Regele Mihai şi prinţul Philip, veri şi prieteni în copilărie
Principele Philip şi Regele Mihai I au fost veri şi s-au născut în acelaşi an, 1921. Când erau copii, au petrecut împreună, rămânând memorabile fotografiile cu cei doi la vârsta de şapte ani, pe o plajă din Mamaia. Au păstrat legătura de prietenie întreaga viaţă, iar legăturile dintre cele două Case Regale s-au sudat şi mai mult. Ducele de Edinburg a botezat-o pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi i-a purtat de grijă în şcoală, la liceu şi la facultate.
„Principele Philip și Regele Mihai, născuți în același an, au fost veri și au păstrat o prietenie de o viață întreagă. Ducele de Edinburg a botezat pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și i-a purtat de grijă în școală, la liceu și la facultate. Principele Philip, alături de Regina Elisabeta, a fost mereu prezent în viața Familiei Regale române.
După dispariția Regelui Mihai, pentru Majestatea Sa Margareta, Ducele de Edinburg a fost o figură părintească.
Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale, surse fundamentale de inspirație”, scrie pe Familia Regală a României pe pagina de socializare.
În 1998, la cincizeci de ani după căsătorie, Regele Mihai a mărturisit un lucru ținut până atunci secret. În anii războiului obișnuia să primească la palat filme documentare despre acțiunile de pe front. Urmărind un reportaj filmat în Maroc, a observat-o în imagini pe principesa de Bourbon-Parma. L-a rugat pe operator să decupeze fotogramele în care apărea și să le transforme în fotografii. Încă de atunci, așadar, tânăra Ana i-a atras atenția regelui României, iar prima lor întâlnire față în față n-a făcut altceva decât să confirme că cei doi sunt făcuți unul pentru celălalt. Până atunci însă, aveau să mai treacă doi ani.La rândul ei, Ana auzise deja, din discuțiile de familie, de Mihai al României, căci Margareta a Danemarcei era verișoară și prietenă bună a reginei mamă Elena. Întâlnirea dintre cei doi tineri a fost, de altfel, premeditată. În noiembrie 1947, Ana și-a însoțit părinții la Londra, acolo unde erau invitați la căsătoria principesei Elisabeta, actuala regină a Marii Britanii.
Foto: Mihai I şi Prinţul Philip al Greciei, 1927. Arhivele Naţionale ale României