Războiul toxic și afacerile

Primul Război Mondial a adus trecerea la utilizarea masivă de armament chimic pentru spargerea fronturilor înțesate cu mitraliere și tunuri. Gazul toxic putea să învăluie forțele inamice într-un nor din care nu se mai putea scăpa. Inițial, clorul a fost substanța ideală fiindcă sufoca rapid și șocul a fost mare asupra militarilor lipsiți de măști de protecție. Vântul permitea o risipire rapidă a valurilor verzui și savanții au trimis militarilor fosgenul.

N-a fost mulțumitor și au apărut palita, surpalita și, în final, iperita. Iperita părea să fie compusul ideal prin efectele devastatoare asupra plămânilor, ochilor și pielii. În plus, persista pe obiectele de pe câmpul de luptă contaminat. Hainele și încălțămintea obișnuite nu asigurau protecție. Erau toxice de coșmar, dar militarii n-au fost mulțumiți de efecte. Se putea și mai bine și, în perioada interbelică au apărut somanul, tabunul și sarinul, substanțe cu proprietăți neuroparalizante. Erau prea toxice și nici măcar Adolf Hitler n-a îndrăznit să le folosească. Totuși, războiul chimic a fost împins la proporții de neînchipuit nu de specia umană sau de reptilele temute și prin cărțile religioase, ci de ființele patogene invizibile cu ochiul liber. Chiar dacă nu se văd și cea mai mare parte a populației le ignoră prezența și activitățile patogene, toxinele lor sunt mai otrăvitoare decât armele de distrugere în masă ale omului. Astfel, cea mai toxică substanță a fost produsă de Clostridium botulinum, doza mortală fiind de doar 30 de picograme pe kilogram.

Toxina botulinică pare simpatică prin înfrumusețarea femeilor, dar se prepară în condiții speciale de laborator pentru a se putea utiliza în cosmetică. A fost îndeaproape urmată de Clostridium tetani, agentul patogen vinovat de tetanos. Medicii duc un război mai dur decât cele două conflicte mondiale la un loc  în fiecare zi și dezinfectantele trebuie să fie puternice și eficiente.

Dacă sunt diluate pentru creșterea veniturilor unor patroni din România, germenii trec imediat la invadarea corpurilor pacienților și nu prea mai pot fi opriți. Omul nu trebuie să se joace în domeniul medical. Războiul cu microbii de toate felurile este departe de a fi câștigat de om și orice eroare se plătește foarte scump. Când s-a declanșat prima conflagrație mondială, politicienii și militarii au permis realizarea unei breșe largi în sistemul medical și bolile precum tifosul exantematic, febra tifoidă și, mai ales, așa-zisa gripă spaniolă au secerat în masă pe toate meridianele planetei.