Refugiul, forma de protest la adresa ocupației sovietice: peste 100.000 de basarabeni trec Prutul în vara lui 1940
Având susţinerea Germaniei naziste, la 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a cotropit teritoriile româneşti Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, câteva insule la Gurile Dunării şi a aplicat cu forţa armelor politicile de inginerie socială practicate în URSS. Dar nu numai atât. Odată cu răpirea teritoriilor, Kremlinul a impus şi interpretarea viziunii proprii faţă de evenimentele desfăşurate.
Atitudinea reală a populaţiei băştinaşe a fost clar exprimată prin refugiul a peste 100.000 de oameni peste Prut, alături de administraţia civilă şi de militarii români. N-a fost însă un proces simplu: documentele publicate demonstrează vastele abuzuri comise de autorităţile militare sovietice invadatoare faţă de oamenii nevoiţi să-şi părăsească casele, gospodăriile, averile agonisite întreaga lor viaţă.
În volumul la care am făcut deja trimitere, Dezmembrarea României, la capitolul „Umiliţi şi jefuiţi la Prut” au fost publicate listele basarabenilor cărora, la trecerea frontierei, le-au fost confiscate de către autorităţile sovietice sume de bani şi obiecte. Doar câteva mărturii – din câte şi mai câte: lui Alexandru Busuioc sovieticii i-au confiscat un costum bărbătesc, un ceas metalic, un port-tabac, două covoare, două covoare goblen, un covor basarabean, cinci monede de aur şi un breloc de aur. Sau: Maria Goncearenco a fost deposedată de 1 covor, 3 bucăţi de stofă, 6 linguri, 2 feţe de masă, 2 perdele, o brăţară de aur şi 16.000 lei.
Imagini care dor, din documentarul „Războiul nostru sfânt”.
Comportamentul banditesc al sovieticilor a fost expus, iar unele scene chiar desenate, de Evfrosinia Kersnovski, martoră oculară la sosirea sovieticilor în oraşul şi judeţul Soroca. Memorialista relevă comportamentul cinic al procurorului sovietic stabilit la Soroca, care, la întrevederea cu ea şi cu mama, le-a minţit că o parte din proprietate şi bunuri le vor fi păstrate – ca să descopere apoi că au fost deposedate de tot ce agoniseseră; de altfel, la scurtă vreme, Evfrosinia va fi deportată în Siberia.
Pe fundalul îngrijorărilor şi al incertitudinii, totuşi, manifestări de solidaritate şi servilism faţă de ocupantul sovietic s-au lăsat observate, mai ales din partea unor activişti de stânga pro-sovietici şi o parte a grupurilor etnice minoritare. O infimă parte a populaţiei s-a solidarizat cu ocupantul sovietic, intrând în serviciile acestuia. Regele Carol al II-lea nota în Însemnările zilnice: „Primele ştiri ce ne vin sunt foarte triste. Purtarea populaţiei basarabene, îndeosebi a evreilor, a lăsat mult de dorit. Coloanele de refugiaţi şi trenurile au fost atacate de hoardele comuniste, ceea ce a întârziat şi mai mult posibilităţile şi aşa ridicule de scurte de a putea evacua”.
Ce a însemnat, de fapt, „eliberarea”: strămutări, deportări
Nu a trecut, însă, mult timp şi populaţia basarabeană şi bucovineană va simţi pe propria piele efectele aşa-numitei „eliberări”. Deja în toamna anului 1940 „începe strămutarea formal benevolă, de fapt forţată, dar fără substrat politic, a muncitorilor basarabeni, mai ales a ţăranilor, o parte dintre care erau şomeri [aceasta nu poate fi o justificare pentru expedierea lor la munci forţate în Gulag – A.P.], în regiunile de est şi de nord ale URSS”. Documentele publicate demonstrează că la 26 august 1940, conducerea Moldovei sovietice a luat o decizie prin care mobiliza pentru necesităţile industriei de extragere a cărbunelui 20.000 de oameni.
La scurt timp urmează luarea altei decizii (10 septembrie 1940), prin care, pentru necesităţile Industriilor de Cărbune, Minieră şi cea a Construcţiilor, din RSSM urmau a fi mobilizaţi şi trimişi în Federaţia Rusă şi Ucraina, suplimentar la cei 20.000, după cum urmează: pentru Industria de extragere a cărbunelui – 5.500 persoane; pentru Industria de construcţii – 31.000 de persoane şi pentru Industria metalurgică – 4.000 de persoane14, în total, 40.500 persoane.
În aceeaşi ordine de politici antiumane se înscrie şi decizia conducerii de la Kremlin de a deporta din numita RSSM în Siberia 22.648 de persoane. Pe Lista deportaţilor, printre atâţia alţii, 652 de primari cu membrii familiilor lor. Asta nu a însemnat întreaga „chiaburime”, în schimb, a fost ELITA satelor noastre.
Afară de primari, în lista pentru deportare au fost incluşi 980 de activişti ai partidelor politice burgheze româneşti, 137 de moşieri, 440 de poliţişti şi jandarmi, 285 de ofiţeri ai Armatelor albe, 83 de ofiţeri ai Armatei ţariste, găsiţi vinovaţi că au practicat „activitate antisovietică”, 64 de ofiţeri ai Armatei române (aceeaşi învinuire – „activitate antisovietică”), 1.948 de mari comercianţi, 411 posesori ai unor imobile importante.
În listă au fost incluşi, deci, primari ai satelor, care aveau gospodării-model şi o puternică autoritate şi susţinere din partea sătenilor; lideri locali ai partidelor politice, mare parte din ei – intelectuali, mari comercianţi şi proprietari de imobile, trecuţi la categoria de „exploatatori ai muncii omului de către om”, şi, bineînţeles, militari, care, în condiţiile pregătirilor URSS pentru un război împotriva Germaniei, s-ar fi putut ridica împotriva Armatei roşii.
Acest text este un fragment din dosarul numărului de iunie al revistei Historia „«Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem». Nu ne-am bătut” dedicat împlinirii a 80 de ani de la cedarea Basarabiei, din 27 iunie 1940. În acest dosar mai puteți citi:
• Telegrama lui Davidescu asupra note ultimative din iunie 1940. Molotov: „Toate termenele au expirat. Istoria va judeca”
• Sfârșit de liceu, sfârșit de România Mare. Din mărturiile elevilor Clasei Palatine care au susținut examenul de bacalaureat în aceeași zi (și în același loc – Sala Tronului) cu cedarea Basarabiei: Mihai I, Ion Zamfirescu, Mircea Ionnițiu
• Carol al II-lea: „E o zi a ruşinei naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic”
• Nicolae Iorga, principalul oponent al cedării Basarabiei: „Se impune resistența ca o datorie de onoare”
• PRIMIM ULTIMATUMUL Constantin Argetoianu: „Să protestăm contra abuzului de forţă, dar să primim condiţiile Sovietelor”
• INTERVIU. Radion Chiaburu, coleg cu Regele Mihai: „Mă duc seara la preot și ascultăm la radio că s-a cedat Basarabia”
• MEMORII. Istorie trăită, istorie povestită „Eu ţin minte cum s-a dat Basarabia!”
• Raptul teritorial din 28 iunie 1940 Propaganda sovietică şi adevărul istoric
• Documente din arhiva diplomatică MAE, fotografii istorice