Războiul din Grenada - un război despre care nu mai vorbim

Anul 1983 - o forţă expediţionară alcătuită din 7300 de soldaţi americani şi 353 de soldaţi din Forţa de Pace din Caraibe (Barbados, Jamaica, Organizaţia statelor estice din Caraibe) invadează Granada, o insulă cu o suprafaţă de 160 km amplasată la nord de Venezuela, locuită de 91 000 de oameni, susţinută de Cuba, URSS, Coreea de Nord, Germania de Est, Bulgaria şi Libia. Un alt moment culminant al războiului rece avea să aibă loc. Codul operaţiunii? Operation Urgent Fury! Obiectivul? Lovitura de stat stalinistă rezultată în urma execuţiei liderului revolutionar de extreme stânga cauzase instabilitate în regiune.

Granada abia obţinuse independenţa în 1974 în faţa Regatului Unit al Marii Britanii. Mişcarea de stânga Noua Bijuterie a preluat puterea în 1979 printr-o lovitură de stat condusă de Maurise Bishop care a abolit constituţia, arestând mulţi opozanţi politici. În 1983, în urma unui conflict intern, Bishop a fost executat , iar puterea a fost preluată de guvernul militar al lui Hudson Austin. Instabilitatea produsă afecta politică externă a Americii în regiune. Administraţia Reagan a decis că imediat să lanseze o intervenţie militară. Decizia intervenţiei era motivate de grija privind cei 600 de studenţi americani amplasaţi pe insulă şi frica de a repeta situaţia dramatică a crizei ostaticilor din Iran.  

Discursul presedintelui Reagan despre Grenada:

Invazia Granadei a început la 6 zile după execuţia lui Bishop, în dimineaţa zilei de 25 octombrie 1983. SUA au trimis batalioanele 1 şi 2, precum şi divizia aeriană 82 de paraşutişti, US Marines, US Army Delta Force şi US Navy SEAL, precum şi alte trupe combinate care constitutiau 7600 de trupe la număr. Jamaica şi alţi membri ai sistemului regional de securitate, au învins rezistenţa granadiană cu bombardamente de la atitudine joasă.

În timp ce premierul Canadei critica sever invazia, premierul Regatului Unit de atunci, Margaret Thatcher, o aproba public, dar o dezaproba în privat.  

Invazia a debutat chiar de ziua naţională a Granadei, numită şi drept Ziua Recunoştinţei. 

Invazia a început la ora 05:00, pe 25 octombrie 1983. Forţele americane s-au aprovizionat şi şi-au luat zborul de la Aerportul Internaţional Grantley Adams de lângă Insulele Caraibelor ale Barbados înainte de răsărit către Granada. A fost prima operaţiune militară majoră de la Războiul din Vietnam încoace. Operaţiunea era condusă de Vice amiralul Joseph Metcafld III, comandant al celei de-a două flote, care comanda în totalitate forţele SUA.

Luptele au izbucnit şi au durat zile în şir, numărul trupelor americane ajungând la 7000, iar cele ale aliaţilor la 300.  

Forţa invadatoare avea să înfrunte 1500 de soldaţi grenadezi şi 700 de cubanezi naţionalişti în poziţii defensive. Granada nu poseda tancuri, ci doar 8 transportatoare blindate şi două maşini de recunoaştere primite de la URSS în 1981. Mai deţinea doar 12 tunuri anti-aeriene ZU-23, mitraliere DShK, mortiere M37 82mm şi lansatoare RPG-7.  

Principalul obiectiv în prima zi de invazie era capturarea Aeroportului Internaţional Salines de către cel de-al 75-lea regiment. Pentru a permite diviziei aeriene 82 să aducă întăriri pe insulă. De asemenea, regimentul de marina al 8-lea avea misiunea de a captura aeroportul Pearls şi să salveze studenţii americani din campusul True Blue al Universităţii St. George. Trupele americane nu dispuneau de un echipament adecvat în ce privea cartografierea şi se orientau după hărţi turistice.  

Prezenţa militară cubaneză în Granada avea o motivaţie complexă. Fidel Castro, aflat în duşmănie cu SUA de mai bine de 20 de ani, adusese soldaţi ce erau muncitori în acelaşi timp.  

Forţele speciale americane de operaţiuni au fost amplasate pe 23 octombrie, înainte de invazie. US Navy SEAL şi SEAL Team 6 au fost debarcate pe mare pentru a conduce misiuni de recunoaştere.  

La miezul nopţii al zilei de 24 octombrie, companiile A şi B ale primului batalion al celui de-al 75-lea regient, s-au îmbarcat pe C-130 pentru a conduce asaltul aerian asupra aerportului internaţional Salines. Aceştia au aterizat la ora 5:30 unde au întâmpinat rezistenţa redusă ale tunurilor anti-aeriene.  

La ora 10 dimineaţa, avioanele transportatoare puteau să aterizeze direct, fără alte întăriri, putând aduce şi jeep-uri M151 şi alte elemente ale forţei de pace din Caraibe. La ora 2 după-amiaza, soldaţii din divizia aeronautică 82 au aterizat la Point Salines. Alături de batalioanele celui de-al 325-lea regim de infanterie. La ora 3:30, începuse contraatacul al armatei motorizate grenadiene. Un jeep care caută campusul universitar al studenţilor americani a fost supus unei ambuscade, 4 oameni fiind ucişi. Până la urmă, trupele au găsit şi i-au securizat pe studenţii din campus, observând că erau numai 140 căci ceilalţi erau în celălalt campus, Anse.  

La miezul nopţii ale zilei 24 octombrie, platonul al Navy Seal, de la SEAL Team 4, nu a putut ateriza pentru a ataca aeroportul. Până la urmă, cel de-al doilea batalion al regimentului marin 8 a aterizat la sud de Aeroportul Pearls, capturându-l.  

În dimineaţa zilei de 25 octombrie, elicoptere UH-60 Blackhawk au fost trmise pentru a captura radioul Granadiei.Transmisiunea radio a fost distrusă în urma unui contraatac.  

Fortul Rupert şi Richmond Hill Prison au fost asaltate. O misiune de salvare a guvernatorului general Paul Scoon a fost efectuată.  

Bombardamente au fost efectuate de US Navy A-7 Corsairs şi de US Marine AH-1 Cobra împotriva fortului Rupert şi fortului Frederick.  

În a doua zi a invaziei, s-au impus două noi obiective: securizarea permietrului din jurul Aeroportului Salines şi salvarea studenţilor americani din campusul Anse. Din cauza deteriorării elicopterelor, îndeplinirea celui de-al doilea obiectiv a întârziat. O patrulă al celei de-al doilea batalion din regimentul de infanterie 325, a fost supusă unei ambuscade produse de forţele cubaneze de lângă oraşul Callistre. US Navy a efectuat bombardamente aeriene şi de artilerie. Tabăra cubaneză s-a predat până la urmă la ora 8:30. Americanii au intrat în oraşul Frequente, unde au descoperit arme cubaneze ce puteau înarma 6 batalioane.  

În după-amiază zilei de 26 octombrie, batalionul 2 al regimentului Ranger s-a îmbarcat în elicopterele CH-46 Sea Knight pentru a lansa asaltul aerian asupra campusului Anse, păzit de o rezistenţă mică. Unul dintre elicoptere s-a prăbuşit după ce s-a ciocnit de un palmier, dar până la urmă, cei 233 de studenţi americani au fost evacuaţi cu succes. S-a raportat însă un al treilea campus la Prickly Bay. 

Pe 27 octombrie, forţele de rezistenţă ale Granadei au fost rapid diminuate. Forţele americane avansau de-a lungul coastelor şi capturau aşezări. Regimentul de Infanterie 325 a avansat înainte spre Saint George, capturând Grand Anse unde au fost descoperiţi alţi 20de studenţi americani, apoi spre oraşul Ruth Howard şi capitala Saint George unde au întâmpinat o altă mică rezistenţă răsfirată. Din greşeală, un bombardament a fost efectuat pe un post de commandă al celei de-a două brigăzi americane, rezultând 16 răniţi şi un mort.

Un alt accident a avut loc lângă barăcile Calivigny care erau goale, însă au rezultat 3 morţi şi 4 răniţi.  

În zilele următoare, rezistenţa s-a încheiat . Armata americană era împrăştiată pe toată insula, arestând oficialii PRA al insulei, confiscând arme şi repatria inginerii cubanezi. Pe 1 noiembrie, alte două companii ale celei de-a 22-a unităţi amfibiene marine au debarcat de pe mare şi cu elicopterul pe insulă, la 27 km de Carriacou, în nord-estul insulei. Toţi soldaţii granadiani care mai apărau insula s-au predate fără luptă. Guvernul militar al lui Hudson Austin a fost înlăturat.  

Fostul guvern a fost restaurat de guvernatorul-general Paul Scoon până la alegerile din 1984.