Ravagiile ruşilor pe coasta suedeză

În vara anului 1719, Suedia, mare putere în acel moment, se afla în pragul dezastrului după aproape 20 de ani de război şi distrugeri. Atunci a primit o veste-şoc:o flotă rusească de mai bine de 100 de vase şi mii de soldaţi pornise direct spre capitala Stockholm.

Vin ruşii! Vin ruşii! Vin ruşii! Strigătele de disperare răsunau pe tot cuprinsul arhipelagului, în insuliţele de pe lângă capitală, iar făcliile s-au aprins. Din vremuri străvechi, torţele uriaşe erau pregătite să ardă dacă vreun pericol ameninţa coasta suedeză. Şi acum sosire clipa. Localnicii din insule şi-au adunat cele de trebuinţă şi au fugit fără să pregete.

Prima navă rusească a fost zărită pe 11 iulie dincolo de braţul sudic al arhipelagului. O pădure de catarge, pânze şi flamuri se pusese încet în mişcare, îndreptându-se spre insula Åland. Forţele navale cuprindeau 132 de galere şi 100 de ambarcaţiuni mai mici. La bord se aflau 26000 de soldaţi, suficient de mulţi pentru a împrăştia groaza de-a lungul întregii coaste de est.

Responsabilul pentru defenesiva Suediei era cumnatul lui Karl al XII-lea, Frederick von Hessen. El şi cei mai apropiaţi ai săi au ticluit un plan pentru a proteja Stockholm-ul cu orice pret. Grosul forţelor navale trebuiau aşadar să supravegheze Vaxholm, calea de acces spre Stockholm. In curând s-a dovedit însă că ruşii primiseră ordine să nu atace capitala bine păzită. În schimb, trupele ţarului au poposit în arhipelag şi au început să facă ravagii pe unde apucau, să prade şi să ucidă. În felul acesta voiau să răsădească teamă printre suedezi şi astfel să forteze semnarea unui tratat de pace favorabil care ar fi pus capăt Marelui Război Nordic, început deja la începutul secolului al XVIII-lea. Din moment ce planul suedez avea în vedere în mod esenţial apărarea capitalei, nu s-a întreprins niciun efort pentru a pune capăt prădăciunilor ruşilor. Populaţia arhipelagului a fost lăsată în voia sorţii, iar ruşii puteau să navigheze nestingheriţi de la o insulă la alta.

Satele au fost incendiate, bisericile şi hambarele jefuite, animalele transportate la corăbii, recoltele distruse, minele şi manufacturile făcute una cu pământul. Fumul gros al distrugerilor masive a ajuns în curând şi deasupra capitalei. Locuitorii priveau spre est şi se gândeau speriaţi că avea să vină şi rândul lor.

Apoi armata rusească s-a împărţit în două. O parte a început să facă ravagii şi să nenorocească zona de coastă dinspre nord, avansând până la Gävle, acolo unde trupele suedeze au respins atacurile invadatorilor. O a doua parte a oştirii s-a mişcat plină de precauţie până în sudul Stockholm-ului, unde iarăşi au pustiit totul în cale. Nu au ezitat să incendieze Södertälje, Trosa, Nyköping şi Norrköping. Cei mai mulţi oameni au dat bir cu fugiţii când au văzut că se apropie vertiginos flota rusească, însă în câtve locuri aceştia au rămas neclintiţi şi au opus rezistenţă inamicului. În biserica din Hölo de lângă Södertälje, de pildă, stă agăţat portretul pastorului Paulus Scharff.

Potrivit legendei, acesta ar fi reuşit să-I păcălească pe ruşi mobilizând congregaţia şi determinând localnicii să facă aşa de mult zgomot, încât soldaţii ruşi au crezut că Hölö era păzit de sute de soldaţi suedezi şi l-au ocolit. Dar după ce ambele părţi ale flotei ţarului au răvăşit cât au putut coasta, s-au decis până la urmă să încerce totuşi să atace şi să jefuiască şi capitala înainte să facă cale întoarsă. Ar fi avut cu totul alt impact decât simpla terorizare a sătenilor săraci din insule.

Apărarea suedeză de la Vaxholm era pe măsură. Mai exista însă o posibilitate de a ajunge la Stockholm:prin micile canale de la Baggensstäket şi Skurusundet, pe lângă Nacka. Drumul nu le era străin ruşilor. În zona aceasta apărarea se afla sub conducerea generalului Baltzar von Dalheim. Armata sa nu era tocmai una terifiantă – strâmtoarea era controlată de un regiment de 400 de soldaţi chemaţi urgent la datorie. În schimb, generalul se asigurase că vor fi pregătiţi în eventualitatea unui atac. Printre alte măsuri pe care le-a luat, acesta a dat ordin să fie lăsate la fund nave încărcate cu pietre şi a amplasat tunuri în mai multe locuri cu vedere spre ape.

Pe 13 august, flota rusească îşi modificase traiectoria şi pornise spre Baggensstäket. 3000 de soldaţi ruşi în uniforme stacojii au ajuns la mal pentru a pune stăpânire pe drumuri. Între timp, o parte din forţele ţarului navigau înainte spre strâmtoare, pentru a forţa defensiva.

Atunci suedezii au deschis focul şi cu tunuri, şi cu muschete. Gloanţele şuierau prin aer şi prin apă. Un strat gros de pulbere neagră se asternuse pe plaje. Luptele au durat toată ziua. În zadar au încercat ruşii de mai multe ori să devasteze tranşeele suedezilor. Mai spre după-amiază au sosit şi întăriri, mai precis un regiment de la Södermanland, după un marş forţat. Împreună cu trupele lui von Dalheim suedezii au izbutit să-I alunge pe ruşii care s-au văzut nevoiti să se reîntoarcă la navele lor şi să se dea bătuţi.

După câteva zile flota rusească s-a întors acasă. Suedezii sărbătoreau. Atacul fusese oprit, iar capitala salvată. Numai că pericolul trecuse doar de data asta. Pentru că anul următor ruşii au atacat şi incendiat Umeå. În primăvara lui 1721 venise rândul restului coastei de nord. Unul după celălalt, oraşele Hudiksvall, Sundsvall, Söderhamn, Härnösand şi Piteå au fost lovite din plin şi prădate. Mai mult, ruşii au devastat din nou Umeå. Abia atunci s-a semnat pacea între Suedia şi Rusia şi abia atunci a încetat asaltul armatei ţariste.

sursa:ALLT OM HISTORIA(Björn Lundberg)