Renault FT-17, primul tanc din dotarea Armatei Române

Primul batalion de „care de asalt” din Armata Română a fost înființat la 1 august 1919. Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” are în patrimoniul său un Renault FT-17, unul dintre primele tancuri care au intrat acum un secol în dotarea armatei noastre.

La 1 august 1919, sub comanda locotenent-colonelului Pandele Predescu și a maiorului ing. aviator Gheorghe Negrescu, era înființat primul batalion de „care de asalt” din Armata Română. Despre cum a luat ființă această nouă unitate din Armata Română aflăm mai multe amănunte în cartea Din amintirile unui vechi aviator de Gheorghe Negrescu. Deși aviator de specialitate, acesta va fi cooptat în conducerea noii unități.

„Prin luna aprilie 1919, întâmplarea a făcut să apuc în viață pe un nou drum. Întâlnindu-mă cu colonelul Predescu, din artilerie, acesta mi-a făcut cunoscut că a fost însărcinat cu înființarea unei noi unități militare cu totul nouă: un batalion de «care de asalt» (tancuri), embrionul unei noi arme, și că era tocmai în căutarea ofițerilor cu care să se încadreze această nouă unitate. Îmi propune să primesc să fiu ajutorul său”.

După ce au reușit să adune ofițerii și soldații necesari acestei noi unități, tot personalul s-a deplasat pentru instruire la Giurgiu, unde era staționat un batalion de tancuri francez, al cărui „material” urma să fie transferat către Armata Română.

Până la începutul toamnei s-a realizat, în bune condițiuni, instrucția ofițerilor și a unui grup de cadre inferioare în cunoașterea materialului, conducerea și mânuirea lui. Materialul luat în primire consta din trei companii de tancuri ușoare Renault (FT-17), a circa 38 de mașini de fiecare companie, și o companie de camioane grele. Fiecare tanc cântărea 7 tone și era armat fie cu câte un tun de 37 de mm, fie cu câte o mitralieră”, consemna mai târziu în Amintirile sale Gheorghe Negrescu. Această unitate de „care de asalt” urma să devină nucleul în jurul căruia, ulterior, avea să se creeze Divizia 1 Blindată.

Tancul Renault FT-17, un proiect revoluționar

Tancul Renault FT-17 sau Automitrailleuse a chenilles Renault FT modele 1917 a fost conceput din start ca un tanc ușor și agil. FT-17 era primul tanc cu armamentul poziționat într-o turelă complet rotativă, iar configurația sa, cu turela deasupra, motorul în spate și șoferul în față, a devenit una convențională, preluată de alte tancuri până în prezent. În total au fost construite peste 3.000 de tancuri Renualt FT-17 până la sfârșitul Primului Război Mondial, dar producția a continuat și după război.


Dintre tancurile FT-17 primite de la armata franceză, 28 erau echipate cu o mitralieră Hotchkiss de calibru 8 mm, inclusiv cel expus astăzi la Muzeul Militar. Tancul era propulsat de un motor Renault cu patru cilindri ce dezvolta 35 CP. Viteza maximă era de 7,7 km/h, raza de acțiune era de 35 de kilometri, iar grosimea blindajului varia între 7 și 22 mm. Cât de bine s-au acomodat soldații români cu noile tancuri? Răspunsul îl oferă tot Gheorghe Negrescu:

„Instrucția noului contingent în conducerea și în cunoașterea tancurilor mergea foarte bine și era pentru noi o mare satisfacție să constatăm cu câtă ușurință soldații noștri, care nu erau obișnuiți cu mașini și nu văzuseră niciodată un tanc, învățau conducerea și cunoașterea mecanismului complicat (motor, dublu ambreiaj etc.). Atât de bine și de repede s-a adaptat ostașul român în cunoașterea și conducerea tancurilor, încât la un concurs internațional de tancuri, care a avut loc în Belgia, în anul următor, luând și noi parte cu trei echipaje, am câștigat două premii din cele trei câte s-au oferit, iar al treilea ne-a scăpat la o mică diferență, din cauza mașinii care nu a dat mai mult, deși mecanicul-conducător s-a comportat fără reproș. A fost un real succes pentru noi, care eram începători. Cele două trofee câștigate în concurs s-au depus la Muzeul Militar, iar batalionul de tancuri a fost citat prin Ordin de Zi pe armată”.

Tancul Renault FT-17 a rămas în dotarea Armatei Române și în Al Doilea Război Mondial. Deși învechite, tancurile FT-17, redenumite între timp FT, au format Batalionul Carelor de Luptă FT, o unitate independentă însărcinată cu misiuni de pază și instrucție.

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“


Muzeul a fost înființat la 18 decembrie 1923, prin Înaltul Decret nr. 6064. Din 1988 funcționează într-o cazarmă construită în 1898, care a aparținut Regimentului IV Ilfov nr. 21. Expoziția permanentă este structurată pe mai multe pavilioane: Istorie Militară, Colecții de uniforme și armament, Aviație, Trăsuri și atelaje și Parc de tehnică militară.

Program de vizitare: miercuri-duminică 9:00-17:00

Taxe de vizitare: Adulți : 20 lei; Pensionari: 10 lei; Elevi, studenți: 2 lei

Acest articol a fost publicat în numărul 211 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.


Mai multe