: Eric Victor

România a fost prima țară din blocul comunist care a stabilit, în martie 1990, relații oficiale cu Comunitatea Europeană. Relațiile dintre cele doua părți au fost inițiate însă mult mai devreme, la sfârșitul anilor ’60. În plină perioadă de deschidere internațională a regimului Ceaușescu, între statul român și Comunitatea Economică Europeană au fost semnate mai multe acorduri comerciale bilaterale. Totuși, în anii ’80, acestea au fost suspendate din cauza încălcării drepturilor omului de către România.

            Cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană a României a fost înaintată la 22 iunie 1995, împreună cu Strategia Națională de Pregătire  a Aderării României la Uniunea Europeană, adoptată în aceeași lună la Snagov prin consens politic. În 2007, România a aderat efectiv. România rămânând un stat democratic suveran. În urmare, are în continuare instituții proprii de reprezentarela nivel național:Președinte, Parlament, Guvern și Constituție proprie[1].

            În ceea ce privește adoptarea monedei euro, acest lucru nu se va întâmpla automat în momentul aderării la Uniunea Europeană. Data introducerii monedei monedei unice va fi stabilită prin hotărârea comună a Uniunii și a României. Condițiile pentru ca o țară să poată adopta moneda europeană (criteriile de convergență de la Maastricht) au fost stabilite în 1993 și se referă la controlul inflației, limitarea deficitului bugetar și stabilitatea cursurilor de schimb[2].

Potrivit calendarului de adoptare a monedei unice europene, ţara noastră va trece laeuro în intervalul 2012-2015. Însă, pentru a adopta moneda unică europeană, un stat trebuie să întrunească o serie de criterii economice, pentru a nu destabiliza economia europeană şi pentru a nu afecta paritatea euro cu alte monede internaţionale. Aceste condiţii sunt specificate în Tratatul privind înfiinţarea Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993).

Tratatul de la Maastricht a conceput adoptarea monedei europene ca pe o cale fără întoarcere, întrucât nu prevede posibilitatea ca un stat membru al Uniunii Europene şi Monetare să se retragă şi nici pe aceea ca o ţară care a adoptat moneda unică să fie exclusă din uniune. S-a hotărât că aderarea ţărilor membre ale Uniunii Europene la Uniunea Monetară Europeană să se facă gradual, pe măsură ce sunt îndeplinite o serie de criterii de convergenţă

nominal. Scopul acestor condiţii fiind acela de a asigura stabilizarea economică pe termen

lung şi un nivel suficient de înalt de convergenţă a economiilor din zona de circulaţie a

monedei unice, premise ale unei bune funcţionări ale Uniunii Monetare.

În ceea ce priveşte aderarea României la UEM, Banca Naţională a României consideră că trebuie parcurse două etape:

o   etapă ce se desfăşoară din 2007 până în 2010 şi în care trebuie să fie atinse

următoarele trei obiective:consolidarea inflaţiei scăzute;formarea pieţei interne de capitaluri

pe termen lung şi convergenţa ratelor de dobândă;stabilitatea relativă a cursului leului pe piaţă (în condiţii de convertibilitate deplină) în jurul nivelului de echilibru pe termen lung;

o   etapă necesară îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi realizării unor

progrese semnificative în procesul de convergenţă reală, marcată de:aderarea la mecanismul

ERM II, în anul 2012 şi trecerea la euroîn anul 2015. După o perioadă de participare la

mecanismul ERM II redusă, pe cât posibil, la durata minimă obligatorie de 2 ani[3].

Intrarea României nepregătită în uniunea monetară ar putea aduce mari  probleme, iar acest scenariu nu este doar unul teoretic, susţin analiştii X-Trade Brokers după ce la sfârşitul anului 2012, Guvernul a decis să menţină ţinta de aderare la zona euro în 2015. "Cosmetizarea " datelor pentru a se obţine la limită trecerea ştachetei poate fi o tentaţie pentru mediul politic, dar şi un pericol pentru economie. “Renunţarea la politica monetară şi valutară independentă trebuie să se facă atunci când economia reală este eficientă şi sistemul public restructurat”, a declarat într-un comunicat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, care a atras atenţia asupra faptului că lipsa canalului de ajustare prin cursul de schimb şi a unei politici monetare independente a creat o serie de probleme vizibile în Grecia, Irlanda şi Portugalia, care au fost nevoite să apeleze la finanţare din partea UE şi FMI[4].

Guvernul a menţinut în anul 2012 ţinta de aderare la zona euro în 2015, deşi într-o primă variantă a proiectului de convergenţă,  această perspectivă părea să fie amânată. În acest moment România îndeplineşte doar 2 din cele 5 criterii de convergenţă. Cursul de schimb s-a dovedit relativ stabil după deprecierea rapidă de la final de 2008-început de 2009, rămânând într-o bandă de fluctuaţie de aproximativ 9% de atunci, incluzând chiar şi minipanica de după majorarea TVA care a împins euro/leu înspre 4, 4.  De asemenea, datoria publică, deşi în creştere, este încă în parametri acceptabili-România fiind în zona de top a clasamentului, cu un nivel de 30.8% din PIB, mult sub media Uniunii Europene de 80% şi ţinta setată este la 60%. Pe de altă parte,   rata anualizată a inflaţiei este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, aceasta plasându-se la  peste 8%, în martie 2011.

"Inflaţia va trebui coborâtă, iar deficitul public redus în continuare prin ajustări structurale. Aceste obiective ar putea fi teoretic atinse, însă unele riscuri rămân. Scăderea ratei de dobândă nominală pe termen lung în marja agreată (2% peste cea a celor 3 state cu cea mai slabă inflaţie) ar putea fi adusă o dată cu încrederea pieţei în capacitatea de menţinere a unei inflaţii scăzute şi stabile", precizează Victor Safta[5].

Criza financiară internațională face mai dificilă sarcina adoptării euro de către România. Deși nu au repercusiuni directe semnificative în România, turbulențele de pe piețele internaționale măresc incertitudinile și sporesc dificultățile de gestionare a politicilor economice și monetare. Încadrarea în criteriile de la Maastricht impune în aceste condiții mai multă disciplină și rigoare, politici fiscale și bugetare prudente, echilibru între creșterea salariilor și productivitate, politici de venituri mai puțin expansioniste – măsuri în general impopulare, care ridica problema asumării costului politic. Aceiași criză financiară internațională va avea ca efect o creștere a exigențelor Băncii Centrale Europene în momentul în care va examina candidatura unui stat membru cu derogare și România trebuie să se pregătească pentru un examen cu toleranță  zero. Însă criza financiară actuală  scoate în evidență și avantajele pe care le au mai ales  statele mici care beneficiază de umbrela de protecție a uneia din cele mai puternice monede din lume.

Așa cum au început să se contureze și alte puncte de vedere ale altor tări noi ale Uniunii Europene, trecerea la moneda euronu trebuie accelerată în mod inutil, iar adoptarea monedei unice europene nu trebuie tratată drept un scop. Pe lângă atingerea obiectivelor de convergență nominală, realizarea în cel mai scurt a convergenței reale reprezintă obiectivul căruia ar fi indicat să i se încadreze politicile urmate de autoritățile și instituțiile fiecărei țări.

            Cu introducerea monedei unice, statele participante la UME au încercat o realizare care nu numai că economisește costuri, ci aduce cu sine avantaje și șanse de afirmare pe piață. Numai o monedă euro poate duce la împlinirea integrității și întăririi competivității internaționale în avantajul europenilor.

            Criza care afectează în momentul de față sistemul financiar internațional introduce un factor suplimentar de incertitudine și poate, în cazul în care se prelungeste, complica mult sarcina adoptării euro de către România, dar trebuie conștientizat faptul că o monedă unică ar permite să depășească împărțirea pieței interne și să iși întărească poziția internațională[6].

NOTE

[1]http://www.ghiseulbancar.ro/articole/53/4633/tot_articolul_Programul_de_convergenta_al.htm;

[2]Luciana-Alexandra Ghica, Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia, București, 2007, p. 213-229;Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editia III, Editura Universul Juridic, București, 2006, p. 233-259;

[3]Christian N. Chabot, Euro:Monedă Europeană;Editura Teora, București, 2000, p. 30-36;

[4]Andrew Brociner, Europa monetară:SME, UEM, monedă unică, Editura Institutul European, Iași, 1999, p. 4 -20.

[5]http://www.curierulnational.ro/Economie/2011-05-03/Ce+este+dispusa+sa+faca+Romania+pentru+a+adopta+euro+in+2015%3F;http://www.zf.ro/opinii/daniel-daianu-aderarea-la-uniunea-monetara-nu-trebuie-fetisizata-3049400/;

[6]http://www.ecb.int/home/html/index.en.html

Mai multe