Războiul reginei Elisabeta

"Izbucnind războiul din 1877, s’a devotat îngrijirii răniţilor din palatul Cotroceni. Ca o soră de caritate, înveşmântată într’un costum alb de soră cu banda crucei roşii la braţul stâng, veghea nopţi întregi la căpătâiul muribunzilor, ori pansa, bandaja răni adânci ogoind suspinele şi lacrimile ostaşilor suferinzi".

În timpul războiului de independență, Doamna Elisabeta şi-a arătat devotamentul şi grija pentru poporul său, motiv pentru care i-a fost atribuit de presa de eopcă, apelativul de ‚Mama Patriei’.  Elisabeta  a reuşit să aline cu vocea ei blândă durerea celor nevoiaşi şi să îngrijească cu "mâinile ei binecuvântate rănile", iar ţinuta sa, te ducea cu gândul la cele mai importante virtuţi ale unei reginei:bunătate, blândeţe şi iubire. Suverana a bandajat răniţi, a oferit încredere sufletelor triste, a citit de nenumărate ori scrisorile sosite de acasă pentru răniţi, a dăruit câte un zâmbet şi câte o vorbă bună. "Doamna Ţării a permis ridicarea taberei Crucii Roşii în parcul de la Cotroceni. Corturile răspândite simetric se înălţau ca nişte rugi către cer pentru izbăvirea suferinţelor celor dinăuntru. Aici erau aduşi ostaşii grav răniţi, semnele vitejiei şi gloriei". Pe parcursul acestei perioade ea organizează spitale cu ajutorul doctorului Davila şi al câtorva doctori germani trimişi de familia soţului său. Înainte ca trupele ruseşti să pătrundă pe teritoriul României, Elisabeta împreună cu generalul Davila, inspectorul serviciului sanitar şi cu ajutorul altor medici români  precum şi cu sprijinul a opt doctori militari prusaci şi a cinci călugăriţe albertine (trimise de regina de Saxa) a organizat spitale şi a creat serviciul de ambulanţă.

Primii răniţi au fost primiţi de Doamna Elisabeta la Târgovişte, apoi au fost aduşi la Bucureşti.. Aceştia i-au provocat Elisabetei un moment de spaimă, însă a reuşit să se stăpânească imediat dedicându-se îngrijirii lor, bandajându-le singură rănile și asistând la diferite operaţii administrând cloroform. Elisabeta muncea neîncetat pentru a-i ajuta pe cei din jurul său. Ea le zâmbea cu căldură răniţilor, oferindu-le acestora sprijn, speranţă şi alinare. Asemenea ei au făcut şi doamnele din societatea românescă, ele stăteau alături de tărănci și mame care veneau adesea sa-şi viziteze fii răniţi

Încă din luna mai 1877 Elisabeta împreună cu un număr mare de femei (doamne de vază şi femei din popor) au organizat la Cotroceni două barăci în curtea reşedinţei, cu bani ce provin de la curţile regale germane. Acestea adăposteau aproximativ o sută de paturi. Elisabeta a transformat şi Gara Cotroceni cu sprijinul Principesei Josefina de Hohenzollern într-o cameră cu optisprezece paturi de prim ajutor (primeau răniţi ambulatoriu), unde împreună cu medicii şi infirmierele avea grijă de soldaţi răniţi pe câmpiile bulgăreşti. După toate aceste măsuri în toată ţara au apărut spitale de campanie. Cele care au urmat exemplul au fost Principesa Cantacuzino la Ploieşti şi Maria Rosetti-Roznoveanu la Iaşi, în schimb unele românce au îmbrăcat hainele de infirmieră şi au însoţit trenurile cu răniţi.

Doamna Elisabeta era prezentă la sosirea trenurilor care îi aduceau pe răniţi, vizita de mai multe ori ambulanţele, petrecea foarte mult timp în baraca sa. În momentul în care soseau vagoanele cu răniţi, Doamna Elisabeta alerga spre gară unde îi primea pe acestia, iar apoi ea însăşi trecea din vagon în vagon, împărţind haine şi bani, iar pe cei mai mulţi îi lua cu dânsa pentru a le oferi îngrijiri la spitalul din Cotroceni. La gară, răniţii erau primiţi cu toate onorurile militare de către mulţimea care o însoţea pe Elisabeta, cu multă căldură şi le era urată sănătate.

Regina a oferit sprijin tuturor răniţilor, mai  ales celor de la Cotroceni, care se aflau în imediata sa apropriere. Se spune ca mâncarea răniţilor provenea din bucătăria palatului, fiind aceeaşi care se pregătea atît pentru doamnă cat şi pentru membrii curţii. Toată ziua aceasta se afla printre răniţi şi împreuna cu ea şi doamnele din Bucureşti care vegheau asupra lor. "Doamna aducea singură doftoriile răniţilor şi le turna în linguriţă , le potrivea lămîia şi romul în ceai , îi îndemna să mănînce cînd nu voiau, iar cînd soseau scrisori de acasă, ea se aşeza pe scaun în faţa cîte unul bolnav şi-i cetea scrisoarea".  În momentul în care un rănit dorea să trimită o scrisoare acasă, Doamna Elisabeta îşi aducea o măsuţă langă patul rănitului, lua hârtie şi o pană şi începea să scrie. Războiul de Independență  a contribuit şi a reprezentat primul moment al actelor sale de caritate, ea fiind cea care introduce pentru prima dată în ţară Asistenţa Socială, reușind să creeze o nouă direcție de dezvoltarea a tânărului stat independent român.

«Acest articol face parte din preselectia candidatilor pentru un internship in redactia Historia. Din acest motiv le-am publicat asa cum le-am primit de la candidati. Asteptam si feedback-ul vostru in comentarii si pe pagina de Facebook»