Război pe gheaţă: Primăvara de la Praga şi hocheiul

Suntem în martie 1969, în plin sezon de sporturi de iarnă. La Lake Placid, Ion Panţuru lua startul în Cupa Mondială de Bob. Echipa naţională a României tocmai terminase cu rezultate slabe Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă, grupa B. Apropierea primăverii prilejuia reluarea competiţiilor de fotbal. Dar atenţia lumii sportive era concentrată asupra unui alt eveniment. La Stockholm, meciurile Grupei A din mondialul de hochei erau o continuare a „Primăverii de la Praga“.

6 echipe naţionale jucau în sistem tur-retur, la sfârşit contând punctajul şi diferenţa de golaveraj. Şanse la titlu aveau doar Suedia, U.R.S.S. şi Cehoslovacia. Finlanda şi echipele de amatori ale Canadei şi S.U.A. făceau figuraţie.

Campioana? U.R.S.S., desigur. De când sovieticii ieşiseră din izolarea sportivă, după 1950, surprinseseră lumea hocheiului prin stil şi tehnică. Oficial amatori, majoritatea jucătorilor erau militari.

Dar titlul din 1969, obţinut la golaveraj, venise doar după o victorie la limită a Suediei în faţa unei Cehoslovacii pentru care cele două victorii în faţa sovieticilor au contat, vreme de douăzeci de ani, mai mult decât locul întâi. Imaginile dramatice ale locuitorilor din Praga apostrofând tanchiştii sovietici nu se şterseseră din minţile oamenilor. Pe teren neutru, la Stockholm, Cehoslovacia a învins U.R.S.S. cu 2:0 şi 4:3. Publicul suedez fusese în permanenţă de partea învingătorilor.

Câteva mii de suporteri cehoslovaci se numărau printre spectatori. Pe pancarte improvizate se putea citi cripticul „2:0 4:3“. Acasă, în Cehoslovacia, oamenii au ieşit pe străzi, scandând împotriva forţelor de ocupaţie. În aprilie, conducerea de partid şi de stat a Cehoslovaciei a fost înlocuită.

Partida de hochei, văzută de la Bucureşti

Presa de la Bucureşti, chiar atent controlată de cenzură, a surprins momentele dramatice ale unei revanşe mutate în sfera sportivă. Pe pagina a patra din „Sportul“, dedicată evenimentelor internaţionale, apăruse fotografia căpitanului cehoslovac Josef Golonka sărind ca un copil pe gheaţă la golul echipei sale. Imaginile care circulă acum pe Internet arată mai clar exuberanţa jucătorilor cehoslovaci.

Cotidianul de specialitate de la Bucureşti tipărea corespondenţele telefonice ale lui... Karl Andersson. Acesta transmitea, după prima partidă:„A fost un joc excepţional. Susţinuţi frenetic de spectatori, hocheiştii cehoslovaci şi-au organizat foarte atent apărarea, având în portarul Vladimir Dzurilla cel mai bun om al echipei“. Acelaşi ziarist remarca jocul tactic extraordinar al cehoslovacilor. Sovieticii, oficial amatori, majoritatea militari, păreau derutaţi.

Pentru cercetători precum Jörg Ganzenmüller sau Markku Jokisipillä, meciurile de hochei pe gheaţă din 1969 erau o consecinţă directă a evenimentelor politico-militare din 1968. Chiar dacă victoriile din 1969 nu s-au mai repetat, tensiunea a rămas.

Duritatea meciurilor dintre U.R.S.S. şi Cehoslovacia a depăşit cu mult limitele acelor „body-chek-uri“ permise pe gheaţă. Intonarea imnului şi arborarea drapelului U.R.S.S. la sfârşitul meciurilor de hochei prilejuiau suspecte căderi de sunet şi imagine la televiziunea cehoslovacă. Protestele Moscovei rămâneau fără efect.