Renaşterea literară

Pornit ca o recuperare critică a Antichităţii, umanismul s-a manifestat în primul rând în comentariul critic (filologic) al operelor greco-latine şi apoi prin cultivarea acelor genuri literare în care cei vechi excelaseră:poezia şi proza. Literaţii renascentişti au scris aşadar poezii epice (poeme, epopei) sau lirice (ode, satire) sau proză după model antic, în limba latină, dar foarte curând s-a produs o diversificare extraordinară a genurilor, speciilor şi temelor literare abordate. Preluând temele liricii medievale a trubadurilor, poeţii italieni grupaţi în mişcarea numită il dolce stil nuovo (stilnoviştii) au compus o poezie de dragoste remarcabilă.

Din acest grup a făcut parte iniţial şi florentinul Dante Alighieri(1265-1321), considerat ultimul poet medieval şi primul poet al Renasterii. Opera lui, compusă în latină şi italiană (în dialectul toscan, care stă la baza limbii literare italiene) cuprinde o capodoperă, vastul poem Divina Comedie, care este un summum al gândirii postmedievale şi prerenascentiste, un poem teologic şi alegoric. Scris în italiană, poemul imaginează o călătorie a lui Dante prin infern, purgatoriu şi paradis, fiind un fel de echivalent al tratatelor teologice scolastice, pe care le depăşeşte prin amploarea viziunii şi prin profunzimea lirică. Lungul drum, de fapt o genială anticipare a viziunii sincretice a Renaşterii despre unitatea şi diversitatea lumii, reprezintă apoteoza iubirii ca principiu fondator al universului creat de Dumnezeu.

Francesco Petrarca(1304-1374), primul umanist, autor al unor lucrări savante în limba latină (după model antic), a rămas în istoria literaturii ca marele poet al iubirii (Canţonierul, Triumfuri), văzute ca prilej de exaltare şi implinire spirituală şi ca sursă de tristeţe şi durere. Motivul medieval al doamnei omagiate devine la Petrarca motiv literar. Laura, inspiratoarea sa, deşi personaj real, îşi pierde conturul real, pentru a deveni simbol.

Poeziaeste cultivată intens de Iiteraţii Renaşterii. Poetul este în egală măsură un inspirat, un profet, un erudit. Când scrie poeme lirice de dragoste, ca italienii Lorenzo de Medici (Cântece de carnaval), Michelangelo (Rime), Vittoria Colonna (Sonete), ca francezii Pierre de Ronsard (Amoruri), Louise Labé (Sonete), ca englezul William Shakespeare (Sonete) ori ca spaniolul Garcilaso de la Vega (Canţone si sonete), poetul liric renascentist îşi exprimă tumultuos întreaga personalitate, pentru că iubirea, ca motiv al gândirii umaniste, este deopotrivă spirituală şi materială, păgână şi creştină, sacră şi profană.

Poezia epică, ilustrată prin specii savante, ca poemul didactic, alegoric sau satiric este cultivată de italienii Angelo Poliziano (Povestea lui Orfeu), Giordano Bruno (Despre eroicele avânturi), Tommaso Campanella (Madrigale), germanul Sebastian Brant (Corabia nebunilor), francezii Clément Marot (Epistole), Maurice Sceve (Delia), Agrippa D’Aubigné (Tragicele), englezul Philip Sidney (Astrophel şi Stella).

Poemul eroic, eroic-comic sau epopeeapoartă îngemănat amprenta spiritului postmedieval (cântecele de gestă ale Evului Mediu) şi a celui renascentist (avântul descoperirii lumilor noi, al călătoriilor oceanice):este ilustrat de italienii Matteo Maria Boiardo (Orlando îndrăgostit), Ludovico Ariosto (Orlando furios), Luigi Pulci (Morgante), Torquato Tasşo (Ierusalimul liberat), francezul Guillaume Du Bartas (Săptămâna sau Creaţiunea lumii), englezul Edmund Spencer (Craiasa zânelor), portugheyul Luis de Camoes (Lusiada)

restul articolului pe ISTORII REGASITE